Fluturele negru - Radu Paraschivescu

7 2 0
                                    

     Titlu: Fluturele negru

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

     Titlu: Fluturele negru

     Autor: Radu Paraschivescu

     Genuri: roman, ficțiune istorică, ficțiune biografică

     Editura: Humanitas 

     Nr. pagini: 311

     „Sfântul Părinte avea o aplecare firească spre tocmeală, ceea ce pe uni supărase - „un împăciuitorist unsuros", fusese auzit cândva secretarul unui cardinal -, dar celor mai mulți le căzuse bine

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

     „Sfântul Părinte avea o aplecare firească spre tocmeală, ceea ce pe uni supărase - „un împăciuitorist unsuros", fusese auzit cândva secretarul unui cardinal -, dar celor mai mulți le căzuse bine. Diplomația înseamnă târguială, iar cine primește să se târguiască are deschise uși care pentru alții rămân închise, mai ales când bate vântul sărăciei." (pag. 11)



     „Printre păcătoasele care îngenuncheau în fiecare duminică la Santa Maria in Traspontina erau zece douăsprezece tinere care aveau înțelegeri încurcate cu biserica. Pe de o parte, se întindeau cu oricine le zornăia o mână de galbeni. Pe de alta, își vedeau chipurile pe pereții sfintelor lăcașuri. Erau curvele pe care unii pictori le foloseau drept modele pentru zugrăvirea bisericilor din Roma. Drumul de la albeața feciorelnică a fetelor din fresce la freamătul lacom al fruntașelor la școala vieții era lung, dar, dacă-ți munceai mintea un stropușor, putea fi făcut." (pag. 13)



     „Mă plimb în fiecare zi printre oamenii ăștia care-și duc traiul de azi pe mâine. Beau cu ei până-i bag sub masă, le vrăjesc nevestele, îi înșel la cărți, îi scuip în față, mă bat cu ei în duel sau cu pumnii goi și văd cum nu vor să vadă. Boala lor e fără leac. Sunt orbi cu bună știință. Nu vor să deschidă ochii și să privească viața așa cum e de-adevăratelea. Se vaită cât e ziua de lungă, își frâng mâinile și urlă în gura mare că vor să-și pună ștreangul de gât. Dar cum se-nvârt de-un chilipir, cum li se pare că i-a sărutat Dumnezeu pe creștet: și-atunci, să te ții chiolhanuri. Ar trebui să mă umfle râsul, dar nu pot. Mă învinețesc de ciudă, mi se suie sângele la cap, mă ia cu amețeală" (pag. 36)

Citate din cărțiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum