Inimă rebelă

Capitolul 22

"Dragostea te va face să-ți dai pe față inima într-o bună zi" ~ Louisa May Alcott

Salt Lake City, Utah
7 septembrie

— A luat una din voi coșul cu plăcinte?

— E la mine, Grace! șuieră Rachel din față.

— Gemul de căpșuni, am știut că am uitat ceva... , oftă cu privirea la toate surorile de parcă ar fi vrut să le numere.

— L-am luat eu, o strânse ușor Agnes de braț.

— M-aș mira dacă ți-ai amintit să-ți iei corsetul! chicoti Chloe.

— Mal chiste, își dădu ochii peste cap și inspiră aerul care-i înțepa blajin plămânii.

Jocul de lumini din depărtare îi provoca o emoție de disperare acută, subtilă, era de neperceput din expresia ei. Își atinse cu vârfurile degetelor boneta și aranjă din nou panglicile-i verzi. Voia să creadă că tulburarea ei se baza pe sofisme, deși adevărul care-i tăia în carne preconcepțiile era altul. Pentru ca nimeni să nu bănuiască nimic, își calcă peste inimă și înaintă către mica petrecere de adio din mijlocul caravanei. Părea că merge la spânzurătoare și abia aștepta să găsească un pretext mulțumitor pentru a se întoarce pe călcâie. Era de o hilaritate contrastantă căci dineurile și petrecerile dansate îi formaseră rutina pentru întreaga viața înainte ca războiul să izbucnească. Refuza să accepte motivul just, prefera să zâmbească dispunând de toată falsitatea, pentru că era unicul mod în care știa să lupte: de una singură.

Intrând în marele cerc luminat de focul din mijloc și de alte câteva felinare agățate de stâlpi din lemn bătuți în pământ, răsuflă pentru ultima dată și se îndreptă către mesele improvizate pentru a pune delicatesele lui Agnes spre servire.

— Chloe, Rachel! strigă înainte să le piardă în mulțime. Mâine dimineață o luăm la drum și nu am de gând să vă târăsc pe la primele ore după căruțe. Miezul nopții, nu mai mult, le avertiză cu sprâncenele arcuite.

Chloe pufni plină de aroganță și Rachel aprobă cu un zâmbet încântător. Avertismentul era mai mult pentru Chloe, nu se gândea că Rachel i-ar putea face probleme.

Viorile, împreună cu un pian începură să dea culoare atmosferei pe note vivifiante, pestrițe și Grace oftă, lipsindu-i compozițiile lui Beethoven și Schubert, mai ales cele pe care învățase să valseze. Nu se putea aștepta ca acest cerc ce strângea laolaltă și societatea de mijloc și clasa de jos să danseze măcar menuete și cadriluri. Știa ce părere ar avea madre despre o asemenea petrecere, însă Elizabeth trăia încă în liniștitul Houston neatins de Armata Confederată, în timp ce ea ar fi fost considerată o înfumurată să nu ia parte.

Zâmbete se împărțeau în toate direcțiile, femei vârstnice preferau să servească din spatele meselor și să lase dansul pe seama celor tinere.

— Grace pot să... ?

Adley se uită cu ochii măriți către ea și Grace se aplecă spre urechea fetei.

— Vino să mă cauți pe mine sau Agnes când îl auzi pe señor Hawkins că vorbește, bueno?

Micuța doar aprobă și se făcu nevăzută în mulțimea de copii care se strecurau printre picioarele dansatorilor, sub mese și apoi în formația cercului lor cu expresiile mânzești întipărite pe chipuri.

— Ține, îi întinse Agnes un pahar. Trebuie să învăț rețeta de cidru de la Nella Bertram.

Grace gustă cidrul de mere, și scorțișoara avu un ușor efect liniștitor pentru fiorii din stomacul ei.