Citate din cărți

Fata de pe stâncă - Lucinda Riley

     Titlu: Fata de pe stâncă

     Autor: Lucinda Riley 

     Genuri: poveste de dragoste istorică, ficțiune

     Editura: litera

     Nr. pagini: 472

     „Aș vrea să pot spune că ne-am învățat lecția.
     Însă oamenii privesc arareori înspre trecut, doar atunci când se fac vinovați de aceleași greșeli. Iar când ajung în acel punct, opiniile lor sunt considerate irelevante, întrucât par să fie prea bătrâni ca să-i înțeleagă pe cei tineri. Motiv pentru care rasa umană va rămâne mereu la fel de plină de defecte pe cât e de plină de magie." (pag. 94)

     „— Vino aici, Mary a mea! Strânge-mă în brațe și dă-mi puterea să mă smulg de lângă moliciunea corpului tău și să pășesc înapoi în iad, murmură Sean în timp ce ea își puse brațele în jurul lui.

       — Te iubesc, Sean, șopti ea. Să vii înapoi la mine, teafăr și nevătămat.

       — Am reușit până acum, nu-i așa, o încurajă el. O să-ți scriu cât de des pot, dar să nu te îngrijorezi dacă n-o să auzi nimic o vreme. Am sentimentul că va fi foarte dificil de acum înainte. Urmează un nou asalt, care o să rezolve lucrurile o dată pentru totdeauna. 

       — N-o să mă îngrijorez. Fii binecuvântat, iubitul meu, și fie ca Domnul să te aducă întreg la mine, cât mai repede. Rămâi cu bine, Sean!

       Mary își șterse lacrimile de mantaua lui Sean și se ridică pe vârfuri să-l sărute.

       — Rămâi cu bine, fata mea! Numai gândul la tine o să mă ajute să trec prin asta.
       Sean se întoarse și plecă de lângă ea fără tragere de inimă, cu lacrimi în ochi. Păși încet pe lângă grajduri, cu umerii lăsați." (pag. 122-123)

     „Anna și Jeremy discutară dacă să asculte Frumoasa adormită sau Lacul lebedelor, iar Mary observă strălucirea fermă din ochii lui. Chiar și în starea aceasta fragilă în care se afla, Mary putea ghici pe fața lui o licărire a ceea ce fusese omul acesta înainte ca războiul să îi distrugă viața." (pag. 187)

     „— Înțeleg că am amândoi am pierdut p-pe cineva. Avem asta in comun. Mă întreb dacă p-putem să avem în comun faptul că am g-găsit pe altcineva?

       —Of. Jeremy, nu știi nimic despre mine. Mary își scutură capul cu tristețe. Am făcut multe lucruri... Sunt multe lucruri pe care nu le știi despre mine...

       — M-Mary, am ucis oameni! Nimic din ce mi-ai spune vreodată n-ar putea să mă șocheze după câte am v-văzut eu în război. Și orice ar fi, dragostea mea, aș vrea să împărtășesc acele lucruri cu tine. Așa că spune-mi d-despre ele și eu o să-ți s-spun ce am făcut eu. Asta înseamnă d-dragoste, nu? Să ai încredere.

       — Dar, dragă Jeremy, șopti Mary, sunt o orfană venită de nicăieri. Tu ești un gentleman și ai nevoie de o doamnă pe măsura ta. N-aș putea niciodată să fiu asta, nici chiar pentru tine.

       — Tu crezi că-mi pasă?! Mama mea e o d-doamnă adevărată și când m-am întors din t-tranșee m-a trimis la... azil, se strădui Jeremy să rostească. Pe mine, propriul ei c-copil! își înghiți Jeremy lacrimile. Războiul a schimbat totul, nu am n-nevoie să știu nimic despre tine. Nimic altceva decât că ești c-cea mai generoasă p-persoană pe care am întâlnit-o vreodată. Și ai o inimă m-minunată." (pag. 193-194)

     „Kathleen înțelegea deja în ce fel te putea ajuta frumusețea; până și la școală fetele frumoase se descurcau mai bine decât cele obișnuite. Nu părea să conteze cum erai pe dinăuntru - bun sau rău -, dar, dacă învelișul tău era atrăgător, părea că ai un avantaj imediat. Oamenii rămâneau uimiți în fața frumuseții, în special bărbații. Se spune că frumusețea e superficială, însă Kathleen nu era de acord cu asta. Toate starurile din filme erau frumoase și arareori găseai vreo fată frumoasă pierzându-şi vremea în bucătărie, ca slujnică bună la toate. Doar dacă nu cumva erai Cenușăreasa, dar și atunci prințul venea în cele din urmă și știa că tu ești aleasa pentru că aveai picioare mici și feminine." (pag. 305)

     „Zânele zboară întotdeauna. La fel cum am zburat și eu, până departe, in America. Nu mi-a fost teamă deloc. Oamenii mă întrebă adesea de ce dau impresia că nu mi-e frică niciodată. Aparent frica este cea care-i oprește pe atâția oameni să facă ceea ce e necesar pentru a-și crea o viață mai bună. Ei bine, nu am un răspuns la această întrebare, dar poate că, dacă nu le-ar fi frică de fantome sau, de fapt, de moarte însăși, care e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei ființe omenești, nu mai rămâne mare lucru de care să te temi.

     Cu excepția durerii...

     Mi-am petrecut o parte mare din copilărie înconjurată de adulți și m-a surprins întotdeauna faptul că nu prea erau în stare să exprime deschis ceea ce voiau să spună. M-a surprins felul in care comunicarea dintre ei se năruia, deși puteam să văd că în adâncul sufletului sufereau și se iubeau unul pe celălalt. Cum mândria, furia și nesiguranța au curmat cu atâta ușurință șansa unei posibile fericiri." (pag. 446 447)