Inimă rebelă

Capitolul 26

"Departe în soare sunt aspirațiile mele cele mai înalte. S-ar putea să nu le pot împlini, dar mă pot uita sus la frumusețea lor, pot să cred în ele și să încerc să le urmez acolo unde mă vor conduce." ~ Louisa May Alcott

— "Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului, căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul Bisericii... "

Grace își ținea degetele strânse pe mânerul de fildeș al evantaiul din pene ivorii de marabu. Simțea privirile celorlalte femei ațintite asupra ei, fie din cauza rochiei din batist trandafiriu pal prinsă cu panglici la spate pentru a forma o trenă și a dezvălui juponul negru, fie din adversitatea pe care i-o purtau, dar nu le onoră pe niciuna cu vreo ocheadă. Nu doar ele o scrutau, însă Grace învățase să ignore privirile bărbaților. Era ferm convinsă că toate doamnele de la râu își formaseră o părere soră cu ranchiuna despre ea, ori cel puțin o considerau nihilistă. Grace spera că subiectul pe care pastorul Smith îl alesese nu pendula atât de vertiginos înspre poziția femeii în societate, ar fi arătat ca o pedeapsă pentru ea în ochii suratelor sale.

— Cred că e de dorit să ne amintim că Dumnezeu L-a creat mai întâi pe Adam și doar apoi pe Eva, cum ne amintește apostolul Pavel: "În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat."
‭‭
De dorit? Înghițind gustul amar ce-i cuprinse gâtul, își aruncă ochii spre Margot. De când puse piciorul în adunare doamna Humphries venise să le salute în cel mai călduros și cordial, pe cât o permiteau manierele ei, bun găsit. Fusese, de fapt, singura care se deranjase să îi strângă mâinile și să zâmbească, Rachel și Chloe o prezentaseră familiilor pe care le cunoscuseră de la plimbările prin caravană. Grace încercase să fie amabilă, dar uneori a avea rațiune presupunea tortura propriilor nervi, căci nu toate ființele erau binecuvântate cu ea.

Cei doi băieți Humphries stăteau între ea și mama lor, iar Eve, singura ei fiică era de cealaltă parte a rochiei mamei. Mezinul se cuibărise în brațele lui Margot, nu părea să aibă mai mult de câteva luni. Cele patru căpșoare roșcate aveau trăsături mai pronunțate decât mama lor, dar lui Grace îi aduceau amintirea lui Lennox vie ca fitilul stins al unei lumânări. Poate că focul se stinsese, dar ceara era încă fierbinte. Băieții îi urmăreau evantaiul cu ochișorii negri, fascinați de penele de la capăt, de aceea îl ținea mai mult închis, n-ar fi vrut să rămână fără ele.

— Atât de multe femei își uită menirea, continuă pastorul Smith, uită că nu doar în societate, ci și în planul Domnului au o poziție prin care trebuie să arate respect, mulțumire și supunere, nu îndărătnicie și răzvrătire.

La ultimul cuvânt din lista de atribute înălțătoare, Grace observă cum majoritatea femeilor își plecaseră capul, nu priveau nici măcar locul din față unde stătea pastorul. Ea nu își schimbă poziția, nu-și clinti bărbia, doar își încleștă maxilarele și înțelese că trebuia să-și țină cumpătul, nu putea fi decât o groaznică coincidență. Se mustra pentru actul necugetat de a se fi lăsat convinsă de Agnes și așteptările doamnei Humphries de a lua parte la adunare. Caleb trebuia să se fi amuzat de chipul ei când, la obiecțiile sale, o asigurase că va rămâne în apropiere de căruțele lor, chiar dacă Elizabeth Sánchez avea să își reverse o nouă criză nervoasă luându-l pe el ca obiectul atenției. Nesuferitul, nici nu-i dase șansa să-și găsească scuze mulțumitoare pentru absența ei.

— Mult mai ține domnul Jones la sufletul tău, muritoareo, îi șopti șăgalnic Chloe în acea dimineață când o luaseră spre adunare.