Inimă rebelă

Capitolul 21

"Se pare că viața toată e un șir lung de neîntrerupte deziluzii, o lupta crâncenă între vis și realitate!" ~ Liviu Rebreanu

        — Am luat făină, zahăr, pânză de in pentru...

        Grace se opri brusc simțind-o pe Agnes încetinind pasul și îi urmări privirea. Roțile căruțelor ridicau nori de praf în urma lor, contopindu-se cu aceia stârniți de ceata bărbaților de la depozitul de cherestea unde lemnul era ridicat și încărcat în cea mai mare parte pentru căile ferate din Salt Lake City. Mirosuri îmbietoare de flori vândute în colțurile străzii se împleteau cu al pâinii din brutăria de peste drum. De brațele femeilor, care măturau străzile cu tivurile rochiilor, erau atârnate coșuri pline, umerii izbindu-se în toate direcțiile de alte coturi, glasuri grave răzbătând prin hohote sănătoase și strigăte repetate pentru încheierea târgurilor. Ziua de sâmbătă era un motiv destul de bun pentru agitația din Provo unde mai ușor ai fi găsit drumul spre birt decât ieșirea din oraș. Fiind atât de lesne să te pierzi, cele două se țineau de braț. 

        Ridicându-și privirea, observă de ce se oprise negresa. Într-un V din dantelă ivorie care urca până la gulerul delicat strâns aidoma evantaiului, înțesată de trandafiri roz chihlimbarii, cu partea inferioară în pliuri și tivul din muselină albă învârtit în aceeași manieră ca și gulerul, mâneci vaporoase de un crem piersiciu cu mărgele din sidef la capăt, rochia stătea pe un manechin din lemn în spatele vitrinei surprinzător neatinsă. Pe ușa croitoriei, cu litere înflorite stătea scris "La sastrería de Carla".

        — E... frumoasă, remarcă Agnes, luându-și vinovată ochii de pe rochie, încercând să se urnească din loc.

        Lui Grace nu-i trebui mai mult decât acele cuvinte pentru a o trage de braț pe negresă.

        — Unde crezi că pleci, estimada?

        — Nici să nu te gândești, Grace. E o risipă, n-am nevoie de ea și nu poți să te miști într-o caravană cu rochii înzorzonate.

        Argumentele ei nu cântăriră nici cât un vârf de sare, știa ce poartă Agnes, cum sufla vântul prin rochiile ei și câte cusături rupte stătea să coasă în fiecare seară. Nu-i accepta una din rochiile ei, dar se gândi că nu va putea refuza una cumpărată pentru ea. Cu toată stăruința lui Agnes, intrară în croitorie și un miros dulce de lavandă le întâmpină. O femeie cu șolduri generoase, scundă, cu obraji bine plămădiți și o privire sceptică dar zâmbitoare o măsură dintr-un colț. Grace credea că ea trebuie să fie Carla, dar i-ar fi plăcut să-i poată spune Carlin¹. Femeia își lăsă clientele care încercau pălării împănate și venind spre ele își strânse buzele când dădu cu privirea de Agnes, gest care nu-i scăpă neobservat, dar încercă cu mult tact să-și ascundă dezaprobarea incriminatoare.

        — Vă pot ajuta, señorita? întrebă croitoreasa într-o engleză murdară cu un accent sudist evident.

        Grace observă superioritatea pe care o degaja față de Agnes și indignarea-i prinse rădăcini. Realiză fără vreun cuvânt că nu avea să o lase pe negresă nici dacă ar cumpăra toată croitoria să-i atingă una din creații și trecând peste formalități, Grace ceru rochia de pe manechin pentru o probă. Când croitoreasa îi indică o cămăruță de lângă sulurile de material, o îmbrânci gentil pe Agnes și îi zâmbi.

        — Señorita, ea poate să rămână afară.

        Obrajii îi luară foc, însă nu rușinea era cea care îi picta pomeniții, îndârjirea îi aprindea cărbuni în suflet. Se răci ca o rocă, în pofida etichetei pe care i-o impunea statutul. Grace era consumată de un război ce nu putea să stabilească ordinea după ridicarea steagului triumfător. Era hotărâtă să rămână în picioare cu prețul vieții și să strige de la orice colț al străzii ceea ce credea că-i drept. Într-o scrisoare de-a lui, padre le mărturisise că el nu se afla pe front doar pentru convingerile sale, ci pentru ele, pentru că voia ca fetele lui să nu cunoască felul mizerabil în care oamenii trăiau acolo. Însă Grace constată mult prea devreme că lupta nu se ducea doar pe front, lupta se dădea pe toate drumurile, orașele, statele, în orice loc unde umanitatea pătrunse în felul ei jalnic, răspândind degradarea societății.