Citate din cărți

Bătrînul care citea romane de dragoste - Luis Sepúlveda

     Titlu: Bătrînul care citea romane de dragoste 

     Autor: Luis Sepúlveda

     Genuri: nuvelă, ficțiune

     Editura: Polirom

     Nr. pagini: 199

     „— Ia ascultă! Ți-am adus două cărți. 

       — De dragoste?

       Dentistul dădu aprobator din cap.

       — Sînt triste? întreba bătrînul. 

       — Să plîngi cu sughițuri, nu alta, îl asigura dentistul.

       — Cu oameni care se iubesc de-adevăratelea? 

       — Așa cum nimeni altcineva n-a mai iubit vreodată. 

       — Suferă mult?

       — Aproape că n-am mai putut să suport, răspundea dentistul." (pag. 37-38)

    „Cînd  un anumit pasaj îi plăcea cu deosebire, îl repeta de mai multe ori, de fiecare dată cînd socotea de cuviință, pentru a-și da seama cît de frumos putea să fie, la rîndul său, limbajul omenesc." (pag. 44) 

     „— Știi să citești? îl întrebaseră.

       — Nu-mi aduc aminte.

     — Ia să te vedem. Ce scrie aici?

       Neîncrezător, se apropiase de hîrtia pe care i-o întindeau și se mirase peste măsură că era în stare să descifreze semnele care păreau de neînțeles.

       — Dom-nul-domnul-can-di-dat-candidat.

       — Știai că ai dreptul să votezi?

       — Dreptul să ce?

       — Dreptul să votezi. Sufragiu universal și secret. Să optezi democratic pentru unul dintre cei trei candidați prezenți în primul tur de scrutin. Înțelegeți? 

       — Nici o boabă. Cît mă costă dreptul ăsta?

       — Nimic, omule. De-asta se cheamă drept." (pag. 81-82)

     „— Despre ce vorbesc celelalte cărți?

       — Ţi-am mai spus. Despre toate. Există cărţi de aventuri, de ştiinţă, poveşti despre oameni dăruiţi cu har, cărţi de tehnică, de dragoste... 

       Ultimele îi treziseră interesul. Despre dragoste ştia numai ce se spunea în cîntece, mai cu seamă în romanţele interpretate de Julito Jaramillo, al cărui glas de ecuadorian sărac lipit pămîntului răzbătea uneori dintr-un radio cu baterii, făcîndu-i pe ascultători să se cufunde în tristeţe. Din acele romanţe aflase că dragostea e ca o pişcătură de tăun invizibil, dar căutat de toţi." (pag. 86-87) 

     „Vreme de cinci luni încheiate, își formase și cizelase gustul pentru lectură, și era acum doldora de întrebări și răspunsuri.

     Citind textele de geometrie, aproape că îl părea rău că învățase să citească și se întreba dacă merita să o mai facă. Din aceste cărți învățase o frază lungă, pe care n-o spunea decît atunci cînd era din cale-afară de prost dispus: „Ipotenuza este latura opusă unghiului drept într-un triunghi dreptunghic", frază care mai apoi îi lăsase cu gura căscată pe locuitorii din El Idilio, fiind luată drept o cimilitură absurdă sau o înjurătură la care nu se putea răspunde în nici un fel." (pag. 95)

     „Aduce ghinion să omori un urs. Asta o știe oricine, pînă și cel mai prost dintre oamenii. Nu există vietate mai inofensivă în toată pădurea tropicală." (pag. 152)