ASA TATA, ASA FIU

55

- Nu a fost planuita aceasta seara... Carmen... M-am hotarat sa te am acum... dupa ce te-am sarutat cand am coborat din masina... Nu am venit pregatit pentru asta... iubire... Tocmai ma intorsesem de la inmormantare... Asta a fost sansa ta... Asta e adevarul... M-ai prins cu garda jos... obosit fizic si psihic... A fost jale mare azi acolo... Am ajuns sa imi fie tare dragi oamenii astia... Ai vazut-o pe Alexandra la televizor... Ai vazut-o cat de distrusa era... L-ai vazut pe barbatul langa care am stat eu... El e Alex... fratele Alexandrei... Mi-e ca un frate... si nu l-am putut alina... Nu l-am putut pune pe picioare... Tu cu cuvintele tale m-ai convins... sa te vad... Altfel ar fi fost ca si pana acum... As fi avut puterea sa rezist tentatiei de a te mai vedea, cu gandul la durerea pe care am simtit-o cand am trecut pe sub balconul tau... Stii ca unul dintre motive este asta: durerea despartirii... Mi-a fost extrem de greu... in acea seara... Dar acum... nu am mai putut rezista... Nu m-am mai putut impotrivi... Nu m-am gandit ca vom ajunge sa facem ceea ce am facut... pentru ca m-am temut de ceea ce vine dupa aceea... Insa, draga mea... Nu m-am gandit sa fie atat de altfel ca alta data... Stii ca am avut fete... Nu cred ca nu ti-ai dat seama ce am facut eu pana acum... si am avut-o si pe Narcisa o vreme... Asta e adevarul... Iar tu trebuie sa il cunosti si sa te hotarasti in cunostinta de cauza... Acum stiu ca nu voi rezista doar cu telefoane si mesaje... Acum stiu ca nu voi putea sa pun durerea in fata, ca scut intre noi... Asa ca... iubire... Daca ma mai vrei, stiind cine sunt... Stiind ca nu am un nume... Nu mai am nici macar un tata adoptiv acum... Sunt aici... Atat o sa iti cer. Rabdare in cei doi ani de zile... In astia trei ani de zile care vor urma, probabil ca nu ne vom putea vedea zilnic... Va trebui sa il ajut pe Alex daca va avea nevoie de mine, dar ne vom vedea. Pentru ca nu voi putea sa rezist fara tine... Acum nu ne mai putem intalni doar in vise si rugaciuni... Acum nu mai e vorba doar de sufletul meu... Ai si trupul meu...

- Edmond! Serios? Pot sa sper? Pot sa imi dau voie sa sper?

- Da... dragostea mea... Putem spera acum ca va fi bine... am murmurat eu, sarutandu-i lacrimile care nu se uscasera inca... - Nu mai plange... Nu vreau sa te vad plangand... Dar acum e vremea sa te duc acasa... Parintii tai probabil ca sunt innebuniti de grija.

- Le-am spus ca nu voi ajunge devreme acasa... Planuisem sa ma plimb dupa ce te-as fi vazut pe tine... Planuisem sa nu ma intorc devreme acasa... As fi avut nevoie de timp ca sa imi pot reveni...

- Adica planuisesi sa te pui in pericol? Sa umbli seara prin Bucuresti? Iubire! Asa ai tu grija de tine?

- Acum odata! Doar acum! Raspunse ea, bland...

- Oh! Te rog sa nu o faci! Te rog sa nu te plimbi singura prin Bucuresti... Nici nu stii cati vaneaza in orasul asta! Nici nu stii cate pericole te pandesc in noapte... Crede-ma! Stiu!

- Bine, iubire... Oricum nu mai e nevoie sa ma plimb... De acum ne va fi bine!

M-am ridicat si am ajutat-o si pe ea sa se ridice, urmarindu-i atent miscarile. Abia atunci am vazut dara de sange prelinsa pe pulpa ei... Oh! Oh! Oh! La asta nu m-am gandit cand am luat decizia sa o am aici, in mijlocul padurii. Carmen a fost virgina... Eu am fost primul ei barbat... si aveam dovada, daca ar mai fi fost nevoie de asa ceva... Insa, nu ar fi fost nevoie... Stiam ca nu o mai atinsese nimeni... Carmen mi-a prins privirea si s-a uitat si ea pe piciorul ei... S-a incruntat, apoi a zambit stramb, rosind de rusine.

- Nu ai cumva in masina asta frumoasa a ta si o sticla cu apa?

- Ba da! Dar e rece...

- Nu conteaza... Nu ma pot duce asa acasa...

- Stai ca ti-o aduc acum... Nu asa ar fi trebuit sa se intampe... Ar fi trebuit sa o facem intr-o locuinta cu camera de dus... Am mormait eu, uitand pe moment ca toate visele mele au fost intr-o poienita... in mijlocul naturii.