ASA TATA, ASA FIU

2

Daca inca mai avea acea faza mult prea proaspata in minte combinata cu faptul ca m-am razbunat pe cei patru baieti pusi de ea sa ma bata in acea zi de toamna, s-ar putea sa nu am sorti de izbanda in seara asta. Insa nu m-am dat batut... Trebuia sa fie asa cum vreau eu! Asa ca am soptit incet, doar pentru noi, aplecandu-ma usor spre chipul ei.

- Carmen, danseaza cu mine... te rog! Hm! Vocea mea suna acum suav si incredibil de bland... tinand cont de clocotul din sufletul meu din acel moment. "Haide! Scorpie! Accepta odata! Nu vreau s-o pierd pe Narcisa!" Astea imi erau gandurile in acele momente, insa nimic din ceea ce gandeam eu nu a iesit la suprafata... Absolut nimic...

Fata m-a privit lung, uimita de insistentele mele... nedumerita de gestul meu... Nu refuzase inca... nu spusese NU inca, asa ca am mai incercat odata:

- Promit sa ma comport frumos! Jur!

Hm! Nimic! Nicio reactie! Ce naiba e cu ea?! De ce nu accepta sau de ce nu ma respingea?! Ea ma privea doar... mult prea neincrezatoare ca sa ma simt confortabil... Oh! Narcisa! Sa nu pleci! Nu e vina mea! As fi reusit daca nu m-as fi razbunat pe cei patru baieti! Sunt sigur ca asta era acum problema. Se temea de mine mult prea tare!

Fara sa-mi sterg zambetul de pe fata, am decis sa schimb putin tactica. M-am asezat langa ea, fara sa mai spun nimic... Nu am mai privit-o insistent... Nu am mai incercat nimic... doar am sezut pe scaun langa ea... intr-o pozitie lejera... si am privit aparent absent prin sala mare a restaurantului... sa vad daca mi-a observat cineva prezenta la masa lui Carmen. O, da! Ma urmareau multe priviri... in special cei patru baieti pe care i-am batut... Am zambit in sinea mea... si mi-am intors din nou privirea spre fata de langa mine. Am privit-o printre gene, asa cum m-a invatat Narcisa inca de la inceput... Carmen era inca incruntata si isi framanta degetele... bujorii ii straluceau in obraji. Stia si ea ca este privita...

A urmat o tacere staruitoare intre noi... Cand, in sfarsit, ea a inceput sa vorbeasca incet, ca sa nu fie auzita decat de mine, am simtit usurarea. Sincer! Am fost usurat. Era si asta un inceput.

- Edmond... nu inteleg de ce iti strici seara asta cu mine... mai sunt putine ore si se va termina banchetul...

- Nimic din banchetul asta nu ma atrage... am susurat eu, schimbandu-mi pozitia, sprijinindu-mi barbia in coate, aparent foarte relaxat.

- Ei! Nimic! Te-am vazut dansand cu toate fetele. Le-am auzit vorbind...

- Da? Si ce au spus despre mine? Oh! Aveam multa nevoie de stapanire de sine ca sa nu ma dau de gol. Mi-a stat pe limba sa adaug inca o intrebare; "le-a placut sa danseze cu un bastard?" Insa am reusit sa-mi pastrez gandurile pentru mine. Nu aveam voie sa rostesc cu voce tare acest cuvant. As pune-o in garda si as pierde. Mi-am inclestat maxilarul ca nu cumva sa scap intrebarea si mai ales acel cuvant.

- Nu-ti spun! O sa ti se urce la cap! Raspunse ea, ceva mai relaxata, indraznind chiar sa si zambeasca.

- Ei, na! Incearca-ma! Am provocat-o eu, zambind si eu ceva mai larg.

- Au spus ca esti dat naibii! Ca niciunul dintre baieti nu danseaza atat de bine ca si tine si ca ar fi fericite sa o alegi pe una dintre ele...

- Serios? Asa au spus? Am intrebat eu, tot mai binedispus. Incepeam sa ma relaxez si eu, adaptandu-mi starea de spirit dupa a ei.

- Da...

- Tu nu esti curioasa sa vezi daca au dreptate? Nu vrei sa le faci in ciuda?

Fata m-a privit serioasa din nou. Mi-a cautat privirea in momentul in care a pus intrebarea: