HIM

21

Restul drumului pana acasa il parcurgem in liniste. Mark nu pare deloc afectat de ceea ce s-a intamplat cu doar cateva minute in urma, in timp ce eu ma lupt sa nu mai tremur precum un pacient diagnosticat cu Parkinson. Oricat de mult incerc sa ii gasesc lui Mark motivul pentru care el e atat de relaxat, nu imi vine nimic in minte decat ca este obisnuit cu asta. Dar din nou…De cate ori trebuie sa faci asta ca sa fi obisnuit? Si cand iti dai seama ca ai facut prea mult? Cum dormi noapte stiind ca ai luat viata unui om care, poate, are si el o familie acasa?

-Mark…Stilul asta de viata nu e pentru mine. Spun, inainte sa-mi dau seama. E mult prea…sangeros pentru mine. Nu am fost crescuta cu astfel de…invataturi ca voi.

-Stiu, ingeras. Imi pare rau ca a trebuit sa vezi asta.

-Mark, daca ti-i cat de putin la mine, daca ma crezi prietena ta, atunci vei face tot posibilul ca sa il impiedici pe Hell sa ma mai contacteze.

-Nu pot face asta. Mi-ar lua capul, si tu stii asta.

-Atunci…daca cumva ma mai contacteaza si nu ii raspund la apeluri sau mesaje, sa stii ca atunci cand ne vom intalni, pentru mine nu veti exista.

Mark nu spune nimic, dar il pot vedea gandind cuvintele mele. Si cred in ceea ce am spus. Nu pot continua sa fiu in doua parti. Nu pot continua sa imi dezamagesc parintii, chiar daca ei nu mai sunt printre noi. Ma simt de parca ii calc in picioare, iar eu nu sunt asa. Masina se opreste in fata casei mele si dupa ce ii arunc lui Mark un scurt "noapte buna" cobor din masina, mergand spre usa fara a privi inapoi. Scotocesc prin plic dupa chei apoi intru in casa, blocand usa dupa mine. Nu ma opresc pana cand nu ajung in baie si scap de toate hainele de pe mine, aeuncandu-le in cosul de gunoi, apoi intru sub dus. Incep sa îmi frec pielea pana simt ca ma ustura scapand de toate urmele de sange de pe trupul meu. Cand vad ca apa care mi se scurge de pe corp este curata, opresc dusul si ma usuc cu un prosop. Imbrac pijamaua, care consta intr-o pereche de pantaloni din satin si un top cu maneca lunga, apoi iau un alt prosop cu care imi usuc parul. Imi iau portofelul si telefonul pe care le-am lasat pe chiuveta cand am aruncat plicul si ies din baie asezandu-ma turceste in mijlocul patului. Incep sa caut in agenda numarul lui Dante si il gasesc imediat. Nici nu ma intereseaza cum a reusit sa isi salveze numarul in telefonul meu fara sa-mi dau seama de asta.

Me:Sunt bine.

Apas pe "trimitere" si apoi il asez pe noptiera. E trei si ceva noaptea, iar dimineata trebuie sa fiu fresh pentru o alta zi la cursuri. Nu stiu cum voi reusi sa dorm pentru ca imediat ce inchid ochii vad corpurile fara viata a oamenilor din casino. Dar totusi…voi incerca. Sting veioza si ma bag sub patura inchizand ochii.

Aud cateva batai in usa de la intrare si tresar. Oare a vorbit Mark cu Hell si acesta a venit sa ma elimine de pe fata pamantului? Imi dau ochii peste cap si aprind din nou veioza apoi ma indrept spre usa de la intrare. Nu imi pasa cine e, daca vrea sa ma omoare, ma voi asigura ca ii voi lua cu mine. Deblochez usa apoi o deschid larg. Trebuie sa clipesc de cateva ori ca creierul meu sa realizeze ca nu este niciun pericol. E doar Dante. Ii fac loc sa intre, iar dupa ce inchid usa dupa el, palmele lui sunt pe fata mea si ochii lui imi analizeaza fiecare particica din corp. La cum ma priveste, am impresia ca poate vedea si prin hainele pe care le port. Simt cum obrajii mei incep sa prinda culoare doar din cauza acestui simplu gand si imi vine sa ma plesnesc pentru cat de idioata pot fi ca ma gandesc la asta acum.

-Dante, ce faci? Imi gasesc curajul sa vorbesc si ma felicit pentru ca vocea mea nu a tradat nervozitatea pe care o simt.

-Nu am putut inchide un ochi toata noaptea gandindu-ma la tine si la cate ti s-ar fi putut intampla, incat atunci cand am primit mesajul de la tine mi-am zis ca trebuie neaparat sa te vad ca sa fiu sigur ca esti bine.