Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Capitolul 17: Profeţia

Katherine era în stare de șoc. Respira greu iar plămânii ei erau disperați după gura de oxigen de care aveau nevoie. Rochia frumoasă de seară de pe ea nu doar că era udă dar era și ușor sfâșiată și șifonată.

- Kath?

Dar Katherine nu răspunse deloc vocii îngrijorate a Miei. Privea încontinuu locul unde cu doar câteva secunde în urmă fusese Ben transformat în lup. Tremura în ciuda faptului că în cabană era plăcut. Bărbia îi tresălta și zvâcnea incontrolabil în timp ce zeci de amintiri îi traversau mintea pe jumătate înghețată. Atacul lui Ben o duse cu gândul la noaptea în care Tamir aproape o ucise iar ea îl blestemase să rămână închis în interiorul unei stânci. Chipul stăpânei sale, Zaira, în timp ce îl striga pe Caden îi apăruse în minte dar ceea ce o terifia cel mai tare era Tamir de la acea vreme. Transformat în cel mai oribil coșmar se apropia de stăpâna ei. Fără să își poată da seama mintea ei terifiată îl înlocuise pe Ben, vârcolacul pe care începuse să îl simpatizeze pentru că începea să își revină la ceea ce a fost, cu Tamir, trasformat și gata de ucis. Chiar dacă ea știuse că întrecuse măsura când îl enervare nu se retrase, își dorise ca el să se transforme iar acum după ce aproape fusese ucisă își propuse să nu îl mai ajute.

- Katherine?

Vocea Miei se auzea de undeva din depărtare dar vrăjitoarea nu avea energia necesară pentru a-i răspunde. Având imaginea vie a lui Tamir în minte zeci de sentimente de vinovăție o încercară când își dădu seama de ceea ce făcuse. Dăduse pe mâna unor vampiri un copilaș fără nici un pic de apărare fără a se gândi la consecințe. Tot ceea ce spera în acel moment era ca Alice să fie în viață și să nu îi fi spus lu Ben decât o jumătate de minciună. Într-adevăr, puiul său era mort, dar nu și ființa pe care o născuse Camy. Puiul lui Ben, vârcolacul, nu mai exista decât dacă ea alegea să se transforme într-unul.

- Kath!

O usturime puternică a obrazului drept o scoase din starea de visare și cea de șoc. Speriată își ridică privirea spre persoana din fața ei și rămase stană de piatră. Mia, îmbrăcată în aceleași haine ca atunci când aduse ceaiul, își ținea mâna la piept de parcă ar fi făcut cel mai mare păcat sau ar fi atins focul și se arse. Pe chipul ei se citise îngrijorarea dar mai ales părerea de rău.

Pe neașteptate o amețeală groaznică o luase pe vrăjitoare. Văzu totul cum se învârte iar corpul ei nu îi mai răspundea. Își pierduse echilibrul și căzu întinsă pe podea fără a apuca să mai spună ceva. Nu simţise deloc căderea de doar câţiva centimetri din poziţia de şezut şi era sigură că nici dacă ar fi căzut din picioare nu ar fi simţit nimic. Fiecare simț al său fusese oprit forțat iar ea simți cum pleoapele îi devin grele. Închise ochii în timp ce totul devenise negru.

**********

O mână plăcut de catifelată îi atingea părul iar ocazional degetele fine îi mângâiau fruntea. O stare puternică de bine se crease în interiorul ei iar ea simți că ar putea face orice pentru ca aceasta să persiste. Rămase o perioadă în aceași poziție în care nu își simțea deloc restul corpului, nu putea ghici dacă stătea pe burtă, pe o parte sau pe spate. Tot ceea ce simțea era mâna care începuse să traseze desene complicate în părul ei. O pereche de buze moi îi atinseseră fruntea unde cu doar câteva secunde în urmă fusese terminat un desen complicat și plăcut.

- Știu că te-ai trezit, șopti vocea suavă a Miei.

Katherine nu dori să se trezească. Era în deplină siguranță, știa asta, șimțea că pericolul era departe. Își spuse dorința de a nu se trezi prin simplul fapt că se mișă înspre corpul roșcatei. Era pe spate iar ea se rostogoli pe burtă. În oglinda de la șifonierul de lângă pat văzu trupul Miei stând în șezut în timp ce ea se chircise și îmbrățișase picioarele ei.