Never forever (boyxboy)

Capitolul 34

ceva nou

(...)

— Ce fel de idee? întreb atunci când trecem prin mulțime. 

— Mai știi ce am vrut să facem în noaptea asta? spune atunci când ajungem înapoi la separeul nostru. 

Everest ia paharele în care am băut și le bagă în buzunarele sacoului, apoi ne continuăm drumul. Mă uit ciudat la el iar acesta își dă ochii peste cap

— Le voi înapoia, oricum nu stă Robert în pană de două pahare amărâte. 

— Dacă tu spui.... Ai spus că vrei să te îmbeți în noaptea asta și să ne distrăm. spun și continui să în urmăresc prin mulțime. 

— Meh, ai ratat ceva, spune cu rânjetul pe buze și realizez ce am ratat. 

(...)

Îmi zdrobesc buzele de ale sale imediat cum mașina se descuie iar Everest lasă sticlele pe platforma mașinii pentru a mă putea lua în brațe și a mă pune cu fundul pe capotă. Habar n-am ce efecte are cocaina aia dar mă simt al dracului de horny. Chiar și cu fundul pe capotă, Everest mă trage spre el, intrând între coapsele mele. Îmi aduc aminte de nasturii metalici ai pantalonilor mei iar între săruturi îi șoptesc:

— Îți voi zgâria mașina. 

— Dă-o dracu. 

Everest îmi descheie nasturii de la cămașă iar pielea mi se face ca de găină. Limbile noastre se ciocnesc în dorința de a absorbi toată ființa celuilalt. Mâna sa acoperă pielea dezgolită și mă trage și mai aproape de el, trecându-și degetele de-a lungul coastelor mele. Limba sa moale o atinge pe a mea iar un gând îmi trece prin minte fulgerător. Nu apuc bine să mă gândesc că Everest îmi pune mâna pe talie, atingând unul din locurile mele sensibile. 

— Nu crezi că ar trebui să parchezi mașina altundeva? Adică nu putem... aici... în fața clubului, spun respirând scandat, în timp ce el îmi înșiră săruturi de la colțul gurii până sub ureche. 

— De ce, mă rog? Chiar așa de pudic ești? Nu va observa absolut nimeni. 

— Ești tu chiar așa sigur? Se mișcă degeaba mașina? Are convulsii?

— Gândești prea mult, spune și își dă ochii peste cap. Așteaptă puțin aici.  

Rămân pe loc cât timp el se duce în spate. Îmi ridic privirea spre cerul înstelat și mă las pe spate, întinzându-mă pe capotă. Aud mașina deschizându-se iar pentru o secundă nu mai aud nimic, nici măcar muzica din club. 

Răsuflu lung. 

Ceva îmi vibrează în buzunar dar nu scot telefonul. Știu că e unul dintre ei. Nu am chef să răspund. Everest mă trezește la realitate atunci când mă trage de gambe, iar eu cobor privirea de la cer pentru a-l privi. 

— Îți plac stelele? mă întreabă surprins și își ridică privirea spre cer. 

— Mhm, știu câteva constelații dar nu le găsesc niciodată, recunosc. 

— Eu știu doar carul mic și carul mare dar nu am încercat niciodată să le găsesc. 

— Mai sunt constelații. Constelația Capricornului, Orion, Fecioarei, Berbecului, Centaurului... fac o pauză încercând să îmi aduc aminte mai multe nume. 

— Știi mai multe ca mine, constată și își dă iar capul pe spate. De unde ai învățat atâtea?

— În liceu aveam o profesoară dubioasă care, pentru bani, vindea tot felul de reviste cu tot felul de tematici la suprapreț. Punea note mai bune dacă cumpărai de la ea reviste așa că am devenit client fidel. Toată afacerea asta era ilegală, bineînțeles. Nu știu de ce am luat reviste despre astrologie dar le-am luat.