Never forever (boyxboy)

Capitolul 29

iubitul tău?!

(...)

— Ai mei nu sărbătoresc crăciunul de obicei, spune Evs și-și trage pătura peste cap. 

 — Deloc, deloc? întreb șocat și mă bag înapoi în pat, lângă el. Nu e ciudat? 

— Nah, până pe la vreo 12 ani l-am sărbătorit, doar că fără foarte multă bătaie de cap, decorațiuni, și alte chestii. Apoi pur și simplu nu l-am mai sărbătorit, mama nu e foarte religioasă, spune simplu.

— Ciudat, asta înseamnă că putem face orice azi? 

— Dap, spune și se întoarce cu fața la mine, sub pătură. Putem merge undeva... sau putem sta în pat toată ziua. Totul este la alegerea ta, iubire.

Mă gândesc la ce am putea face dar nimic nu sună extraordinar. Oare ce e interesant în oraș?

— Nu știu ce să zic, Evs. E ceva interesant în orașul ăsta plictisitor? 

Stă puțin pe gânduri să se gândească, holbându-se la pieptul meu gol, apoi își întinde degetele spre pielea mea formând mici cerculețe cu buricele.

— Am o idee, dar e ceva mai basic, și nu sunt sigur că îți va plăcea foarte mult, spune apoi strâmbă din nas.

— Ce ar putea fii atât de rău? întreb retoric ridicând din umeri, iar el zâmbește evitant și întrerupe contactul vizual. Wait... care e faza?

— Eeeeh, iese de sub pătură și apucă un tricou de pe jos, luându-l pe el. E mai...

— Mai?! sar ca ars și ridic din sprâncene. Complicat? încerc.

— Ceva de genul, spune nemulțumit. Am avut și încă am o... reputație mai controversată printre oamenii din oraș.

— Din cauza Jessicăi? întreb încet și observ o mică încordare pe chipul lui când îi aude numele. 

— Și din cauza asta dar și pentru că sunt openly gay, dețin un așa-zis "loc de desfrânare", am bani, mi-am călcat mama în picioare și am lăsat-o aici singură cuc, sunt extrem de multe motive, majoritatea inventate din neștiiință de cauză. 

Mă las înapoi pe pernă și îmi pun brațul sub cap, încercând cu cealaltă mână să pun amprenta telefonului. Evs vine lângă mine, îmbrăcat de data aceasta și-și trece degetele prin părul meu.

— Vrei să-ți gătesc ceva anume? Nu e nimeni acasă și mă gândeam să-ți gătesc.

— Nah, nu mănânc de obicei dimineața. Voi veni și eu după ce mă îmbrac.

— De ce să vi? Îți aduc eu ceva să mănânci.

— Dar vreau să te privesc cum gătești, mă plâng.

— Oh, okey, te aștept. 

Îmi lasă un mic sărut pe frunte și dispare pe ușă. Reușesc să îmi deblochez telefonul. Câteva mesaje de pe instagram, e-mail-uri neimportante cu urări de crăciun și vreo două apeluri nepreluate de la fratele meu.

Îl apelez și las telefonul pe pat, concentrându-mi atenția pe garderoba lui Everest. Aleg să port  un hanorac verde cu New York și o pereche de pantaloni gri. Dinspre telefon se aude sunetul de preluare, apoi vocea lui Sebi.

— Crăciun fericit, frățioare! Ești acasă? Vreau să trec să luăm cina împreună.

— Crăciun fericit! Nu sunt acasă, pun hainele pe pat și iau telefonul în mână.

— Unde ești? întreabă și pot jura că aud sunete de mașini în jurul său.

— Lucrezi de crăciun? îi ignor întrebarea.