Coperta a fost făcută de @M-astraea
Poți recomanda o carte care ți-a plăcut, poate voi ajunge să fac un capitol cu ea. :)
Program de postat: duminica
În momentul de față fac curat în capitole. Deci capitolele care sunt postate nu sunt în ordinea în...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Dar nu numai în cazuri de boală, ci chiar și în somnul cel mai normal ni se întâmplă să discutăm cu persoane pe care nu le cunoaștem în stare de veghe; să le punem întrebări și să le auzim răspunsul; deși acei interlocutori nu sunt decât plăsmuiri ale psihicului nostru, entități în mod temporar pseudoindependente, nu știm totuși ce cuvinte vor rosti până nu ni se adresează (în vis). De fapt însă acele cuvinte sunt produse de subconștientul nostru și prin urmare ar trebui să le cunoaștem încă în clipa în care le-am scornit noi înșine pentru a le pune în gura iluzoriului personaj. Indiferent de ce aș plăsmui și aș realiza, mi-aș putea oricând spune că am procedat conform legilor care dirijează fenomenele onirice." (pag. 77)
„Nu căutăm pe nimeni în afara oamenilor. N-avem nevoie de alte lumi. Avem nevoie de oglinzi în care să ne răsfrângem. Nu știm ce am putea face cu alte lumi. Ne este îndeajuns aceasta în care trăim, dar, fiindcă începem să ne sufocăm în ea, vrem să descoperim în alte părți propria noastră imagine idealizată; întruchipările ei le căutăm uneori în civilizații mai evoluate decât a noastră, alteori le regăsim în viziunea trecutului nostru primitiv. Pe de altă parte însă, există ceva ce acceptăm, împotriva căruia luptăm; doar nu reprezentăm chintesența virtuții terestre, monumentul eroismului uman! Am venit aici așa cum suntem în realitate, iar când ne dăm arama pe față, când ni se dezvăluie latura pe care o tăinuim, atunci nu mai vrem să fim de acord!" (pag. 110)
„Mimoidul are „ascensiunile lui creatoare", când începe o extraordinară hiperproducție. Plăsmuiește atunci variante, complicații sau chiar „continuări formale" ale formelor exterioare și astfel se poate distra ore în șir, spre bucuria unui artist abstracționist și spre exasperarea savantului care se străduiește în zadar să înțeleagă cât de cât procesele care au loc. Uneori, în activitatea lui, mimoidul manifestă trăsăturile unei simplificări de-a dreptul infantile, adesea cade în „abateri baroce", iar tot ce creează atunci poartă pecetea unei opulente desuete. Îndeosebi mimoizii bătrâni produc forme capabile să-ți provoace un râs homeric. În ce mă privește n-am putut niciodată să râd de ele; prea tare mă tulbura taina acestui spectacol." (pag. 169)
„Iar dacă n-o vei face, nu vei fi? Zici că nu ești un nemernic, când vrei să zâmbești, deși îți vine să urli, când te prefaci a fi bucuros și calm, când îți vine să-ți muști degetele." (pag. 223)
„Dacă va pieri acum, înseamnă că eu am vrut, că eu am ucis-o. Să mă duc acolo? Ei nu mă pot sili. Dar ce le voi spune? Nu, nu pot. Da, trebuie să mă prefac, trebuie să mint, mereu și întotdeauna. Și asta poate numai pentru că în mine există gânduri, intenții, speranțe năprasnice, înălțătoare sau criminale, despre care nu știu nimic. Omul a pornit în întâmpinarea altor lumi, a altor civilizații, fără să cunoască până la capăt propriile lui ascunzișuri, căile ce se înfundă, fântânile, ușile baricadate sau mascate." (pag. 228)
„Mă prefăceam că sunt calm, iar Harey mima și ea calmul. Această înțelegere tacită, conștiința faptului că ne înșelam reciproc, devenise ultima noastră evaziune, fiindcă vorbeam mult despre felul în care vom trăi pe Pământ; visam să ne stabilim nu departe de o metropolă și niciodată să nu mai părăsim cerul albastru și copacii verzi. Închipuiam împreună interiorul viitoarei noastre locuințe și înfățișarea grădinii, ba chiar ne contraziceam cu privire la unele amănunte... cum va fi gardul viu... cum va fi banca... Credeam eu oare fie numai o clipă în toate aceste proiecte? Nicidecum. Știam că toate sunt imposibile. Eram conștient că nu se vor realiza. Chiar dacă Harey, vie fiind, ar fi reușit să părăsească stația, tot ar fi fost zadarnic; pe Pământ poate să aterizeze doar un om, iar omul nu-i altceva decât documentele lui. Primul control ar fi pus capăt acestei escapade. Încercarea de a o identifica ne-ar fi despărțit de la început, ceea ce ar fi trădat-o imediat. Stația era singurul loc unde puteam trăi împreună. Oare Harey știa asta? Desigur. Îi spusese cineva? În lumina tuturor celor întâmplate, probabil că da." (pag. 268-269)
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
