Hold me 'till the end

CAP XXXI

Cioburi căzând pe podea și un strigăt puternic, asta fu atmosfera în care Brigitte deschise ochii pentru prima dată după noapte lungă pe care o petrecuse cu Matteo. Era singură în pat, ca de obicei, privi încăperea puțin întunecată și căscă obosită. Își înfășură cearșaful în jurul corpului gol și se apropie de geamul uriaș a camerei, ploaia încă nu se oprise iar cerul întunecat nu sugerea nicio schimbare. Ceasul arăta ora 07:15, era încă prea devreme pentru a se certa cu Matteo, care cel mai probabil distrusese întreaga bucătărie. Bărbatul acela nu era în stare să fiarbă un ou și totuși se încăpățâna mereu să facă el cafeaua de dimineață, cafea care ieșea mereu din ce în ce mai oribilă, însă pe care o savura întrucât era făcută de dragul ei iubit. Câteodată trebuie să mai și minți într-o relație, ca de exemplu dimineața când gusta din cafea iar papilele gustative cereau moartea ca pedeapsă finală însă ea îi spunea că este foarte bună.

Cumva, ca prin transă ajunse sub duș, apa caldă ce cădea deasupra ei o făcu să se relaxeze pentru un moment. Straniu, ieri era gata să părăsească locul ăsta, familia asta, pe el și să se întoarcă în Franța unde se ascundea confortul ei propriu. Însă acum simțea cum a fost nedreaptă cu el, cu acțiunile sale, care totuși nu puteau fi pe deplin justificate, însă îl iertase întratât încât se hotărâse să nu plece. Dar ceva se schimbase în ea din momentul în care îl văzuse pe Matteo aseară, atât de vulnerabil în fața ei, atât de singur și într-un fel speriat de ceva ce nu putea controla. Aseară văzuse un Matteo obosit și extenuat de toate grijile care căzuseră pe capul unui copil ce a crescut mult prea repede, văzuse cum pentru un moment lăsase tot autocontrolul să dispară și rămăsese în fața ei doar el, fără titlul de Don, fără grijile care-l sfâșiau lent, doar el, cel pe care îl iubea.

Ieși din duș și porni direct spre dulapul de haine, stropi de apă se scurgeau pe trupul ei înfășurat de un prosop scurt și căută absentă printre haine. Așa că decisese să afle singură totul, să afle singură trecutul lui, prezentul lui iar cât despre viitor - se privi singură în oglindă - pe acela îl va decide ea. Matteo nu va putea să fie fericit pe deplin niciodată, o durere ciudată îl ține departe de asta, fuge de un secret ce nu îl poate împărți cu nimeni, iar Brigitte era hotărâtă să afle ce fel de secret este acela.

Întotdeauna a fugit de probleme, mereu a dat bir cu fugiți când lucrurile devin mult prea greu de suportat și era să o facă din nou. Însă acum e pregătită să lupte, contra a ceva puternic ce îi va decide viitorul alături de persoana iubită. Trase fermoarul fustei scurte cu împletitură ce se mula perfect pe corpul ei de viespe și își așeză cămașa neagră transparentă, largă la mâneci. Cuvintele lui Jack îi reveniră în minte ca un ecou:

Nimeni nu a spus că va fi ușor, ba din contră toți au spus că va fi greu, aproape imposibil. Dar asta m-a făcut să renunț la Noora? Nici pe departe. Vezi tu, când iubești cu adevărat ești dispus să renunți la orice pentru acea persoană, vei fi rănit și cel mai probabil vei răni însă niciodată, oricât de mult vei plânge, nu vei avea puterea să renunți la ea. Vrei să ști de ce? Deoarece simți cum o parte din tine va dispărea odată cu acea persoană. Când iubim vrem să fim mai buni, încercăm să ne schimbăm în bine pentru acea persoană, de aceea niciodată, oricât de greu ți se va părea drumul spre fericire, să nu-ți lași persoana specială să se lupte singură cu demonii săi, să fi mereu acolo pentru ea, să reprezinți scutul sau ancora spre fericirea după care tânjești. Mai devreme sau mai târziu acea persoană își va da seama că singurătatea și întunericul în care a trăit până atunci este incomparabil cu sprijinul și liniștea pe care i le oferi tu.

-Câteodată trebuie să oferi mai mult, chiar dacă nu primești suficient, iubirea cere sacrifici și în sfârșit - spuse punând rujul roșu înapoi - sunt pregătită să le fac!