Inimă rebelă

Capitolul 1

"Ceea ce percepem drept încercări amare ale sortiți, adesea sunt binecuvântări deghizate" ~Oscar Wilde

                                                     Houston, Texas
                                                                       1865

Grace îi pieptăna cosițe lui Adley.

Părul ei era de un castaniu deschis. În urmă cu un an, a fost convinsă că va rămâne blondă, însă fetele din familia Sánchez păreau sortite să aibă părul șaten.

— Ai văzut-o pe Clara? intră în camera fetițelor gemene și Olivia, căutându-și păpușa.

— Parcă era pe măsuța din antreu.

Olivia dădu să iasă afară.

— Unde te grăbești așa? o întrerupse Grace.

— Eu...

— Tu rămâi aici, trebuie să îți prind părul.

— Grace! Grace!

Se uită speriată la sora ei, Chloe. Stătea în pragul ușii, cu părul în toate direcțiile și volănașele rochiei pe jumătate destrămate. Probabil fugise tot drumul. Respirația ei părea, fără doar și poate, sacadată.

— Oh, Chloe! Ți-au făcut ceva? Ești bine?

O grămadă de idei trecură prin mintea lui Grace. Texasul era un stat confederat. Nu era deloc sigur. Armata era peste tot. Împânzind străzile. Era aproape sigură că cineva o prinse pe Chloe. Cum scapase, era un mister.

Chloe se lăsă în jos pe tocul ușii cu ochii visători. Strângea la piept ceva. Nu părea absolut deloc speriată.

— Jhonny..., îndrugă ea.

Grace se uită la sora ei dându-și ochii peste cap.

— Glumești! Am crezut că cineva tocmai a pus mâna pe tine!

Grace răsuflă ușurată.

Sora ei dădu repede din cap.

— Am fost în grădina din spate. El a fost așa drăguț...

Acum Grace își putea imagina de ce arata așa Chloe. Era convinsă că fata fugise și se agățase cu rochia în trandafiri și nu numai.

— Mi-a dat un medalion. A spus că...

— Încetează, Chloe, madre a spus "nu".

— Dar... dar, oftă fetișcana strângând și mai tare medalionul.

Grace înțelegea de ce madre spunea nu.

        La șaisprezece ani, Chloe nu se putea căsători, în termeni buni. Era mult prea tânără.

Îl cunoștea pe Jhonny. Era fiul domnului Fredriksson, bancherul. Tânărul nu i se părea nici ei potrivit. Îi făcea necazuri tatălui său.

— Ce păcat că nu ai anii lui Grace, o dojeni o voce din spate.

Rachel râdea, îmbrățișându-și sora mai mare.

— Încetează! o împinse Chloe.

Apoi se uită la ea cu o privire încărcată de reproș.

— Haide, querido, știi că am dreptate. Grace s-ar putea căsători. Până la urmă, are douăzeci și unu de ani!

— Ba nu m-aș putea căsători! se opuse Grace.