Coperta a fost făcută de @M-astraea
Poți recomanda o carte care ți-a plăcut, poate voi ajunge să fac un capitol cu ea. :)
Program de postat: duminica
În momentul de față fac curat în capitole. Deci capitolele care sunt postate nu sunt în ordinea în...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Titlu: Misterul Regelui - despre scris
Autor: Stephen King
Genuri: nonficțiune, autobiografie
Editura: Nemira
Nr. pagini: 288
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Primul răspuns care-ți vine în minte e că un tip care a vândut atât de multe cărți de ficțiune, cum e cazul meu, trebuie să aibă ceva demn de spus despre cum le-a scris, însă primul răspuns nu e întotdeauna cel corect. Colonelul Sanders a vândut o mulțime de pui prăjiți, dar nu sunt sigur că ar vrea cineva să știe cum a făcut-o. Dacă aveam de gând să fiu atât de înfumurat încât să le spun oamenilor cum să scrie, simțeam că trebuie să existe un motiv mai bun decât succesul meu la public. Altfel spus, nu voiam să scriu o carte, chiar și una scurtă ca aceasta, care să mă facă să mă simt fie ca un fanfaron literar, fie ca un nemernic transcendental. Deja există destule cărți de felul ăsta — și scriitori de felul ăsta — pe piață, mulțumesc frumos." (pag. 8-9)
„Aceasta nu e o autobiografie. Este mai degrabă un soi de curriculum vitae — încercarea mea de a arăta cum s-a format un scriitor. Nu cum a fost format un scriitor; nu cred că scriitorii pot primi o formare, nici din împrejurări, nici din proprie voință (chiar dacă așa am crezut cândva). Dotările sunt cuprinse în pachetul original. Dar nu e vorba de accesorii ieșite din comun; părerea mea e că sunt mulți cei care au, fie și numai în formă latentă, talent de scriitor și povestitor, și că acest talent poate fi consolidat și rafinat. Dacă nu aș fi convins de asta, a scrie o carte ca aceasta ar fi o pierdere de timp." (pag. 18)
„Nu știam că în partea de jos a cărămizii își construiseră viespile un cuib mic. Una dintre ele, nervoasă probabil pentru că fusese mutată din loc, a zburat afară și m-a împuns în ureche. Durerea a fost fulgerătoare, ca o inhalare otrăvitoare. A fost cea mai cruntă durere pe care o încercasem până atunci, dar m-a acaparat doar preț de câteva secunde. Când am lăsat cărămida să-mi cadă pe piciorul desculț, zdrobindu-mi toate cele cinci degete, am uitat complet de viespe. Nu-mi amintesc dacă am fost dus la doctor și nu-și amintește nici mătușa Ethelyn (unchiul Oren, căruia cu siguranță că-i aparținea Cărămida Malefică, e mort de aproape douăzeci de ani), dar își amintește înțepătura, degetele zdrobite și reacția mea. „Ce mai țipete, Stephen!, mi-a zis. Da' știu că aveai glas în ziua aia."" (pag. 19)
