HIM

31

-Mie imi spui acuma ca intradevar a-i vandut droguri pentru mafie? Ma intreaba Marvey cu sprancenele ridicate.

Nu e ceva ce i-ai spune unchiului tau pe care il intalnesti pentru prima data, dad nu știam ce altceva sa fac. Trebuie sa stie ca nu sunt vinovata de toate nelegiuirile de care am fost acuzata. Doar de una…Si pe langa asta…El este un necunoscut pentru mine. Nu am simtit ca il dezamagesc daca ii spun asta. Pe Dante l-as dezamagi. Dante…are o varsta, este matur, si are asteptari de la persoana la care tine. Eu i-as narui toate asteptarile. L-as rani. Poate mai rau decat l-a ranit fosta lui sotie.

-Bine…O rezolv eu cumva. Altceva? Continua el, iar eu inghit in sec.

-Cativa dintre agentii de aici au un tatuaj. Un scorpion. Pe incheietura mainii.

Acesta ofteaza si isi trece degetele prin par inchizandu-si ochii pentru cateva clipe.

-In ce mama naibii te-ai bagat, Eden…Mormaie mai mult pentru el, dar am auzit.

Ar trebui sa ma panichez? E de rau?

-Inca ceva…Spun inainte ca el sa se faca disparut. Mai sunt arestata?

-Nimeni nu te poate tine aici fara dovezi. Poti pleca.

-Ok…Multumesc. Dar a-i putea sa ii spui lui Dante ca il astept afara?

Marvey isi arcuieste o spranceana la mine si eu inghit in sec. Seamana prea mult cu tata cand se enerva.

Foarte dragut din partea ta, Eden, sa ii ceri atat de multe unei persoane pe care a-i intalnit-o pentru prima data. Dar…am facut lucruri mai rele pentru "prima data".

-Iesi cu Smith? Intreaba el socat, dar apoi aproba din cap. Stii ceva? Nu imi raspunde. Nu e treaba mea.

Cu astea fiind spuse, Marvey intra din nou in sediu in timp ce eu il astept pe Dante afara. Nu pot sa ma opresc de la gandul ca ar trebui sa ii spun lui Dante ce am facut.

-Eden, iubito…Ii aud vocea lui Dante, dar nu apuc sa ii raspund pentru ca sunt trasa in bratele sale, apoi imi saruta fruntea lung.

-Imi pare rau, Dante. Pentru tot prin ce a trebuit sa treci. Ii spun, iar acesta de retrage atat cat sa ne putem privi in ochi.

-Nu vorbi prostii, micuto. Mie imi pare rau. M-am purtat prea dur cu tine la interogatoriu.

Oh Doamne…Trebuie sa-i spun ca un motiv al arestariu mele a fost adevarat. Dar nu acum…Acum e atat de linistit. Si, poate, sunt putin egoista si il vreau pentru mine pentru inca cateva ore. Stiu ca dupa ce ii spun adevarul va vrea sa se desparta de mine.

-Vreau sa o vad pe Carol. Si pe bebelus.

-Nu e nevoie sa faci asta…Ai avut o zi grea.

-Stiu…Dar vreau sa ii tin bebelusul putin in brate.

Acesta ma priveste cu o privire intensa. O privire care te face sa arzi, iar eu nu inteleg motiv. Ce am spus?!

-Bine…Haide sa mergem. Imi spune apucandu-ma de mana si tragandu-ma dupa el la masina.

Imi deschide portiera ca de obicei si ii raspund cu un zambet. Oricine ce ar spune despre acest gest, eu pot afirma ideea de "cavaleria nu a murit". Poate printre tinerii ca mine, da. Dar nu si pentru Dante. Pornim la drum si chiar daca, acum cateva minute a fost o energie buna intre noi, acum parca s-a schimbat. Si stiu ca e din cauza mea. Stiu ca e din cauza ca ii ascund lucruri. Stiu ca trebuie sa am incredere in el, dar…Putin mai tarziu.

~~~

Ajunsi la spital, moralul meu s-a ridicat subit si asta e doar din cauza ghemotocului de om din bratele mele. John si Dante vorbesc despre ceva -cel mai probabil Dante il pune la curent pe John cu cazul meu- iar Carol a fost prea obosita ca sa isi mai distreze copilul. Am inteles de la John ca a fost o sarcina grea, asa ca o inteleg. Imediat dupa ce l-a alaptat, Carol a adormit, dar micutul se pare ca mai avea energie. Am hotarat sa il iau in brate inainte sa trezeasca tot spitalul si am inceput sa-l leagan susotindu-i un cantec de leagan. Dupa ce micutul a adormit, nu m-a lasat inima sa il pun in patutul lui. Simt o privire arzandu-ma si imi ridic privirea de la micul Drew doar ca sa dau de privirea lui Dante care ma priveste…intr-un anume fel, apoi pleaca.

John se apropie de mine si isi ia copilul in brate, in timp ce eu inca privesc locul in care mai devreme a stat Dante.

-Ce s-a intamplat cu Dante? Intreb soptind, iar John isi aseaza copilul in patut.

-Te-a vazut cu copilul in brate si…

-Dumnezeule, s-a suparat? Am facut ceva gresit? Il intrerup eu pe John.

-Deloc. Totul a fost foarte natural. E vorba ca Dante mereu a vrut copii dar din cauza lui Sierra…

Asa e…Sierra nu a vrut copii. Vazand acum un bebelas, cel mai probabil, i-a trezit acele amintiri.

-Ma duc sa vorbesc cu el. Ii spun lui John, iar acesta doar aproba din cap.

-Eden?

Ma opresc in usa si imi intorc capul spre John care are acum mainile bagate in buzunarele pantalonilor.

-Dante este un om bun. Nu il rani. A suferit destul in viata asta din dragoste. Continua el, iar eu aprob din cap scurt, apoi plec in cautarea lui Dante.

Cred ca o sa incep sa ma rog Universului sa nu fiu eu motivul unei dezamagiri a vietii pentru el.