ASA TATA, ASA FIU

3

- Dar, Edmond! Ne-am inteles ca nu mai vorbim de acea zi. Scanci ea printre sughituri.

- Da, dragostea mea! Asa ne-am inteles. Dar ziua aceea a ramas in mine! Ceea ce am facut eu atunci a ramas in mine. Si nu mi-o voi ierta niciodata, daca nu fac asta. Daca nu il iau la rost pe cel care m-a dus la acea zi. Iubire, te rog. Linisteste-te! Te rog sa ma intelegi. Nu pot sa ma opresc. Nu am voie sa ma opresc. Nu, daca vreau sa am liniste o viata intreaga. Nu, daca vreau sa am sufletul impacat... Si acum sa revin: Ai aici actele apartamentului. E si al tau... in acte. E cu uzufruct... Nu il poti vinde fara mine, dar e al tau! Cand te vei hotari sa locuiesti singura, vino aici... Nu iti cauta o chirie... Aici e Alex... El te va proteja... El iti va fi alaturi... El nu te va lasa singura... Carmen... mai am ceva sa iti spun... si nu stiu cum s-o fac...

- Ce vrei sa imi spui? Intreba ea cu vocea ragusita de plans.

- Poti sa imi promiti ceva?

- Depinde!

- Oh! Daca incepi asa, nu stiu cum sa vorbesc.

- Spune!

- Iubire, jura-mi ca daca primesti vestea ca nu ma mai intorc, tu nu faci ceva nesabuit! Promite-mi ca nu ma urmezi...

Carmen a inceput din nou sa planga... cu mainile la ochi... Nu a fost in stare sa raspunda in acel moment, asa ca am continuat eu, cu voce blanda... si molcoma:

- Draga mea, te rog, jura-mi asta! Te rog ajuta-ma sa plec linistit... Nu imi ajunge ca Alex mi-a promis ca va avea grija de tine... Tu nu poti fi supravegheata in fiecare secunda... Jura-mi iubire ca iti vei continua viata... si ca ne vom intalini pe viitor... Ca nu iti vei lua viata cu buna stiinta! Ca nu vei face cel mai mare pacat... Ca nu vei face pacatul de neiertat si ne desparti pe veci... Vreau sa ne intalnim... acolo sus... Te implor, Carmen... Vreau sa te aud ca spui asta si ca te vei tine de acest juramant...

- Oh! Edmond, dragul meu, tu te auzi ce spui? Tu te auzi ce vorbesti? Tu te auzi ce-mi ceri? Si atunci sa te las sa pleci?!

- Nu ma duc cu intentia sa mor acolo! Dar trebuie sa am promisiunea ta, ca orice s-ar intampla cu mine, tu nu vei face ceea ce ai spus acum multa vreme... Ca daca ai fi aflat ca nu mai sunt, m-ai fi urmat... Nu imi ingreuna si mai tare sufletul... Da-mi linistea de care am atata nevoie, sa pot sa ma concentez pe ceea ce am de facut ca sa ajung la el si sa nu fac greseli... Carmen, promit sa ma retrag daca simt ca nu imi pot duce planul la final. Promit sa am grija de mine... Promit sa fiu cat se poate de vigilent... Iubire... El acum are o familie... Nu mai e omul care a fost la douazeci de ani... Are aproape cincizeci de ani... Nu mai e atat de puternic... Legaturile pe care le-a avut el sunt cu singuranta aproape de pensionare... Nu mai are acea putere fizica despre care am auzit... Nu mai are gasca in urma lui... E mult mai vulnerabil acum... Hai sa ti-l arat... Adica sa iti arat cum era el acum opt ani... Vrei sa il vezi?

- Mhm! Raspunse ea, cu capul plecat.

M-am ridicat de pe canapea si am pornit calculatorul, apoi am cautat din nou acea poza de familie pe care am tot privit-o de-a lungul timpului.

- Uite, iubire! Asa arata tatal meu acum opt ani.

Carmen s-a intors spre ecranul monitorului si s-a uitat la imaginea atat de cunoscuta mie.

- Asta e faimosul Cris Reyn! A fost intr-adevar faimos. Asta a cautat el mereu... din spusele mamei... Dar a fost! Acum asta este el. Un om cu familie... Un om langa care as fi fost mandru sa cresc... daca m-ar fi dorit langa el, cu sau fara mama mea.

- Uau! Cat de tare semeni cu el! Exclama Carmen, uimita sa vada poza. – Nu e nevoie sa faceti test de paternitate. Nu are cum sa nege ca tu esti fiul lui! Nu am mai vazut niciodata o asemenea asemanare! Uluitor! Si pe omul acesta vrei tu sa te razbuni!