ASA TATA, ASA FIU

2

- Edmond... Am incercat... Crede-ma... Am incercat...

- Ce ma fac eu acum? Cum crezi ca pot eu sa fiu eu maine seara, cand te stiu intr-un spital cu perfuzii in vene?

- Alex, ti-a spus tot?

- Da! Te-am si vazut, iubire... Am vazut o poza cu tine... in starea in care esti acum... Eu am cerut-o... Nu mai esti tu acum... draga mea... De ce nu mi-ai spus ca ai nevoie de ajutor... doar am vorbit ieri cu tine... Macar ieri ar fi trebuit sa imi spui ca nu te simti bine... Ai asteptat pana in ultima clipa...

- Dragul meu... te rog sa ma ierti... Te implor sa ma ierti... Murmura ea si i-am auzit din nou vocea tremurand in prag de plans...

- Hei, hei, iubirea mea. Te rog, nu mai plange. Iti faci mai rau. Nu am ce sa iert... Eu sunt cel care trebuie sa iti ceara iertare tie... Eu sunt cel care trebuie sa fie iertat...

- Nu... Edmond... Nu tu... Eu te-am impins la asta! Ai uitat acea zi de toamna? Eu am provocat totul! Eu sunt vinovata pentru tot ceea ce urmeaza sa se intample... Acum ea plangea din nou in hohote... pierzandu-se cu totul... - Edmond... te vreau inapoi... Nu te duce maine! Nu o face! Nu vreau sa te pierd...

- Carmen... de ce imi faci asta tocmai acum? De ce repeti ceea ce s-a mai intamplat odata? Haide, dragostea mea! Unde, naiba, e Alexandra?

- A tras o fuga pana acasa. Revine in curand.

- Fi-r-ar sa fie de viata! Daca te pierd pe tine, Carmen, jur ca ii omor pe toti cei de aici! Jur! Ii distrug pe toti. Nu voi mai avea niciun scrupul, nu voi mai avea mila, nici macar de Daria! Nimeni nu va scapa de furia mea!

- Edmond... hei! Imi voi reveni! Voi fi bine! E o cadere de calciu...

- Da! Si o cadere nervoasa...

- Of! Alex! Nebunule! Gemu Carmen...

- Da... Iubire... stiu totul! Si atunci cand vom fi impreuna, imi vei da socoteala pentru ceea ce ai facut! Ne vedem peste doua zile, maxim trei. Atat! Atat au mai ramas! Trei zile, pana te voi tine in brate din nou! Nu vreau sa te vad intr-un spital! Fa-te bine! Te vreau in patul meu! In dormitorul din apartamentul nostru! Printre fotografiile cu tine... Acolo sa ma astepti!

- Bine, iubire... sopti ea. - Promit sa ma fac bine! Promit ca voi fi acasa, pe cand revii! Sa nu intarzii!

- Nu voi intarzia... asteapta-ma, iubire...

- Te astept...

- Ai sarutul meu pe frunte... si pentru azi si pentru maine...

- Edmond... sa nu mori...

- Nici tu... ingerul meu... Odihneste-te... Totul va fi bine...

A inchis... M-am trantit pe canapea si mi-am luat fata in maini... Aveam inca in minte ultima ei incercare de a ma opri... Sarmana mea Carmen... In ultima clipa, ea a mai incercat sa ma intoarca din drum...

Sufletul meu sangera... Ma durea in piept ingrozitor de tare... Fiorii reci din stomac erau mult mai puternici... Palpitatiile s-au intensificat... Oh! Maine! Maine! Eu voi fi fata in fata cu tatal meu!

24 decembrie.

Reusisem sa adorm candva in noapte... Cu chiu cu vai... si m-am trezit destul de devreme... dupa un cosmar oribil cu Carmen a mea...

Am inspirat adanc... Astazi e ziua... Astazi il voi vedea pe tatal meu... Azi! Gata! Imi revin si fac tot ce pot, sa fie bine! Fara mila! Fara constiinta! Fara sa ma mai gandesc la victime colaterale. Eu trebuie sa inving azi!