Never forever (boyxboy)

Capitolul 25

sac de rafie.

(...)

Ies nervos pe ușa facultății și dau cu piciorul într-o piatră. Nenorocitul dracului.

Îmi aprind o țigară și ies în fața facultății, căutând cu o mână numărul lui Everest. Îmi tremura mâna pe el de nervi. Fix subiecte de... de doctorat să-mi bag...

Dacă la 6:30 a început examenul, acum e 7. Nici măcar o oră...

Ce puii mei era să scriu?

- Dormi? Întreb și trag din țigara până simt că mă ustură gâtul și rămân fără aer.

- Gătesc. S-a întâmplat ceva?

- Păi am terminat, zic cu fals entuziasm. De fapt nu am terminat, revin la restanță. Poți veni să mă iei sau iau un taxi?

- Deci a fost un eșec total, oftează. Voi fii acolo în vreo 10 minute.

- Te aștept, spun și închid.

Grozav, trei restanțe nu sunt mare lucru.

Mai trag din țigară câteva fumuri și caut alta. Se pare că nu mai am. Într-un magazin de unde îmi iau alt pachet, o doză de RedBull și plătesc. Mă așez înapoi pe bancă iar până apare el mai fumez trei țigări și beau toată doza.

- Mergem? Întreb atunci când se dă jos.

- Da, sigur nu vrei să mai stăm?

- Să ce? Întreb pe un ton urât. Scuze... nu vreau să îmi vărs frustrarea pe tine, nu meriți.

- Știu că ești supărat și te înțeleg, mă îmbrățișează și îmi las capul pe pieptul său. O să iei tu examenul ăla până la urmă, din câte știu eu, nu a murit nimeni de la restanță.

- Trei, mormăi. Sunt trei restanțe.

- Una, trei, nu e nici-o diferență. Hai acasă, am făcut un mic dejun formidabil.

Pe tot parcursul drumului Everest și-a ținut mâna pe piciorul meu, mișcându-și lent degetele im sus și în jos. Când ajung acasă la el ies primul din mașină și merg direct în casă, aruncându-mă direct pe canapeaua sa.

La scurt timp după asta, ușa de la intrare se aude iar un genuchi apare lângă mine.

- Vrei să mănânci sau mergi direct la somn?

- Ce ai de mâncare?

- Ce vrei să mănânci? Întreabă și trage o pătură peste mine.

- Un ceai și niște cereale cu lapte.

- Cereale cu lapte? Un ceai îți voi face.

- Am 19 ani, ce ai vrea să mănânc?

- O omletă, un... nu știu. Revin cu o omletă.

Îmi las capul înapoi pe canapea și trag o pernă sub el. Sunt... frustrat. Foarte frustrat. Nu am scris mai nimic și nu mă așteptam să trec deoarece nu am cum. Nici măcar nu știu când v-a fii următoarea... sesiune. La primăvară? La vară? Nu îmi pasă. Tot ce vreau e să termin facultatea?

Mă doare capul.

Foarte rău.

- Am revenit, se așează lângă mine și pune pe masă cană și farfuria în care se află omleta cu verdeață și brânză rasă pe deasupra.

- Mersi, ești cel mai tare iubit.

Mă privește liniștit în timp ce mănânc iar apoi duce farfuria înapoi la bucătărie.