Hold me 'till the end

CAP XXXIII

Trecuse o săptămână de când Matteo o anunțase pe Brigitte că va pleca înapoi în Franța, tristețea fetei putea fi simțită însă în fața lui Matteo aceasta reușea să se prefacă neafectată. Din punctul ei de vedere deja se spusese tot ce era de zis între cei doi, ea avea să plece. Le comunicase deja asta Miei și Carlittei care nu primiseră vestea prea bine, Litta fugise imediat să-i ceară socoteală căpcăunului iar Mia aproape că se pusese pe plâns. Poate le era greu să se despartă de ea dar urmau să se obișnuiască, la fel ca ea. Da, ea era cea mai obișnuită că pleacă chiar înainte de Crăciun de lângă ceea ce aproape numise familie. În fine, avea să uite, va uita tot și își va relua viața ei monotonă de dinainte să-l fi cunoscut pe Ferrano.

Așa trecu o săptămână în care Matteo nu prea trecuse pe acasă, Brigitte își făcea bagajele pe repede înainte iar Mia i le desfăcea în fiecare seară când aceasta se punea la somn, Carlitta mai plângea, mai făcea mâncare și îi mai adresa câte o înjurătură lui Matteo când își aducea aminte. Până și Felix părea măcar puțin trist că aceasta pleacă, stătea destul de des pe acasă și nu părea enervat când aceasta îi cerea să o ducă în oraș. Părea mereu că vrea să vorbească cu ea sau măcar că vrea să-i spună ceva însă mereu se oprea sau era întrerupt de cineva. Astfel Brigitte se regăsi în seara dinaintea plecării, cu ochii roșii își împachetase ultimele cărți, amintindu-și că mai avea una în biroul vârcolacului, însă văzându-l că vrea să intre acolo se duse la bucătărie să ia un pahar cu apă. Însă soneria se auzi și se îndreptă către ușă.

Exact când Matteo vru să intre în biroul lui soneria se auzi, anunțând cel mai probabil un oaspete neașteptat. Coborî să deschidă însă avu neplăcuta surpriză să o găsească pe Brigitte deschizând ușa unui Dimitrie vrăjit cu totul de fata din fața lui. Aceasta îl întreba cine este iar el nu putea exprima nici cea mai mică și simplă propoziție, atât de stranie era fața acestuia.

Matteo simți dintr-o dată o ciudată nevoie de a rupe capul cuiva și părea că Dimitrie uzitându-se atât de lung la iubita lui, se oferea voluntar. Coborî și se poziționă protectiv în fața ei, vraja se rupse iar Dantera ieși din transă atât de repede precum și intrase. Matteo îi făcu semn din ochi fetei să se retragă iar ea nu dorea nimic mai mult. Ieșise doar să ia un pahar cu apă și o carte, soneria a început să sune iar un bărbat necunoscut s-a trezit holbându-se la ea mai ceva ca un obsedat, așa că nu dorea mai mult decât să se retragă. Descoperise că, văzându-l pe Matteo atât de nemișcat în fața despărțiri lor, o făcea să plângă.

Odată ce fata dispăru, cel mai probabil în bucătărie, Dimitrie o privi până ce aceasta ieși din aria lui vizuală însă imediat îi apăru Matteo în față și vraja se rupse pentru a doua oară.

-Fața mea e aici, Dantera, nu pe scări. Ochii sus, aici, la mine - Dimitrie îl privi obosit și plictisit, sclipirea din ochi pe care o avusese când o privise pe Brigitte dispăruse - e iubita mea, Dimitrie, a mea. Să-ți intre bine în cap, cunosc privirea aia și mai bine ai sta departe, m-ai înțeles - din nou privirea neimpresionată a lui Dantera.

-Nu o priveam în felul ăla Ferrano, nu mai fi paranoic!

-Atunci cum o privea-i? Mie mi se părea că mai ai puțin și deveneai statuie așa mult te holbai la ea!

-Oricum, nu în felul ăla. Îmi aduce aminte de cineva, are o aură foarte familiară în jurul ei, asta-i tot. Uite vezi, dacă te comporți ca un copil mic s-ar putea să te părăsească, ești prea gelos pentru Dumnezeu, doar m-am uitat la ea!

-N-ai voie să te uiți la ea, e clar! Nici să nu vorbești cu ea, de fapt despre ce vorbim noi aici și pentru ce dracu ai venit la mine acasă la ora asta? - Dimitrie își privi ceasul zâmbind sarcastic.