ASA TATA, ASA FIU

14

- Cum adica sa ii dau telefonul meu?! Edmond!

- Imi iau toate masurile de precautie. Iti pune un dispozitiv de urmarire. Nu te speria. Nu iti pune microfoane. Nu iti vor fi ascultate convorbirile. Doar ca masura de precautie, ca in cazul in care am fi descoperiti, sa stiu in fiecare moment unde esti. Doar atat.

- Doar atat? Edmond! Doar atat? Tu iti dai seama ce vorbesti acolo? Spune odata, ce naiba s-a intamplat ieri si azi acolo! Edmond! Vorbeste, pentru numele lui Dumnezeu!

- Nu! Nu iti spun nimic! m-am incapatanat eu sa ii refuz cererea. – Tu doar urmeaza-mi instructiunile. Sa nu ai incredere in nimeni! Nu vorbesti cu necunoscuti! In rest, aceleasi sfaturi despre care ti-am spus si in scrisoare.

- Da! Si in plus sa imi fie urmarit telefonul.

- Nu e nimic in plus. Si in telefonul pe care ti l-am dat prima data a fost pus un dispozitiv. Nu e nimic in plus. Sunt proceduri standard cand ne simtim in pericol.

- Poftim?! Edmond! tipa ea... furioasa.

- Carmen... iubire... Calmeaza-te... Te rog... am gemut eu, simtind cum imi pierd controlul... cum ma lasa puterile... cum mintea nu mai vrea sa imi lucreze... Cum fizicul si psihicul ma lasa amandoua deodata... Tensiunea de azi a fost una extrema. Fusesem extrem de incordat si de tensionat. Si fizic si psihic. Nu e usor sa ai intre coaste o teava de pistol... Nu e usor sa iti pastrezi cumpatul... Nu e usor sa rezisti tentatiei sa ataci... doar pentru ca sa nu strici ceva... Si nu a fost usor sa rezist terorii in care fusesem cand crezusem ca iubirea mea a fost descoperita. Simteam ca ma prabusesc... acolo in camp... M-am intins pe spate, in iarba... iar acum priveam cerul senin de August... Noaptea de 12 August... noaptea perseidelor... Noaptea cu ploaia de stele...

- Edmond... murmura ea, calmandu-se brusc... - Edmond, dragostea mea... unde esti? Se aud greierii... Pe unde umbli?

- Undeva in pustiu... am spus eu incet... - Undeva... Nu stiu unde... dar Alex stie... ma vede... Stie unde sa ma gaseasca... si probabil si altii... ceilalti... stiu unde sa ma gaseasca... Sunt undeva... si ma uit la stele care cad...

- Edmond, hei... dragul meu... hei... ce e cu tine? Te simti rau? De unde stie Alex unde esti? De unde stiu altii unde esti? Edmond... ramai cu mine... hei... sunt aici... Haide, Edmond... revino-ti... haide... iubire... fa un efort...

- Sunt aici, cu tine, Carmen a mea... sunt aici... si aici voi ramane...

- Nu! Tu trebuie sa mergi acasa...

- Acasa e aici cu tine...

- Edmond! Trezeste-te! Edmond! Tipa ea din nou in telefon...

- Sunt aici iubire... sunt cu tine...

- Of! Doamne! Edmond... Ce e cu tine?

- Nimic... nu mai e nimic decat stele care cad... Nu mai vreau sa fie nimic altceva... doar tu si stelele care cad... M-am saturat de viata asta! M-am saturat de restul oamenilor! Vreau sa plecam undeva, oriunde... Nu mai vreau nimic... Nu mai vreau sa il vad pe tatal meu... Nu mai vreau sa aflu nimic... Te vreau pe tine... oriunde altundeva, dar nu in Romania!

- Edmond! Vocea ei era din nou calma. – Iubire... Ma auzi? Vreau sa te ridici... Sa te urci in masina... si sa te intorci la apartament... sa te pui in pat... si promit ca iti spun ceva frumos la telefon... daca tu faci asta pentru mine...

- Carmen... iubirea mea nepretuita... nu vreau sa imi spui la telefon... vreau sa imi soptesti la ureche... asa cum ai facut in cei trei ani de vis... Vreau sa te simt... vreau sa te am... Vreau sa te tin in brate...Nu vreau nimic altceva... Te vreau pe tine...