Hold me 'till the end

Capitolul XV

Matteo aștepta cu ochii închiși venirea invitatului special din acea seară. Stătea sprijinit de motocicleta sa iar gândurile lui zburau de la numărătoarea lentă pe care o șoptea ușor printre fumurile de țigară, la o blondină cu doi ochi albaștri pătrunzători, pierdu numărătoarea când își aminti de ea, asta îl făcu să înghită în sec. O reluă de la început, aprinse altă țigară, numărătoare îl făcea să se calmeze și să aibă răbdare, să nu se grăbească și să ia mereu decizii prudente.

Se afla pe un fel de câmp la marginea unei păduri, la șaptezeci de kilometri de oraș, crengile copacilor ce se unduiau ușor din cauza vântului rece de aprilie dădeau viață unor foșnete stranii, din toate părțile, pădurea părea pustie însă sunetele o făceau să pară locuită de spiritele strigoilor, un loc unde porțile infernului se deschid, un loc prin care un om sănătos la cap nu ar trece în viața sa. Peisajul părea rupt din poveștile de groază, bezna prezentă făcea loc ceții ce se ridica din ce în ce mai mult, liniștea nopții era satisfăcătoare, sunetul păsărilor ce sfâșiau ușor prada din seara aceea îți putea îngheța sângele în vene.

Vocile din capul său se liniștiseră încetul cu încetul, iar acum o poftă nebună de ucis i se instală în inimă. Deschise ochii din nou, pupilele i se dilatară rapid, pierdu numărătoarea. "Răbdare, răbdare, dragul meu. Cu răbdarea trecem marea" se putea auzi o voce răgușită de bătrân undeva din spatele său, lângă șosea, nu-i oferi niciun fel de atenție și închise din nou ochii. Simțea prezența cuiva, de undeva, din spatele său ,însă în mintea lui își făcu loc, din nou, imagina cu blondina zâmbind fericită iar asta făcu ca acea vedenie să dispară, reluă număratul. Fumând penultima țigară din pachet și expirând fumul ce părea că se îndepărtează tot mai mult de lumea aceasta, adulmecă mirosul de ploaie și de mușchi umed din pădure, era un miros natural, pacea se instală ușor, ușor în capul lui, nelăsând niciun nor să pătrundă. Închise ochii, și așteptă, parcă așteptând ceva ce nu mai venea.

La scurt timp un sunet de roți de mașină îi furară atenția din calea număratului însă nu deschise ochii, totuși un zâmbet de satisfacție i se întipări pe față, asta demonstrând că invitatul serii își făcea imediat apariția. Într-o clipită patru mașini de teren apărură și parcară cu o frână rapidă una cu spatele la alta, formând un cerc în jurul lui Matteo care tocmai își terminase țigara iar acum călca chiștocul cu gheata. Din fiecare mașină ieșiră câte doi bărbați îmbrăcați din cap până în picioare în negru, dacă cumva ar fi avut și pelerină ai fi zis că vrăjitoarele din Salem veniseră la al 101-lea congres, fiecare avea câte o față impasivă, serioși, unul mai încruntat, altul părea gata să sară în ringul de box, însă peste toți dăinuia o liniște stranie precum și o teamă apăsătoare.

Din ultima mașină coborî Felix care împingea un om ce purta pe cap un sac negru, hainele îi erau pline de noroi și de sânge uscat, șchiopătând cu piciorul drept, tras de după gat de mâna puternică a băiatului. Când ajunse în fața lui Matteo îl lovi puternic cu piciorul în spate împingându-l la pământ, în genunchi, în fața celui care pierduse din nou șirul număratului, lângă el aruncând niște funii groase, câteva foi și dosare, acte, o brichetă. Își privi patronul, acesta dând din cap cu satisfacție, se deplasă apoi și se sprijini de mașină aprinzându-și o țigară. Unul din bărbații prezenți, cel care părea în jur de douăzeci și ceva de ani îi luă sacul de pe fața celui îngenunchiat, lăsând să se vadă vânătăile, buza spartă, nasul plin de sânge și arcada ochiului umflată și aproape distrusă.

Matteo deschise ochii ce îi închisese într-o tentativă de a număra din nou însă nu se putea concentra, îl privi cu indiferență pe bărbatul din fața lui, acesta la rândul lui deschise ochii însă ochii nu vedeau foarte bine, era o ceață albă în fața lui, îi luă câteva momente să distingă trăsăturile celui din lumina farurilor. Când reuși să-și dea seama cine se află în față un tremurat macabru îi puse stăpânire pe oase, glasul îi rămase undeva în gat și ochii, sau ce rămăsese din ei, se umeziră. Matteo se apropie de cel îngenunchiat și îi apucă bărbia între degete, întorcându-i capul într-o parte și în alta admirându-i cu îngrijorare vânătăile, îi dădu drumul și se așeză mai jos aproape de înălțimea lui.