Never forever (boyxboy)

Capitolul 1

bântuit.

(...)

Ora asta a fost atât de plictisitoare încât am stat toată ora să îmi vizionez serialul. Până și de el m-am plictisit. Nimic nu se întâmplă interesant în viața mea. Ce s-ar putea întâmpla interesat în prima zi de facultate, totuși? Am atâtea pe cap că de seriale stau. Mai am o oră, dar cel mai probabil o să plec, pentru a-mi aranja lucrurile în acasă. Am ajuns aseară dar, nu am apucat să aranjez prea mult. Am avut destul de mult noroc cu apartamentul ăsta.

Îmi iau laptopul și îl bag în ghiozdan, părăsind sala de clasă. Mă opresc în fața unui tonomat de pe hol, pentru a-mi lua o doză de cola, buzele fiindu-mi uscate. Am rămas fără apă pe la jumătatea serialului. Îmi continui drumul, cu doză rece în mână. Coridorul e destul de aglomerat, fiind prima zi. Bănuiesc că în câteva zile va fi ca în deșert. Multă lume de aici e anul întâi, la fel ca și mine. Am rătăcit vreo 20 de minute pe aici, până am găsit sala.

Ies afară și îmi scot o țigară din pachetul aproape gol. Îl arunc într-un coș și îmi deschid doza. Mă așez undeva pe o bancă la umbra și trag un fum adânc în piept. Îmi las doza pe bancă și îmi cufund fața în palme. Capul îmi bubuie grav. Mai trag un fum și o arunc, chiar dacă e aproape întreagă. Buzele îmi sunt amare. Mă doare prea tare capul chiar și pentru țigări. Ar trebui să mă las de ele, chiar dacă e un viciu. Unul nesănătos. Nu fumez foarte mult. Maxim 2 pachete pe săptămână, poate 3 dacă e una încărcată. Nu-i o dependență, doar un fel de obicei.

Ies din curtea facultății și iau un taxi până în cartierul meu. Locul ăsta e foarte neprietenos.

La ce mă puteam aștepta? Doar e la periferia orașului, deși nu știu cum a trăit mătușa mea într-un așa loc periculos. Am moștenit apartamentul de la dânsa, după decesul ei. Poate doar a avut noroc și a știu să se ferească. Poate a fost și puțin respectată. A fost o rudă îndepărtată a tatei, să fiu sincer, nu am cunoscut-o foarte bine. Cred că am văzut-o doar când era mic și la înmormântare. Nu a avut pe nimeni asa că, apartamentul i-a revenit celei mai apropiate rude. Tata mi l-a dat mie pentru a sta pe timpul facultății. E la jumătate de oră de facultate și la 4 ore de orașul meu natal.

Cobor din taxi și mă pun cu ochii în patru de posibile amenințări, care cel mai probabil la ora asta dorm. Ajung înăuntru și îmi las ghiozdanul cu grijă pe podea. Locul ăsta e plin de cutii; jumătate ale mele, jumătate ale mătușii Leah. Nu știu ce voi face cu ele. Voi păstra ceva ce consider că a fost important pentru ea iar restul le voi dona. Sortez cutiile mele de a le ei și mă uit prin cameră.

Aseară când am ajuns m-au ajutat ai mei să împachetez lucrurile mătușii dar tot simt că e ceva ne în regulă. E foarte ciudat să dorm în casa în care a murit cineva.

Totuși, nu a murit peste tot, nu?

Deși a fost descoperită după doar câteva ore, tot e ceva morbid.

Un sentiment ciudat îmi străpunge șira spinării și dau drumul la căldură chiar dacă e începutul lunii septembrie și e cald. Apartamentul mătuși e unul pe care orice orice om singur îl are; o baie, o bucătărie, un dormitor și o sufragerie.

După spusele vecinei care a găsit-o, a murit pașnic, dormind. Gândul ăsta mă face să mă cutremur.

Cred că o să dorm pe canapea până când voi avea bani pentru un pat nou și poate să renovez.