Citate din cărți

Acolo unde cântă racii - Delia Owens

     Titlu: Acolo unde cântă racii

     Autor: Delia Owens

     Genuri: roman, mister, bildungsroman, ficțiune literară

     Editura: Pandora M

     Nr. pagini: 448

     „Oceanul era basul, iar pescărușii, sopranele." (pag. 43)

     „Când dădu ocol unui petec cu ierburi înalte, chipul oceanului — cenușiu, grav și pulsând — se încruntă la ea. Valurile se izbeau unele de altele, scăldate în propria salivă albă, spărgându-se de țărm cu bubuituri puternice — energie căutând un ungher pe care să-l ia în stăpânire. Apoi se pleoșteau iar, devenind limbi tăcute de spumă, așteptând următoarea izbucnire.

     Talazurile o provocau, o îmboldeau să străbată valurile și să intre în mare, însă fără Jodie n-aveau un asemenea curaj. Se făcuse, oricum, vremea întoarcerii. Pe cer, înspre vest, apăruseră nori, alcătuind ciuperci imense, gri, umflate parcă prea pe la cusături." (pag. 57)

     „Să nu crezi că poezia-i numai pentru pămpălăi. Există poezie dulceagă de dragoste, da' există și poezie amuzantă, multe chestii despre natură ori chiar despre război. Toată chestia-i să te facă să simți ceva." (pag. 64)

     „Taică-su îi spusese de multe ori că unu bărbat adevărat e unul care plânge fără să se rușineze,  care citește poezie cu inima, simte opera în suflet și face ce-i necesar  ca să ia apărarea unei  femeie." (pag. 64)

     „Înainte să pună tăticu' pe sfoară, plătica se zbătu pe fundul bărcii, iar Kya trebui să-și mute privirea spre un stol depărtat de pelicani, să studieze formele norilor, orice numai să nu vadă ochii peștelui muribund holbându-se către o lume lipsită de apă, cu gura căscată larg ca să absoarbă aer care nu-i folosea la nimic. Dar ce-o costase pe ea și ce-l costase pe pește nu mai conta, fiindcă avuseseră parte de momentele acelea de afecțiune familiară. Nu și peștele, ce-i drept." (pag. 73)

     „Apoi ciorile croncăniră. Ciorile nu pot ține, la fel ca mâlul, niciun secret: odată ce văd în pădure ceva neobișnuit, trebuie să anunțe pe toată lumea. Cei care le ascultă sunt răsplătiți: ori sunt avertizați de sosirea prădătorilor, ori li se dă de știre că s-a ivit ceva de mâncare." (pag. 109)

     „Și, în chiar în clipa aceea, vântul se înteți și mii de frunze galbene de sicomor se desprinseră de pe crengi și porniră puhoi către cer. Frunzele toamnei nu cad, ci zboară. Nu se grăbesc deloc și plutesc alene — singura lor șansă de a se înălța. Reflectând razele soarelui, se roteau, se legănau și se ridicau fâlfâind în curenții de aer." (pag. 154)

     „Trecu un an.

     Singurătatea deveni tot mai cuprinzătoare decât putea îndura. Tânjea după vocea cuiva, după o prezență, după o atingere, dar și mai mult voia să-și apere inima.

     Lunile se scurseră, încă un an trecut. Și încă unul." (pag. 178)

     „Se străduia să evite plaja și să rămână în mlaștină, căutând cuiburi de păsări și pene. Să stea la loc sigur și să hrănească pescărușii cu crupe. Viața o făcuse expertă în înghesuirea simțămintelor în spații de depozitare limitate.

      Însă singurătatea are o busolă a ei. Așa că se duse în căutarea lui, pe plajă, și-n următoarea zi. Și în ziua de după." (pag. 185)

     „Era bine-știut în orășel, se distingea de ceilalți ca un curcan printre curci. Și, undeva în sinea ei, Kya se temea ca nu cumva să fie și ea o cochilie de pe plajă, o curiozitate pe care-o învârți o dată în mâini și o lepezi la loc pe nisip." (pag. 195)

     „Nădăjduise și ea să fie cu cineva, să fie dorită, să fie atinsă. Însă mâinile acelea grăbite voiseră doar să apuce, nu să împartă ori să ofere." (pag. 199)

     „Kya dădu să se îndepărteze, dar, dintr-un imbold, întoarse capul și se uită după el. Știa că toată această înfierbântare a ei n-avea nicio noimă. Comportament lipsit de logică ce încerca să umple un pustiu care n-avea cum să fie umplut. Cât de mult vrei să lași de la tine că să înfrângi singurătatea?" (pag.  200)

     „Kya își amintea cum, cu ani în urmă, le prevenea mămica pe surorile ei în privința tinerilor care-și ambalau de zor motoarele camionetelor prăpădite sau își purtau rablele cu radioul dat la maxim. „Băieții nevrednici fac o groază de gălăgie", zicea mămica." (pag. 223)

     „Știa că anii de solitudine îi afectaseră comportamentul, făcând-o astfel decât ceilalți, însă nu fusese ea de vină pentru singurătatea asta. Mare parte din ce știa învățase în sălbăticie. Natura o hrănise, o educase și o protejase când nimeni altcineva n-ar fi făcut-o." (pag. 436)

Citate primite de la M-astraea

     „Dacă cineva înțelegea singurătatea, atunci aceea era luna. Întoarsă la ciclurile previzibile ale mormolocilor și la baletul licuricilor, Kya se adânci și mai mult în lumea sălbăticiei, cea lipsită de cuvinte. Natura părea singura piatră pe care apele n-o puteau purta la vale."

     „De multe ori dragostea nu funcționează. Cu toate acestea, chiar și atunci când eșuează, te conectează la ceilalți și, în cele din urmă, asta e tot ce ai: conexiunile."