Never forever (boyxboy)

Capitolul 28

never forever.

(...)

Elias pov.

Încerc să îmi găsesc cuvintele potrivite. Nu vreau să sune... nepotrivit. Cum ar putea să sune nepotrivit? 

Mă uit la Everest care îmi zâmbește în colțul gurii, lipindu-și piciorul de al meu pe sub masă.

— Eu... încep și mă uit la Evs, apoi la mama, eu cu Everest suntem împreună.

La auzul acestei propoziții, mama își plimbă privirea de la mine la el. urma de zâmbet îi alunecă de pe față. Înghite în sec și ia o gură de vi. Rămâne fixată pe un punct mort din încăpere, apoi observ cum pe fața ei apare o urmă de zâmbet. 

—Deci am avut dreptate, pronunță cuvintele rapid apoi îmi întâlnește privirea. Am avut dreptare atunci când am spus că sunteți împreună.

— Când? întreb mirat.

— În dimineața cu poza, după ce ați venit de la munte. De-

— Ați fost la munte? întreabă Helen.

— Da, răspunde Everest prompt. Asta este important acum? Els s-a îngrijorat enorm că nu veți fii de acord, iar pe dumneavoastră...

— Of, dragule, spune mama și îmi ia mâna în a sa. Dacă tu ești fericit, eu sunt de acord. În plu, doar știi că eu îl am pe Everest la suflet...

Mă ia în brațe apoi îmi dă drumul, Helen luându-mă la rândul ei în brațe.

(...)

— Ești bine, iubire? întreabă atunci când mă las pe spate, în pat.

— Sincer? Radiez de fericire dar încă sunt puțin îngrijorat că poate se va răzgândi, mă rostogolesc cu fața la el, care se lasă pe vine lângă pat. Oricum ce s-ar întâmpla, eu nu voi renunța la tine. 

Îmi sărută vârful nasului apoi îl sărut pe buze. Un zâmbet subtil apare pe buzele sale, care mai apoi se transformă într-un chicotit zgomotos. 

— Ce? Am zis sau am făcut ceva amuzant? întreb buimac.

— Nu, continuă să râdă și își pune mâna deasupra gurii pentru a încerca să își oprească râsul. Mi-a venit în minte un vers dintr-o melodie, dar e foarte nepotrivit pentru situația asta.

— Spune-mi și mie, oricum am tot fost serios în ultima vreme.

— Dar să nu interpretezi greșit.

— Niciodată, iubire.

—  "I will never forever love you", e un vers dintr-o melodie pe care o auzeam des la radio când eram adolescent.

Se așează lângă mine și își lasă coatele pe genunchi.

— Sună...ca un clișeu romantic. Dar îmi place, sună ca o promisiune deșartă, ca... ceva ce știi că nu se v-a întâmpla niciodată, dar tu tot speri.

Aprobă din cap de mai multe ori, pus pe gânduri. Își ridică privirea spre mine și spune:

— Ai dreptate. Te apreciez, Elias. Mulțumesc că îmi ești alături și că mă... apreciezi.

Iubești.

— Evs, eu te apreciez, dar ești conștient că îmi este imposibil să nu te iubesc, nu? acesta clipește des, apoi adaug pentru a fii mai explicit: Te iubesc, Everest.