Citate din cărți

Pacienta tăcută - Alex Michaelides

     Titlu: Pacienta tăcuă 

     Autor: Alex Michaelides

     Gen: thriller

     Editura: Litera 

     Nr. pagini: 366

⭐ recomandată de profa de engleză din liceu și de mama 

     „Nu voiam să mor. Încă nu; nu câtă vreme nu trăisem.

     Și asta mi-a dat un soi de nădejde, oricât o fi fost ea de întunecată și de cețoasă. În orice caz, m-a îmboldit să recunosc că nu puteam face asta singur: aveam nevoie de ajutor.

     L-am găsit - sub forma lui Ruth, o psihoterapeută care mi-a fost recomandată de cei de la facultate. Ruth avea părul alb, era dolofană și era în ea ceva de bunicuță. Avea un zâmbet plin de simpatie, un zâmbet în care voiam să mă încred. La început n-a spus prea multe. Doar asculta, în vreme ce eu vorbeam. Am vorbit despre copilărie, casă, părinți. Și, pe când vorbeam, am descoperit că, oricât de tulburătoare erau amănuntele pe care le dădeam, nu simțeam nimic. Eram deconectat de emoțiile mele, ca o mână tăiată de la încheietură. Vorbeam despre amintiri dureroase și impulsuri sinucigașe, dar nu le puteam simți.

     Totuși, din când în când mă uitam la Ruth. Și, spre surprinderea mea, în vreme ce asculta ochii i se umpleau de lacrimi. Asta poate fi greu de priceput, însă acele lacrimi nu erau ale sale.

      Erau ale mele.

     În acea vreme n-am înțeles. Însă așa funcționează terapia. Un pacient își deleagă sentimentele inacceptabile terapeutului său; iar el păstrează tot ce pacientul se teme să simtă, și simte în locul lui. Și apoi, foarte încet, îi înapoiază sentimentele. Așa cum Ruth mi le-a înapoiat pe ale mele." (pag. 30)

      „Spunea că suntem alcătuiți din diferite părți, unele bune, altele rele; și că o minte sănătoasă poate să tolereze această ambivalență și să jongleze simultan cu cele bune și cele rele. Boala mintală este tocmai lipsa acestui fel de integrare - ajungem să pierdem contactul cu părțile noastre inaccesibile." (pag. 52)

      „Gabriel își bagatelizează întotdeauna sentimentele și face bășcălie de tot ce consideră "siropos".  Îi place să se creadă cinic și deloc sentimental. Însă, în realitate, e un bărbat foarte romantic - în adâncul inimii, dacă nu în vorbe. Faptele vorbesc mai tare decât vorbele, nu-i așa? Iar faptele lui Gabriel mă fac să mă simt pe deplin iubită." (pag. 81)

      „Psihanalistul W.R. Bion a fost cel care a folosit termenul "conținere" pentru a descrie capacitatea unei mame de a se ocupa de durerea bebelușului. Nu uitați, pruncia nu e o perioadă de extaz; e una de teroare. Ca bebeluși, suntem prinși în capcană într-o lume ciudată, străină, nu putem să vedem bine și suntem într-o stare permanentă de surprindere față de propriul trup, alarmați de foame și gaze și excreții, copleșiți de sentimentele noastre. Suntem, literalmente, atacați. Avem nevoie ca mama să ne aline și să înțeleagă ceea ce trăim. În vreme ce ea face asta, învățăm încetul cu încetul să ne descurcăm singuri cu stările noastre fizice și emoționale. Însă capacitatea noastră de a ne conține depinde în mod direct de capacitatea mamei de a ne conține - dacă n-a avut parte de conținere de la propria mamă, cum ne-ar putea învăța ceea ce ea însăși nu știe? Cineva care n-a învățat niciodată să se conțină e bântuit tot restul vieții de sentimente din zona neliniștii; sentimente pe care Bion le-a numit pe drept cuvânt "groaza fără nume". " (pag. 107)

conținere = în engleză, containmen; teorie care face referire la existența aparatului conținător - conținut (ansamblul mamă-copil)

     „O simplă analogie ar putea fi de ajutor: o psihiatră de frunte din domeniul abuzului sexual mi-a spus cândva că, în cei treizeci de ani în care lucrase foarte mult cu pedofili, nu întâlnise nici unul care să nu fi suferit el însuți abuzuri în copilărie. Asta nu înseamnă că toți copii care suferă abuzuri vor ajunge ei înșiși să comită abuzuri; dar e imposibil ca un om care n-a suferit abuzuri să ajungă să comită abuzuri. Nimeni nu se naște rău. După cum spunea Winnicott: "Un bebeluș nu-și poate urî mama fără ca mai întâi mama să urască bebelușul". În pruncie suntem nevinovați, ca niște bureți, tăblițe pe care nu scrie nimic; avem doar nevoi elementare: să mâncăm, să defecăm, să iubim și să fim iubiți. Însă ceva nu merge cum trebuie, în funcție de împrejurările nașterii noastre și de casa în care creștem. Un copil chinuit, care suferă abuzuri, nu se poate răzbuna în realitate, pentru că e neputincios și fără apărare, însă poate - și trebuie - să viseze la răzbunare. Furia, la fel ca frica, are o natură reactivă." (pag. 160)

     „Ce vrei să bei? Aș zice că ești băutor de whisky. Fostul meu soț bea o vadră de whisky pe zi. Zicea că are nevoie de el ca să mă suporte." (pag. 223)