Citate din cărți

Punk requiem - Goran Mrakić

     Titlu:  Punk requiem 

     Autor: Goran Mrakić

     Genuri: amintiri

     Editura: Blumenthal

     Nr. pagini: 362

     „Joaca este, în esență, un fenomen mult mai complex decât pare la prima vedere, pentru că ea reprezintă acel tărâm mitic în care se formează ulterior ceea ce denumim generic și poate mult prea pompos "personalitate" sau "caracter". Asemenea unei figuri geometrice abstracte, modul nostru de a fi se conturează în perioada în care batem prima minge la garaje, alergăm pe maidanele dintre blocuri, jucăm "ascunsa" prin tufe, scări de bloc sau clădiri în construcție, colecționăm cowboy și indieni, ne julim genunchii, dăm primul pumn sau primul sărut, depinde de situație..."

   „Cel mai "punk" lucru pe care ne-am decis să-l facem a fost să NU ne îmbrăcăm asemenea punkerilor britanici, pe care îi copiau vestimentar toți tinerii de-a lungul și de-a latul continentului, îndrăgiți de muzica lor. Am hotărât că doar fenserii de la oraș simt nevoia să se exhibițiunile vestimentar pentru a atrage atenția asupra lor. Noi, cei care am pătruns de la bun început în miezul lucrurilor, ne-am detașat de această etalare fățișă a icoanelor anti-sistem."

        „La un moment dat, dj-ul a băgat piesa "Living next door to Alice", un cover disco după piesa celor de la Smokie. Când se cânta refrenul, ţărănoiul zbiera din toți rărunchii "Alice, who the fuck is Alice?", arătând cu degetele mari ale ambelor palme spre sine, vrând să transmită că "el e acela". Idiotul credea că ăia spun în piesă "Cine o fute pe Alice", iar el se prezenta ca fiind fuckerul în cauză."

     „Întrebarea pe care și-o pune fiecare deţ de ţuică: ce a fost mai întâi, pruna sau cazanul?"

     „Pentru prima dată am sesizat lipsa culorilor vii din oraș. Blocurile, garajele, centralele termice, statuile, gara, bulevardele, gardurile, fabricile, televizoarele - toate erau de un cenușiu apăsător şi dezolant... Privind atent, am observat că până și îmbrăcămintea manifestanților mai vârstnici era compusă invariabil de sacouri, cămăși, paltoane, veste, pantofi și ciorapi în diverse nuanțe de gri. Ei nu păreau să se supună unui sistem politic, unui lider, unei epoci și nici măcar propriei nostalgii... Fiind dresați să acționeze mecanic, se mulțumeau cu lipsa de incertitudine, pe care o transmiteau într-o formă degenerată următoarelor generații. "

   
       „Dar ce să faci când te plictisești de toate? Cu ce rămâi după ce ai încercat toate drogurile și vinurile pământului, după ce te-ai culcat cu toate tipurile de femei existente, după ce ai gustat din cele mai sofisticate preparate gătite de bucătari care câștigă mai bine decât unii președinți de stat, după ce ai văzut cele mai impresionate spectacole, după ce ai făcut cunoștință cu orice actor, sportiv sau artist ți-ai dorit, după ce ai vizitat Tibetul, Țara Sfântă, Vaticanul și Muntele Athos? După ce realizezi că de fapt nu ţi-ai satisfăcut niciun simț și nu ai realizat nici cel mai mic progres spiritual în îndelungile tale încercări? Devii înspăimântat de neantul care se interpune între tine și universul înconjurător. Te temi mai mult de fiara apatiei decât de toate bestiile imaginare ale iadului. Toate fricile și toate temerile se concentrează într-un singur punct - epicentrul nepăsării."