Never forever (boyxboy)

Capitolul 4

Sara.

(...)

Las ghiozdanul pe podea și pun capul pe pernă. Mă întind pe tot spațiul pe care aș putea și trag pătura peste mine. Simt cum ceva îmi vibrează sub coaste și mă foiesc.

Cine puii mei ar putea fii la 5 dimineața?

Verific și am primit mesaj de la un număr necunoscut.

"Ești întreg? :)))"

Fac ochii mari de la intensitatea luminii și mă uit la poză de profil de pe WhatsApp. O măresc și în fața mea apare Everest într-o poză zâmbind stângaci.

Ce poză copilărească pentru vârstă lui...

"Ești întreg??? :)))"

"Întreg și pregătit de somn, nb"

Îi salvez numărul în agendă și intru să văd ce cursuri am mâine. Expir ușurat când văd că am doar unul iar acesta e de la ora 12 la 14. Pun alarma să sune la 11 și mă cuibăresc printre pături.

(...)

Îmi dezlipesc leneș genele și mă întind. Verific ceasul și mă încrunt când realizez că m-am trezit înaintea alarmei cu câteva minute bune. Îmi prăbușesc capul înapoi în pernă și mă întind. Nu mă mai pun la somn, mi-e prea frică că nu mă voi mai trezi la timp. Dau pătura jos de pe mine și mă ridic pe marginea canapelei.

De abia aștept să scap de dormitul în camera de zi.

Tot mi-e frică să dorm acolo...

Merg la bucătărie unde pun apă de cafea și îmi deschid telefonul. Observ un mesaj și apăs pe el. Realizez rapid că nu e chiar un mesaj și că Everest mi-a dat o inimă.

Trec cu vederea la cât de ciudat e gestul în sine și zâmbesc la ecran.

Omul acesta e... incredibil de sincer în acțiunile sale.

Aud apa și o torn în ceașcă. Scot din hanorac o țigară și o aprind. Suflu fumul și iau o gură de cafea. Mă strâmb când realizez ce amară e și caut prin sertare ceva cu care să o îndulcesc.

Grozav, mama le-a luat pe toate, chiar și zahărul.

Clasic.

Arunc cana nervos în chiuvetă și toată cafeaua se varsă. Se pare că supraviețuiesc fără cofeină azi.

Merg în camera de zi și deschid site-ul băncii pe laptop. Îmi scot cardul și bag datele pentru verificarea soldului valabil. Răsuflu ușurat când văd că nu e pe zero și sting ecranul. Mai e o oră până încep cursurile dar astăzi o voi lua pe jos. Mă schimb în haine de stradă și o iau la pas spre facultate.

(...)

I

Ies din curtea facultății și zăresc mașina lui Everest în parcare cu el lângă ea. Privirea i se plimbă printre oameni până când face contact vizual cu mine si colțurile gurii i se arcuiesc într-un zâmbet mare. Îmi face semn cu două degete să mă duc la el și cu pași mici pornesc în direcția sa. Ajung în fața lui și mă încrunt la el, acesta continuând să zâmbească.