HIM

27

Eden Pov.

Ma trezesc din somnul adanc din cauza telefonului care suna. Suna? Niciodata nu suna. Cine ma suna? Ma intind dupa el pe noptiera miscandu-l putin pe Dante, iar acesta mormaie ceca incorigibil intorcandu-se pe cealalta parte. Privesc numele apelantului si decid sa raspund doar ca sa nu ii trezeasca pe toti din cabana.

-Ce e, Mark? Intreb soptit, si il aud rasufland usurat.

-"In sfarsit raspunzi. Eden, se petrece ceva cu sefu'. Ceva rau."

Imi dau patura de pe mine si ma ridic in sezut la marginea patului.

-Ce vrei sa spui?

-"Nu stiu…Ceva. A mers sa doarma."

Imi dau ochii peste cap si imi dau de pe fata cateva suvite.

-Asta nu e nimic rau. Doar doarme. Asa cum vreau sa dorm si eu.

-"Nu intelegi…Pare ca isi pierde mintile".

-Si eu mi le voi pierde daca nu ma pun sa dorm. Pa, Mark. Spun si inchei apelul.

Pun telefonul din nou pe noptiera si ma bag in pat. Inchid ochii vrand sa dorm, dar gandul imi zboara la ceea ce mi-a spus Mark. Cum sa-si piarda mintile? Asta e o prostie. Este cel mai puternic barbat pe care l-am cunoscut pana acum. Iau telefonul de pe noptiera si ii scriu lui Mark.

Me:Poate vin dimineata…

Daca Mark isi bate joc de mine, ii sparg maxilarul acela proeminent.

-Ce faci? Aud vocea somnoroasa a lui Dante si inchid telefonul punandu-l la loc.

-Nimic. Verificam ora. Il mint cu zambetul pe buze, si imi strang ochii dezamagita.

Acum si mint pentru Chris…Parca imi voiam viata plictisitoare la loc. Ce naiba e cu tine, Eden?

