Coperta a fost făcută de @M-astraea
Poți recomanda o carte care ți-a plăcut, poate voi ajunge să fac un capitol cu ea. :)
Program de postat: duminica
În momentul de față fac curat în capitole. Deci capitolele care sunt postate nu sunt în ordinea în...
Când m-am apucat să scriu acest capitol mi-am adus aminte de o carte pe care am citit-o în urmă cu 3 ani, cartea se numește Nuntă nemiloasă este scrisă de Yann Queffélec. Aceste două cărți au cam aceeași idee cum ar fi izolarea și ascunderea unui copil de lume doar că Yann Queffélec ar o poveste mult mai tristă și terifiantă decât Florile de la mansardă. În cazul în care vrei să citești cartea lui Yann Queffélec, citește doar prima propoziție din descriere, deoarece descrierea, fără să vrea, îți spune TOT ce se va întâmpla în carte!
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Titlu: Florile de la mansardă
Autor: Cleo Virginia Andrews
Genuri: roman, ficţiune gotică, literatură pentru tineret, ficțiune de groază, nuvelă psihologică, sagă familială
Editura: litera
Nr. pagini: 539
⭐Primul volum din seria Florile de la mansardă
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Nu cred că talentul poate fi cumpărat cu bani, după cum banii nu pot să scoată un doctor bun dintr-un filfizon." (pag. 50)
„— La ce te gândești?
— La vânt. Sună ca un urlet de lup.
— Știam eu că te gândești la un lucru de-ăsta vesel. Doamne, dar știu că îi încerci pe toți când vine vorba de gânduri deprimante!
— Mai am o frumusețe - vântul murmură printre frunze ca niște suflete moarte încercând să ne vorbească." (pag. 148)
„Ce faci cu timpul atunci când îți prisosește? Inco tro îți mai întorci privirile când ai văzut deja totul? Pe ce cărări ar trebui să-ți apuce gândurile, când visarea cu ochii deschiși te poate băga în atâtea buclucuri? Puteam să-mi imaginez cum ar fi să alerg afară, nestăpânită și liberă prin pădure, frunzele uscate foșnindu-mi sub picioare. Puteam să mă văd înotând în lacul din apropiere sau bălăcindu-mă într-un râu răcoros de munte. Dar visele erau asemenea pânzelor de păianjen, atât de ușor de destrămat, și reveneam de îndată la realitate. Și unde se găsea fericirea? În zilele de ieri? În zilele de mâine? Nu în această oră, în acest minut, în această secundă. Numai un singur lucru ne mai oferea o scânteie de fericire. Speranța.
