Hold me 'till the end

Capitolul VI

În momentul în care Brigitte deschise ușa biroului Alice mai că sări să o îmbrățișeze.

-Brigitte! De ce ai întârziat atât de mult? M-am speriat, am crezut că ai pățit ceva sau offf, Brigitte am mai vorbit despre asta, mă anunți când dispari de pe fața pământului. Când o să-ți dai seama că inima mea nu poate să mai îndure astfel de dispariții?

Brigitte o îmbrățișă pe Alice cu tandrețe. O iubea mult pentru simplul fapt că era o persoană sinceră și deschisă, avea o inimă de aur și se îngrijora de fiecare dată când nu știa pe unde umblă în timpul orelor de lucru, care începuseră, se pare, de treizeci de minute.

Brigitte o întâlnise prima dată pe Alice unde mai puțin se aștepta, la bibliotecă. Pe atunci Alice avea treizeci de ani și nu dispunea de un job stabil. Soțul o părăsise cu doi băieți gemeni de treisprezece ani, fugise cu amanta și cu toți banii din casă, lăsând-o pe Alice ruinată, incapabilă să-și poată crește copii, incapabilă să le ofere o educație bună, ajunsese la punctul în care nu putea să pună nimic pe masă copiilor săi. Într-un final cei doi băieți au decis să renunțe la școală pentru a-și ajuta mama și pentru a reuși să iasă cu toții din situația asta. Băieții, Daniel și David, au început să lucreze la tarabe în piețe, ca mai apoi toți banii pe care îi strângeau să îi ducă mamei lor, spunând că nu au nevoie de ei, mai bine ea să cumpere alimente pe acei bani. Inima lui Alice sângera mereu pentru copii ei, ce veneau cu fiecare bănuț muncit cinstit și îl puneau pe masă zâmbind, spunând că lor le trebuie doar îmbrățișarea mamei lor, în rest nu au nevoie de nimic.

Alice a lucrat de asemenea la tarabe însă pe lângă munca aceea obținuse și o slujbă la o veche bibliotecă din centrul orașului, câteva ore pe zi trebuia să vină să șteargă praful, să ude florile și să spele pe jos, ca mai apoi să pună toate cărțile lăsate dezordonat la locul lor, toată această muncă pe un salariu de nimic. Brigitte a cunoscut-o din întâmplare în momentul când venise să returneze cartea Vocea lui Archer de Mia Sheridan. Brigitte își amintește și acum întâmplarea și zâmbește deoarece acea zi îi oferise o adevărată prietenă.

-"Frumoasă alegere, Vocea lui Archer este cu adevărat o carte plină de emoție."

-"Ați citit cartea?"

-"O, da! Este unul din romanele mele preferate de dragoste. Viziunea asupra vieții și ideea de iubire adevărată, o iubire plină de suferință care e pusă sub semnul întrebării, te fac să te gândești cât de puține știm noi despre iubire și despre forma în care se desfășoară. Câteodată mă gândesc dacă iubirea adevărată există sau doar noi, ființele umane, suntem incapabile de acea iubire. O, vai, îmi pare rău dumneavoastră nu ați venit să mă ascultați pe mine vorbind despre iubire, vă rog să mă scuzați".

-"Nu vă faceți griji. Oricum împărtășim aceeași părere. Și pentru mine iubirea este o enigmă!"

-"Alice Astigiano".

-"Brigitte Dupont".

Acela a fost începutul unei prieteni ce urma să fie pe viață. Mai târziu Brigitte și Alice au început să se reîntâlnească, mai apoi Alice i-a destăinuit lui Brigitte îngrozitoarele adevăruri despre viața sa. Aceasta din urmă nu a stat pe gânduri și a rugat-o pe Alice să o ajute cu proiectul deschiderii propriului cabinet, având în vedere că Alice avea o diplomă în management și administrarea afacerilor. Diplomă ce nu a ajutat-o până în acel moment cu prea multe, întrucât firmele din Paris cer peste cinci ani de experiență în domeniu iar Alice avea abia trei. Însă asta nu a oprit-o pe Brigitte în a-și depune întreaga încredere în Alice pentru proiect. Trei ani mai târziu Alice îi era recunoscătoare lui Dumnezeu pentru faptul că I-a scos-o pe Brigitte în cale, devenind mai apoi secretară la cabinet.