Dante ma strange in brate si imi afund capul in pieptul lui doar ca sa nu il privesc. Ma simt atat de…rau. Sunt mai rea decat fosta lui sotie. De ce, lumea, in general, cand gasesc o persoana buna tind sa o raneasca? De ce diavolul e atat de frumos incat te distrage de la drumul tau?

~~~

Ma trezesc din cauza ca razele solare se joaca pe fata mea. Ma ridic in sezut apoi imi intorc privirea spre corpul lui Dante. Doarme atat de linistit si cu toate ca vreau sa il sarut, decid sa nu il trezesc si merg in bucatarie. Toata cabana este scufundata in liniste ceea ce imi da de inteles ca doar eu sunt treaza la ora asta. Incep sa pregatesc compozitia pentru clatite si le pun la foc. Relaxata, una cate una le asez facand ca un tort pentru fiecare dintre noi. Mai ramane sa gasesc unde este siropul de artar si cel de ciocolata, iar micul dejun e gata. Doua brate se incolacesc pe dupa talia mea si zambesc cand simt parfumul familiar al lui Dante. L-as recunoaste oriunde.

-Sper ca nu am facut zgomot…Spun, dupa ce imi rezem capul de pieptul lui.

-Absolut deloc. Doar ca, se pare ca, nu mai pot dormi fara tine. Imi raspunde, iar eu ma intorc cu fata spre el. 

Acesta imi prinde fata in palme mangaindu-mi obrajii cu degetele mari, apoi in urmatoarea secunda buzele lui sunt peste ale mele transformandu-mi picioarele in gelatina. Imi trec mainile dupa gatul sau, iar acesta ma lipeste mai tare de el aprofundand sarutul.

-V-ati gandit sa si respirati? Aud vocea lui Carol si ne retragem din sarut.

Amandoi respiram sacadat, iar eu ma si imbujorez stiind ca am fost prinsi in flagrant.

-Bine ca nu erau clatitele pe foc, altfel nu stiu ce ramanea din ele. Intervine si John in ajutorul sotiei lui de a ne tachina.

Dante nu pare deloc deranjat de tachinarile acestora. Ba chiar a pregatit pe masa siropurile pe care le cautam si, cumva, am uitat de ele. Cand naiba s-a mutat de langa mine?

-Deci voi doi sunteti…? Incepe Carol ridicand sugestiv din sprancene, iar eu ma inec cu propriul aer.

-Da, suntem. Raspunde Dante in locul meu, iar Carol chicoteste precum o scolarita.

Imi place de ea. Chiar daca pare a fi cam de aceeasi varsta cu Dante, are acel copilarism in ea. Nu prea vezi la femeile de peste 30 de ani sa fie la fel de vioaie ca atunci cand erau de 20 de ani. Fata lui Carol, apoi, se transforma in soc si il prinde pe John de brat.

-Mi s-a rupt apa. Spune ea repede, iar noi ne uitam la ea de parca n-am mai vazut-o niciodata.

-Dar esti abia in luna a saptea. Spune John speriat.

-Stiu, desteptule, dar se pare ca baiatul tau nu vrea sa mai astepte alte doua luni.

Toti parca o iau razna. John incearca sa isi calmeze sotia care este cuprinsa de dureri, Dante se invarte prin living cu telefonul la ureche, probabil sunand la ambulanta, iar eu…Eu am decis sa merg sa le fac tuturor bagajele, pentru ca sunt sigura ca nu ne vom mai intoarce.

Halal vacanta…Dar sunt fericita pentru Carol. In sfarsit isi va putea imbratisa copilul, asa cum si-a dorit inca de cand a aflat ca este insarcinata.

In mai putin de cincisprezece minute, ambulanta este in fata cabanei, iar Dante a decis ca noi doi sa mergem separat de John si Carol. Dante ma ajuta cu toate bagajele bagandu-le in portbagaj, apoi urc pe scaunul din dreapta. 

-Nu am aruncat clatitele. Au ramas pe masa. Ii spun, incepand sa ma agit pe scaun.

-Nu e nimic. O sa trimit pe cineva sa curete. Imi raspunde zambindu-mi.

Habar n-am cum lucreaza Universul, dar se pare ca voi reusi sa trec pe la Hell azi. Exact asa cum i-am promis lui Mark.

-Dante…Cand ajungem in oras, te rog sa ma lasi langa Maggie's. Voi veni mai tarziu la spital. Ii spun privind in fata prin parbriz pentru ca mi-e teama sa il privesc in momentul asta.

Stiu ca se va enerva.

-Unde mergi, Eden? Ma intreaba el incercand sa nu se enerveze.

-Stii bine unde ma duc.

-De ce?

-Trebuie sa am un motiv? 

Nu am vrut ca tonul vocii mele sa se ridice, dar nu pot sa ii spun de ce. Nu pot sa ii spun ca Christopher Hell inca ma face sa fiu confuza.

-Trebuie sa fie un motiv. Spune el incet, iar eu imi intorc capul spre el.

-Nu imi cauta motive, Dante. Nu sunt chiar atat de pura pe cat vrei tu sa ma crezi. Ii raspund taios, iar el opreste masina.

Privesc afara si vad ca suntem la Maggie's deja. Am cobor fara a mai spune altceva. Ii dau timp sa se gandeasca la ceea ce i-am spus. Am vandut droguri pentru mafie. Asta este ceva ce nu pot sterge. Poate nu stie nimeni ca am fost eu in afara de Hell si echipa lui, dar asta nu inseamna ca s-a sters totul imediat ce m-am oprit din a mai vinde. Am facut-o. Si oricat de gresit a fost ceea ce am facut, mi-a placut. Nu pot sa mint. Am incercat sa ma mint singura ca nu mi-a placut, dar senzatia de adrenalina la gandul ca as putea fi prinsa…Cumva imi lipseste. Atunci, cu ce sunt eu mai presus de Chris? Cum as putea sa il condamn pentru stilul dr viata pe care l-a ales sa il duca, daca eu, cea care am fost educata de parintii mei ce este bine si rau, am ales sa incalc toate invataturile?