Never forever (boyxboy)

Capitolul 27

*înainte de toate vreau să vă urez tuturor sărbători fericite (cu întârziere), și multă pace în suflet! 🤍💜

(...)

priveliștea, bineînțeles.

(...)

— Unde mă duci? întreabă atunci când închid ușa de la mașină.

— Pe Germania, la muncă, de ce? Vrei să oprim undeva pe drum? Întreb sarcastic.

— Vorbesc serios, Everest.

— Vei vedea unde mergem atunci când vom ajunge, logic. pornesc mașina și ies din curte.

— M-bine... își încrucișează brațele la piept și se preface supărat.

— Cum ți se pare... orașul meu?

— Îmi... place. Pot să ghicesc unde mergem?

— Da, spun și opresc la semafor iar imediat îi prind bărbia cu două degete și îmi lipesc buzele de ale sale. Scuze, nu îmi place să stau foarte mult timp fără să te sărut.

— Oh, zâmbește stânjenit. Mergem la... mall?

Dau negativ din cap.

— Mergem la magazin?

— Ești pe bune?

— Mergem la... cimitir? spune încet ultima parte.

Nu am mai fost acolo de 20 de ani, vrei să merg acum?

— Nup, spun simplu. Așteaptă, iubs.

Rămâne tăcut în scaunul pasagerului. Parchez în parcarea unui centru comercial și mă dau jos rapid. Îl iau pe Elias rapid de mână și îl trag după mine, închizând din mers mașina.

Din fericire vechiul drum a rămas neschimbat. Mă opresc în fața sa și mă privește buimac.

— Ce faci? Mă întreabă atunci când îi pun mâinile deasupra ochilor.

— Surpriză, spun și înaintez cu el în fața mea. Urmează niște scări!

— Vrei să îmi rup gâtul, Everest?! trage de palmele mele pentru a le îndepărta.

— Nu îți vei rupe gâtul, îl liniștesc.

— E nu pe dracu. De unde ești așa sigur?

— Dificil mai ești, oftez și îl iau pe sus. Nu îți vei rupe gâtul dar tot trebuie să închizi ochii.

Tac și cobor scările apoi mai merg câțiva metri până ajung. Mergeam des aici în copilărie, de obicei seara sau după școală uneori chiar și liceu. Îl pun jos pe nisip și mă așez lângă el.

— Nisip? Pot să deschid ochii?

— Chiar te rog.

Îl urmăresc îndeaproape. Își deschide ochii, rămâne câteva clipe cu ochii ațintiți pe orizont.

— Îți place priveliștea? întreb dar în loc să-mi răspundă își pune mâinile pe obrajii mei și mă sărută. 

Îmi pun mâna pe ceafa sa, iar în timp ce ne sărutăm se ridică și se pune deasupra mea, iar eu mă las pe spate. Îi sărut gâtul apoi mă opresc, chiar dacă riscul de a ne vedea cineva este scăzut.

— Ador priveliștea! spune pe un ton care mă face să înțeleg că nu e vorba doar de plajă. De unde știi locul ăsta?

— E al unui fost prieten, parcă. Țin minte sigur că e o plajă privată, dar sigur-sigur a cui e... ridic din umeri. Am insistat să ne grăbim pentru a vedea apusul, spun și se uită în spatele său și îmi zâmbește apoi se dă jos. Știu că plaja în decembrie nu e cea mai inspirată alegere, dar... ridic din umeri iar când îi văd expresia tac.