Hold me 'till the end

Capitolul XXVII

- Ferrano - Matteo mai că țipă în telefon când începu să sune pentru a treia oară pe seara aceea. Era la cină cu cele trei femei importante din viața lui și în ruptul capului nu mai voia să fie deranjat. Se ridică de la masă scuzându-se și ieși pe balcon.

-Așa răspunzi tu la telefon mai nou? - vocea groasă de pe celălalt fir îl făcu să zâmbească și își aprinse o țigară - te sun de o oră și tocmai acum te gândești să-mi răspunzi?

-Eram la masă. Ce vrei, Antonio?

-Ay, asta e bună! Cum adică ce vreau? Te sun, nu-mi răspunzi. Îți dau mesaje, te prefaci că nu le vezi. Spune-mi sincer, Matteo, te desparți de mine?

-N-aș putea să fac asta, ești precum ciuma, nu scap de tine așa ușor! - Antonio râse.

-La dracu, că așa e! Deci cum te mai simți? Nu voi putea să vin la sfârșitul luni cum am plănuit, nu știu exact când voi ajunge în Italia, deci cel mai probabil te vei trezi cu mine la ușă, așa că să ai patul pregătit pentru orice eventualitate.

-Ce e casa mea, Carrera? Hotel? Și mai ales, trebuia să fi aici de mai bine de șase luni, pe unde umbli și în ce prosti te-ai băgat?

-Te-am întrebat ceva, domnișorule! - începu Antonio să țipe defensiv. Da văd că nu vrei să răspunzi, cum te simți? ultima dată când am vorbit cu Felix a fost când ai leșinat, iar tu te-ai gândit să nu-mi mai răspunzi la telefon iar pe el când îl sun îmi spune că e într-o misiune continuu. Mai dă-i băiatului ceva pace că e într-o misiune de jumătate de an încoace zi și noapte, când l-am sunat la cinci dimineața, cică era într-o misiune, îl sun acum, e ora 21:00 la voi, ghici ce se pare că e într-o misiune, auzi, vreau să vă întreb, ați înnebunit toți?

-Eu sunt deja, dacă apropoul ăsta îl băteai, și sunt bine. - trase din țigara lui tacticos. Felix nu e în nicio misiune însă niciodată nu i-a plăcut să vorbească despre facultățile mele mintale, ce se pare nu sunt toate!

-Matteo, vorbesc serios acum - vocea lui sună dintr-o dată serioasă - mai ai vedenii? Mai auzi voci? Cum te simți mai exact? - Matteo expiră adânc.

-Da, la toate întrebările tale, da. Însă iau pastile, deci totul este mai bine, pot dormi liniștit cam cinci ore pe noapte până mă trezesc, apoi nu mai adorm, vedenii n-am mai avut de câteva zile, pe când vocile sunt nelipsite, încerc să mă controlez pe cât posibil însă este tot mai dificil cu tot haosul ăsta.

-Mi-a povestit Felix, aparent era într-o misiune contra lui Bellami sau așa ceva când l-am sunat acum ceva timp. Mi-aș dori să te pot ajuta însă n-am cum să ajung, sunt multe probleme și aici. Ai rezolvat cu Bellami și Alvarez?

-Da , Cardin se ocupă de Alvarez în timp ce noi vorbim, trebuia de fapt să se ocupe de ea acum o lună dar am decis să mai amâne până după înmormântarea lui Bellami, odihnească-se în pace - făcu o pauză - Antonio simt că pastilele pe care mi le-ai trimis nu-și fac așa de bine efectul, sigur e bine să le iau? - Antonio tăcu pentru câteva momente, nu-i putea spune adevărul până ce nu ajungeau față în față, îl mințea însă era spre binele lui, își drese glasul.

-Normal că e bine, care dintre noi doi e psihiatrul aici? Că veni vorba, am mai auzit că Mia are un nou psiholog, cum este?

-Face progrese mari, nu mai are coșmaruri și atacurile de panică au început să se micșoreze - mai dorise să spună că minunatul psiholog i-a furat inima însă se hotărî să păstreze asta pentru când vor fi față în față - cam atât de raportat domnule psihiatru.

-Am înțeles, mă expediezi, foarte bine Matteo. De-abia aștept să te trezești cu mine la ușă ca mai apoi să mă vezi cum mă instalez frumos în casa ta.