Inimă rebelă

Capitolul 10

"Nu judeca niciodată o inimă după cicatricile ei." ~ John Mark Green

Grace își duse mâna la frunte și se uită la cerul brăzdat doar de norii cenușii pentru a o mia oră, de parcă prin simplu gest ar fi putut înlătura vreo atrocitate. Cine o putea blama? După furtuna aceea, ar fi fost în stare să creadă orice.

        Adley și Olivia se învârteau în iarbă aidoma iezilor pe câmp. Arătau ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

— Grace?

Femeia tresări ușor și se uită la Agnes, îmbrăcată într-o cămașă albă, cu motive florale violete, și o fustă liliachie, iar pe cap o bonetă asortată cu cămașa, legată cu o panglică de culoarea levănțicii. Trebuia să admită că negresei îi stătea fabulos în acest compleu.

Îi zâmbi.

— Areți foarte bine. Ai de gând să mergi la o întâlnire?

Agnes se îmbujoră și dădu din cap negativ, scrutând-o din priviri, bănuind că ascunde ceva.

— Voiam să te întreb doar...

Grace amestecă încă o dată în oala de fontă și o privi drept în ochi.

— Știi că poți să-mi spui orice.

Agnes își lăsă pentru câteva momente ochii în pământ, iar apoi o privi fugitiv.

— Pastorul Smith organizează în fiecare duminică adunări, poate tu și fetele doriți să luați parte și am vrut să vă însoțesc.

Alt pastor?

Grace aproape că își mușcă limba pentru a nu pufni sarcastic, însă în acel moment, Chloe alergă din căruță spre ele.

— Eu vin, le anunță tânăra.

— Stai puțin, o opri Grace. Unde mergi? o întrebă sarcastic mijindu-și ochii.

— Merg cu Agnes.

— Vrei doar să cunoști alți tineri, bombăni Grace.

— Și ce dacă? se poziționă Chloe cu mâinile înfipte în șold.

Se pregătea să pareze o ceartă când Rachel interveni entuziastă:

— Pot veni și eu?

Înainte ca Grace să nege vehement la rugămintea lui Rachel, Agnes i-o luă înainte.

— Desigur, m-aș bucura enorm să veniți și voi!

Concentrându-se să nu verse tocănița pe iarba umedă, Grace le privi pe cele două surori gemene, vânzându-le cum dau fuga să se îmbrace în rochițele de duminică.

— Voi rămâneți aici, chicas!

Mezinele o priviră o clipă derutate, dar își reluară rapid jocul.

Văzând că ar trebui să spună ceva, orice numai la acele adunări să nu meargă, își drese glasul.

— Eu nu pot părăsi căruțele, cineva trebuie să rămână cu madre, improviză Grace o scuză.

Deși avea dreptate, știa că adevăratul motiv era încăpățânarea ei.

— Ne întoarcem până la amiază, oricum caravana nu înaintează astăzi din cauza daunelor de vineri seară, anunță Agnes, fără să mai insiste în privința ei.