Never forever (boyxboy)

Capitolul 32

hickeys.

(...)

— Neața, spune Everest și își ridică puțin privirea din telefon, apoi îmi lasă un sărut pe frunte.

— Neața, spun și mă ridic în fund, cât e ceasul?

— Două și ceva. Au venit mamele noastre, Sara și Danny sunt jos, cred că au început pregătirile. 

— Pregătiri? întreb somnoros și îmi iau telefonul de pe jos, descoperind că e mort.

— Suntem în 31, e ajunul. Cică vine și frate-tu.

Tresar scurt la auzul acestora și mă bag înapoi în pat.

— Asta îmi mai trebuia mie acum, pufnesc nervos și mă las în pernă. Vine azi?

— Cred că da, spune și lasă telefonul deoparte. Te deranjează? întreabă și intră în pătură, lângă mine.

— Da, Evs, spun puțin cam răutăcios. Scuze, nu vreau să avem o dramă de anul nou din aia clasică de familie, iubitule. Tot ce am vrut e să fiu cu tine, să ne sărutăm toată noaptea și eventual să facem sex.

Everest oftează și se pune cu capul pe pieptul meu, trecându-mi mai apoi degetele prin părul său.

— Îmi pare rău pentru situația asta, șoptește. Și eu am vrut același lucru și am dat-o în bară. Crezi că am putea îndrepta situația? Ce ai vrea să facem?

Ce aș vrea să facem? Habar n-am. Mi-ai plăcea să rămânem împreună în cameră până trece ziua. Mi-ar plăcea să mergem și să ne tolerăm familiile? Să ne împachetăm boarfele și să mergem înapoi în oraș?

— Ce ai zice să mergem la club? E vreunul în oraș?

Everest chicotește și se ridică rapid, privindu-mă cu un entuziasm de copil. 

— E un club care a anunțat o petrecere monstru în seara asta. E la vreo 30 de minute de aici, în celălalt oraș. Vrei?

— Depinde. Mergem să scăpăm de familie sau să ne distrăm? 

— Să ne distrăm. Vreau să mă fac mangă, să dansez iar apoi să ne-o tragem pe bancheta din spate. Vrei? repetă. 

Rânjesc și îi pun mâna pe ceafă, trăgându-l într-un sărut adânc.

— Da, doar că... ce pretext băgăm ca să plecăm?

— Adică?

— Cum plecăm? Ar fii egoist din partea noastră să îi aducem aici iar apoi să plecăm.

— Nu mă interesează, spune degajat. Vreau doar ca să fim împreună, fericiți. Știu că sună siropos ca dracu dar e ceea ce simt.

Sângele mi se urcă în obraji și întrerup contactul vizual. Ăsta e Everest de care m-am îndrăgostit. Everest cel spontan, căruia nu îi pasă de ce spun alții, cel care ar face orice pentru cei pe care îi iubește.

— Plecăm la 10, cel puțin. Inventăm o scuză sau plecăm direct. 

— Ne întoarcem mâine sau stăm la un hotel, spune entuziasmat și se pune deasupra mea, prinzându-mi corpul între picioarele sale.

Își strecoară mâna pe sub tricoul meu, începând să îmi sărute gâtul. Îmi trec mâna peste spatele său și îl prind cu ambele mâini de fund.

— O idee perfectă, îi ridic tricoul. Te iubesc, șoptesc și îmi lipesc buzele de ale sale. 

— Și eu te iubesc, rânjește și se dă jos de pe mine. Schimbă-te, trebuie să cobori și să dai ochii cu familionul. Prefă-te că totul e okey-