Hold me 'till the end

CAP XXXII

La etaj Brigitte aștepta tăcută pe un fotoliu din camera lui Matteo în timp ce el își făcea un duș, înghețase întrutotul iar la insistențele lui Brigitte acesta intrase pentru a-și face un duș. Ea mai privi încă o dată constelațiile dispuse sub forma Europei însă ochi ei erau concentrați asupra cerculețului, ce la distanța ei față de perete, era insesizabil, însă ea știa că este acolo, îl simțise știa că un secret mare se afla în spatele peretelui trebuia deci să aibă răbdare. Răbdare era singurul lucru pe care nu-l avea, trebuia să găsească o dată inelul, însă vocea rațiunii îi tot spunea că acolo e posibil nici să nu intre un inel ci doar un cerc, vocea rațiunii devenea enervantă.

-Dacă am spus că e inel, e inel! - se trezi vorbind exact în momentul când Matteo ieși de la duș.

-Poftim? Ai spus ceva? - Brigitte își masă tâmplele. Uite ce mă pui să fac! Matteo traversă încăperea căutând în dulapul cu haine un tricou, pe care cel mai probabil îl uitase dat fiind că pantalonii negri erau pe el - te simți bine, tesoro?

-Nu, adică da, adică, chiar nu știu, am stat toată ziua în casă, m-am și panicat puțin am crezut că nu mai ies decât dacă sparg o fereastră ceva. În fine, nu mai contează, mai bine spune-mi tu ce - Matteo se întoarse cu fața spre ea ținând în mână tricoul negru pe care-l găsise și privind-o cu un zâmbet pe față.

De la prima lor întâlnire Brigitte fusese curioasă de tatuajele ce-i acopereau întreg corpul, erau splendide, o combinație de multe secrete ce probabil l-au marcat, pe abdomen avea un fel de roată a timpului în spatele căreia zăcea o pasăre cu o singură aripă, pe piept era de asemenea desenat un craniu deasupra căruia zăcea un fluture printre celelalte tatuaje. O intensitate de flăcări la fiecare margine a corpului ce ducea spre spate, unde se regăsea tatuat un craniu uriaș pe întreg spatele, înconjurul lui erau de asemenea flăcări, ochii negri ai craniului reprezentau ură și dezgust, înfricoșare.

Pe brațe tatuajele îi erau cunoscute lui Brigitte le văzuse de atâtea ori, la fel ca întreg corpul bărbatului din fața ei, însă de data acesta se blocă dintr-o dată când văzu în jurul gâtului un lănțișor lung până la stern pe care atârna nici mai mult nici mai puțin decât un inel. Inelul cu care Brigitte se jucase acum mult timp însă memoria ei nu o ajutase când îl căutase cu o disperare obositoare în toată casa.

Rămase împietrită privindu-l în timp ce el își îmbrăca tricoul scoțându-și parcă în ciudă inelul deasupra, el își întoarse privirea și i se părea mai mult decât ciudat faptul că ea se holba în felul ăsta la el, se gândi că poate totul o afectase mai mult decât lăsa să se vadă. Se apropie de ea și se coborî la nivelul fotoliului astfel fața lui era doar la câțiva centimetri de ea ei.

-Vrei să-mi spui ceva? - ea se trezi din transă dintr-o dată având o surpriză când el era foarte aproape de ea - te văd că nu ești bine, spune-mi ce te frământă - îi luă mâna și i-o sărută iar ea uită complet cum să mai vorbească - Brigitte, începi să mă speri - într-un final găsi cuvintele.

-Sunt doar obosită, toată treaba cu arsul instalației mi-a dat de furcă, și de gândit - el se aplecă și o sărută lăsând-o pentru câteva momente fără aer, ea îi atinse fața cu ambele mâni și adânci sărutul, el luă mâna și o întoarse astfel încât tăietura, ce acum avea un bandaj aplicat, era întoarsă spre el.

-Te mai doare? - părea atât de sincer îngrijorat încât Brigitte își întoarse privirea pentru a nu fi slabă, știa că dacă va pune mai multe întrebări va sfârși prin a-i spune tot adevărul iar asta i-ar strica tot planul - m-am îngrijorat foarte mult, sincer, nu știu ce m-aș fi făcut dacă a-i fi pățit ceva - o sărută încă o dată însă de data aceasta mai lung apoi își lipi fruntea de a ei.