Never forever (boyxboy)

Capitolul 3

Transparență.

(...)

Ies din scara blocului și îmi scot telefonul din buzunar. Verific agenda dar nu am primit niciun apel, nici nu mi-am făcut speranțe, poate doar câteva... Mâine cred că mă duc iar prin centru să îmi caut job.

Totuși...

Iau metroul până la facultate și am grijă să îmi dau telefonul pe vibrații. Azi am un orar foarte haotic, am mai multe ore fără pauză între ele și termin abia la șase. De la 6 până la 6, doar cu o pauză, asta înseamnă că îmi pot termina serialul. Poate voi lua și câteva notițe, având în vedere că sunt foarte multe sesiuni.

Îmi ocup locul pe la mijlocul sălii și scot laptopul pe masă cu un caiet. Mi-e puțin mai ușor să învăț de pe caiet decât de pe un ecran. Profesorul apare în sală și scot capacul pixului.

(...)

Îmi scot o țigară din pachet și o pun între buze. Merg la umbră și îmi arunc ghiozdanul pe bancă. Nenorocita asta de facultate nu are un amărât de aer condiționat, să nu mai zic că nu sunt oamenii mei în stare nici să se spele, eu în sala aia nu mai intru. Trag un fum și caut sticla de apă. Îmi găsesc telefonul aruncat în fundul ghiozdanului și observ pe ecran un număr necunoscut care mă sună. Glisez spre verde și îl pun la ureche.

- Salut, Elias. Sunt Everest, am... rezolvat cu actele.

- Oh... nu mă așteptam să suni.

- Sunt om de cuvânt, surâde. Când poți veni să semnezi și să ne înțelegem cu programul tău?

- Când poți tu, eu sunt la facultate, acum am terminat. Vrei diseară sau...?

- Vin eu să te iau diseară, înainte de deschidere, e bine?

- Foarte bine.

- By the way, să te îmbraci fie cu ceva colorat fie cu cămașă.

- Să suni la interfon. Pe diseară, Everest.

Închid apelul și iau o gură de apă rece. Chiar nu mă așteptam să sune... se pare că nu mai merg nicăieri. Singura problemă rămâne că nu am cu ce mă îmbrăca. Am înțeles faza cu cămașa, dar cu hainele colorate? Va trebui să-l întreb. Strâng sticla și o iau la pas spre casă. Nu am banii disponibili momentan pentru a-mi face un abonament la metrou.

Sunt așa de uituc încât am uitat să îl întreb ce salariu am. Sper să fie destul încât să nu am nevoie și de un al doilea job.

Nu credeam că viața de adult e așa de rea...

(...)

Aud interfonul și apăs pe tasta de deblocare, scoțând capul pe ușă pentru a vedea dacă i-am deschis persoanei potrivite. Am văzut prea multe documentare bazate pe cazuri adevărate de crimă care încep așa...

Îi zăresc chipul și mă relaxez, totuși nu mă relaxez prea mult... l-am cunoscut la 3 dimineața și am schimbat două cuvinte.

- Hey, puteai să aștepți jos, coboram într-un minut, spun și îi fac loc să intre.

- Nu prea cred, în plus tu ai răspuns la interfon.