Citate din cărți

Cimitirul animalelor - Stephen King

        Titlu: Cimitirul animalelor

        Autor: Stephen King 

        Genuri: ficțiune, suspans, literatură de groază, ficțiune speculativă

        Editura: Nemira 

         Nr. pagini: 463

★ Recomandată de un Pikachu

      „Părea a urmări cu atenție cum se ridică fumul țigării sale, așa cum un puști se uită în sus la un stâlp pictat în spirală, ca să vadă încotro se îndreaptă dungile." (pag. 175)

     „Nu ai cum să dai unui copil o lecție, decât dacă copilu' știe că primește o lecție care trebuie s-o învețe." (pag. 189)

     „O să învețe cam ce înseamnă moartea cu adevărat, ce înseamnă clipa în ca orice durere încetează și încep amintirile frumoase. Nu este sfârșitul vieții, ci sfârșitul durerii." (pag. 189)

     „Pisicile sunt animale al dracului de independente. Independente și ciudate. Ba chiar sinistre." (pag. 210)

„Terenul din inima omului este și mai pietros." (pag. 215)

     „Moartea este un secret, ceva oribil, și trebuia să-ți știi copiii departe de ea, în primul rând să-ți ții copiii departe de ea, așa cum doamnele și domnii din epoca victoriană credeau că adevărul urât și murdar despre relațiile sexuale trebuie să fie ținut departe de copii." (pag. 218-219)

       „— Oamenii își închipuie și cred o mulțime de lucruri despre ce anume se întâmplă cu noi după ce murim. Unii cred că ne ducem în Rai sau în Iad. Alți cred că ne naștem iarăși...  Catolicii cred în Rai și Iad, dar mai cred că există și un loc numit Râul Morții, și altul numit Purgatoriu. În timp ce hindușii și budiștii cred în Nirvana... Probabil că mai sunt și alții. Însă concluzia la care ajung toți este aceasta: nimeni nu știe nimic. Oamenii spun că știu, dar când spun asta se gândesc că în asta cred, datorită credinței lor. Știi ce înseamnă credință? 

          — Păi, eu...

          — Iată-ne pe noi acum, cum stăm în fotoliul meu. Crezi că scaunul meu va mai fi aici și mâine? 

          — Da, sigur. 

          — Atunci înseamnă că ai credință că va fi tot aici. Se întâmplă că și eu cred la fel. Credința înseamnă să crezi că ceva este sau va fi. Pricepi?

           — Da.

           — Însă nu știm dacă va fi aici. S-ar putea ca vrun hoț de scaune nebun să ne spargă casa și să-mi fure fotoliul, nu-i așa? Avem doar credința că așa ceva nu se va întâmpla. Credința este un lucru foarte mare, iar oamenii cu adevărat religioși ar dori ca noi să credem că atât credința, cât și cunoașterea sunt unul și același lucru, însă eu personal nu cred așa ceva. Și există idei foarte diferite pe tema asta. Noi știm doar următorul lucru: când murim, se întâmplă una din două. Sufletele și gândurile noastre fie supraviețuiesc experienței morții, fie nu. Ducă supraviețuiesc, asta poate deschide orice posibilitate îți trece prin minte. Dacă nu supraviețuiesc, e gata. Sfârșitul.

             — Ca atunci când te culci?

             — Cred că e mai mult ca atunci când cindva îți dă să miroși eter." (pag. 224-226)

          „Căci bărbatul și femeia sunt ca florile de pe vale, care astăzi înfloresc, iar mâine sunt sortite pieirii. Vremea omului este precum un anotimp – așa vine și așa trece." (pag. 239)

           „Sunt foarte rare zilele care par autentic bune, de la un capăt la celălalt. Se poate ca în viața unui om, în circumstanțele cele mai favorabile, să nu se adune decât o lună, sau poate chiar mai puțin, de asemenea zile." (pag. 248)

            „Probabil că nu este bine să ne imaginăm că ar exista vreo limită a ororilor pe care le poate trăi mintea omenească. Dimpotrivă, se pare că se obține un efect exponențial atunci când bezna devine tot mai adâncă – și, oricât de greu ne-ar fi să recunoaștem, experiența omului are tendința, în multe privințe, de a aduce argumente în favoarea ideii că, în cazul în care coșmarul devine suficent de întunecat, oroarea țese altă oroare, o nenorocire întâmplătoare dă naștere altor nenorociri nu tot atât de întâmplătoare, până când, în cele din urmà, întunericul pare să acopere totul. Și cea mai cumplită întrebare dintre toate este: cât de multă oroare poate suporta mintea omenească, păstrându-și încă sănătatea neștirbită și alertă? Nu mai este nevoie să adăugăm aici că asemenea evenimente au partea lor de absurd. Într-un anumit punct chiar, totul începe să devină mai degrabă caraghios. Acesta s-ar putea să fie momentul în care sănătatea mintală începe fie să se salveze, fie să se deformeze și să se frângă; momentul acela în care simțul umorului începe să se reafirme." (pag. 259)

     „E cel mai popular loc din oraș; oamenii își dau viața să ajungă aici. De ce nu e bine să râzi în cimitir? Pentru că toată lumea de aici e încruntată ca un mormânt." (pag. 369)