HIM

11

Eden Pov

Dupa ce am semnat toate actele de la spital, in sfarsit am parasit incinta. Nu l-am mai vazut pe Chris prin jur si nici pe baieti. Cumva, mi-a parut rau ca au plecat fara sa-si ia "la revedere" de la mine, dar stiu ca am luat decizia corecta. Am o viata inainte si vreau sa profit de asta. Nu vreau sa mor snopitain bataie dupa ce am fost rapita, sau mai stiu eu cum. Platesc taxiul si cobor in fata casei mele. Am lipsit trei zile, dar mi-a fost atat de dor de casa mea de parca as fi fost plecata o gramada de ani. Intru in casa si deja ma simt mai linistita. Un zambet imi apare pe buze stiind ca m-am intors la viata mea plictisitoare.

La naiba cu mafia. La naiba cu loialitatea mea fata de ei.

Merg in camera mea si imi schimb hainele in ceva mai comod. Imbrac o pereche de pantaloni scurti din material elastic care imi vin ca o a doua piele si un maiou apoi merg in bucatarie. Am de gand sa imi fac ceva sa mananc apoi sa imi verific email-urile. Poate profesorii mi-au trimis cursurile de la care am lipsit.

~~~

Dupa ce am mancat pui la cuptor cu legume, am facut putin curat, iar restul de mancare am pus-o in frigider. O sa am pe diseara si cel mai probabil si pentru maine. 

Acum sunt in camera mea, la micul birou notandu-mi in caiet notitele pe care le-am pierdut in aceste trei zile in care am lipsit. Noroc cu Universitatea care a cerut conturile studentilor, altfel acum nu aveam notitele si nu imi place sa ma prezint la cursuri nepregatita. Imi fac o notita mintala sa merg la farmacie sa cumpar ceva unguent care sa ma ajute cu vanataile. Nu pot sa ma prezint la facultate de parca ar fi trecut trenul peste mine. Noroc ca la fata nu sunt atat de rau. In afara de buza sparta si o vanataie deasupra sprancenei, totul este bine. Restul trupului e mai rau. Prin minte imi trec amintiri de cum am fost torturata si scancesc simtind si acum durerea din tot trupul. Las pixul pe birou si imi rezem spatele de scaun oftand. De ce am acceptat din prima zi sa lucrez pentru ei? Sunt sigura ca daca i-as fi refuzat nu mi-ar fi facut nimic. Nu sunt o fata neajutorata. Stiu sa ma apar. Si atunci, ce m-a manat sa accept? Parintii mei cred ca se invart in mormant stiind ce am facut…

Am nevoie de o gura de aer.

Imi iau cheile si portofelul, apoi ies afara. Voi merge acum pana la farmacie. Macar imi voi limpezi gandurile. Cand sunt la jumatatea drumului imi dau seama ca am iesit din casa imbracata in hainele pe care le-am imbracat cand am venit de la spital si o pereche de papuci de casa cu delfini.

Grozav…Iar parul imi este prins intr-un coc neglijent si cateva suvite de par ies din el.

Nu-i nimic…Eu sunt fata invizibila. Nu o sa ma bage nimeni in seama, oricum.

Deschid usa de la farmacie dar nu mai reusesc sa intru pentru ca ma izbesc de ceva tare ca piatra. Sunt gata oricand sa cad in nas dar asta nu se intampla. De fapt, sunt lipita de pieptul cuiva.

Ma dau in pas in spate surprinsa si imi aranjez ochelarii pe nas.

-Imi cer scuze, dle. Spun repede, dar acesta doar imi zambeste.

Okay…

-Nu e nicio problema, dra. Din intamplare…esti cumva Eden Sinclair? Intreaba barbatul curios.

-Ma scuzati, dar…Ne cunoastem?

Acesta rade usor scarpinandu-se la ceafa si isi muta privirea de la mine.

-Nu stiu daca ma mai ti-i minte. Aveai vreo sapte ani cand ne-am intalnit prima data. Ii cunosteam pe parintii tai.

Mentionarea parintilor mei mi-a adus bucurie si cred ca asta se vede dupa zambetul larg pe care il am pe buze.

-Nu imi aduc aminte de dvs., dar abia astept sa ne cunoastem.

-Nu e nevoie sa vorbesti atat de formal cu mine. Nu sunt chiar atat de batran. Eu sunt Dante Smith. Imi spune acesta si isi intinde palma spre mine.

Ii accept imediat mana si ne salutam scurt.

Nu stiu cati ani are insa pot sa imi dau seama ca are peste treizeci de ani. Si cu toate astea…arata incredibil. Fara sa realizez ochii mei incep sa il examineze. Trasaturi masculine, umeri lati, un abdomen care pot sa jur ca este bine lucrat…

Acesta chicoteste si rosesc puternic stiind ca am fost prinsa holbandu-ma la el.

Oh Doamne, cat de aiurea e asta…

-Stii…Te pot ajuta cu aia. Spune, facand semn spre vanataia de la spranceana.

-Cum?

-Am un unguient pe care il folosesc si eu cand ma invinetesc.

-Oh…Okay. Uhm…Vrei sa vii la mine?

Acesta aproba din cap scurt, iar eu fac cale intoarsa de la farmacie cu el pe urmele mele. Sper doar sa nu mai fac ceva jenant in preajma lui…