ASA TATA, ASA FIU

24

- Nu cred ca are rost sa repet ceea ce voi stiti deja. Am replicat eu, zambind din varful buzelor.

- Da' secretos mai esti! Ok. Intr-un fel ai dreptate. Stim foarte multe lucruri despre tine... de la Tudor si din ceea ce s-a intamplat aici, de cand ai venit. Dar as fi vrut sa imi mai spui...

- Nu ar mai fi prea multe de spus... serios... Sunt mult prea neinsemnat ca sa mi se intample mie toate astea. Pana in toamna trecuta nu s-a intamplat nimic in viata mea. Apoi dintr-o data totul s-a schimbat. Totul! Dorinta mea de razbunare m-a adus aici! Dorinta mea de razbunare si iubirea... am adaugat eu, aiba soptit. Iubirea am pierdut-o... Sper acum sa ajung sa ma razbun pe cel care mi-a facut asta.

- Apropos de iubire... murmura ea, - Din pozele pe care ti le-am dat ultima oara, nu asa se vede... Din cele de pe balcon...

- Da... am soptit eu, cu gandul la scrisoara lui Carmen... - Nu se vede... dar e o iubire interzisa, Alexandra. Eu nu mai am voie sa iubesc, pana nu ajung la tatal meu. Si oricat de tare m-ar durea asta, asa trebuie sa fie, iar ea stie asta si ma intelege.

- Nu e corect!

- Viata nu e corecta!

- Edmond, scuze ca te intreb, nu ar trebui sa fac asta, nu ar trebui sa ma intereseze, dar tu te rogi in fiecare seara, inainte de a te pune la somn?

- Nu!

- De ce? Te-ai simti mai bine.

- Nu stiu daca e asa. Si oricum nici "Tatal Nostru" nu il stiu. Nu am fost la ora de religie.

- Nu te-a invatat mama ta sa te rogi cand ai fost mic?

- Nu... Mama zice ca nu exista...

- Dar tu ce crezi?

- Nu stiu ce sa cred. Uneori cred, alteori nu... Daca exista, as vrea sa imi spuna de ce mi-a rezervat viata asta...

- Exista, Edmond! Exista! Sa fii sigur de asta.

- Atunci de ce face discriminarile astea? De ce unora le da, de nu mai au unde sa puna, iar pe mine m-a uitat? De ce m-a aruncat in lume, nedorit, pentru ca mai apoi sa ma uite? De ce mi-a facut asta? Cu ce am gresit? Am rabdat foame de cand ma stiu si stii ca sunt atatia ca si mine... de ce? Cu ce sunt vinovati copiii? Asta sa imi explice mie cineva, daca poate! De ce mi-a luat-o pe Carmen?

- Edmond, pe Carmen nu ti-a luat-o El. Tu singur ai hotarat... Ai liberul arbritru... Asta ti-a lasat... Sa poti sa hotarasti tu... Si tu ai hotarat sa te razbuni... sopti ea... - Dar, poate ca altfel va fi finalul! Se inviora ea. – Poate ca va fi bine! Poate ca isi va aduce aminte si de tine! Tu ai dreptul sa iti pui intrebarile astea doar cand esti pe patul de moarte... Pana atunci nu stii ce se va intampla si de ce ai trecut prin ce ai trecut. Esti tanar... Inca mai sunt sanse sa fie bine pentru tine. Si chiar daca ti s-a parut o catastrofa mondiala ca ai ajuns la noi, iti promit ca te vom convinge ca aici e mai bine decat la Tudor. De acolo, tu te-ai fi oprit la nivelul asta... Mai sus nu aveai unde ajunge... Doar mult mai jos... Aici te vei putea ridica... ai acum un statut! Nu mai esti sclavul nostru, Edmond! Da... Mi-a spus Alex ca ai repetat asta de nenumarate ori... Ai urcat in cateva zile... esti fratele nostru. Tata nu arunca vorbe... Edmond! Tata nu se joaca asa cu cuvintele! Tu chiar poti sa ne consideri frati! Si la noi familia e foarte importanta! Familia e totul! Si de acum, stiu ca tu vei fi bine aici. O sa vezi ca, la un moment dat, vei ajunge sa spui ca asa a trebuit sa fie, ca sa fie bine. Te rog, eu, incearca sa te rogi... Te vei simti mai bine... Roaga-te din suflet... sopti ea, apoi adauga cu privirea in ochii mei – Poate se roaga si ea... si vi se unesc rugile... poate asa vor ajunge unde trebuie...