Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Capitolul 61: Sentimente implicate

În timp ce soarele urca tot mai sus pe cer iar lumea se trezea la viață Dylan privea de ore bune pe fereastră. Nu dormise toată noaptea din cauza gândurilor și a amintirilor ce îl cuprinseseră mai ceva ca și o gaură neagră.

Privise cum răsare soarele și, deși nu dormise de ore bune, nu simțea nici un pic de oboseală. Razele soarelui îl deranjaseră așa că privi camera sa. Întocmai ca data trecută fusese captat de amintirea atât de recentă dar totuși atât de îndepărtată.

**********

În urmă cu mai multe zile...

Dylan stătea în camera sa la fel de cuminte și de liniștit ca în fiecare zi. Principala lui preocupare era aceeași ca de fiecare dată după ce își termina temele pentru școală, jocul "Chose your destiny".

Jocul virtual îl captase suficient de tare încât să petreacă în fiecare zi mai multe ore. Grafica excelentă şi povestea complexă care părea incredibil de bine realizată îl ţinea multă vreme captat chiar şi cu mintea.

Tocmai termina una din acele misiuni lungi care îi ocupase foarte mult timp când auzi ceva ciudat în casă. Stinse monitorul calculatorului și se ridică de pe scaun în liniște. Lângă birou ținea același obiect pe care îl ținea mereu ascuns şi lângă ușa de la intrare, o bâtă de baseball foarte rezistentă. Avea în casă aceste arme nu ca să se apere, ci ca să poată explica de ce atacatorul lui avea să ajungă la spital cu răni serioase

Luase de îndată în mâini bâta și păși spre ieșirea din cameră fiind gata de atac. Zgomotul se mai auzi încă o dată. Părea a fi o lovitură ușoară în ușă asemenea unui ciocănit doar că mai puternic. Era ciudat. El nu avea vizitatori niciodată iar singura persoană care mai venea din când în când la el era Christopher dar el nu avea cum să fie, de obicei suna înainte.

Ieși din camera lui și se apropie temător de ușa de la intrare. Instinctul de vârcolac îi spuse să fie vigilent. Ghicise că ceva nu era de bine. Ajunse la mijlocul holului micuț și se pregăti să deschidă ușa.

O bubuitură puternică se auzi în timp ce corpul lui fu tras ca de un magnet uriaș în spate. Se prăbuși la podea și tuși puternic în timp ce un nor de praf se ridică. Bâta, unealta lui de protecție, fusese azvârlită cât colo și aproape nimerise geamul. Cu dureri de spate și confuz se ridică în picioare. Mârâi puternic. Nu se mai ascundea. Atacatorul său avea intenţii serioase. Nu avea de gând să se lase pradă uşoară. Ochii săi se transformaseră în culoarea chihlimbarului. Era mai mult decât pregătit să se transforme.

În tocmai așa cum se întâmplase cu bomba așa se întâmplase și cu bâta de baseball. Fusese lovit cu putere în burtă iar el se chirci de durere. Nu mai putea respira și simțea că va muri. Se aplecase și mai mult și încercă să inițieze transformarea. Dintr-un motiv foarte ciudat oasele nu i se rupseseră. Încercase din nou. Același efect. Nimic nu se întâmplă. Își privi degetele. Ghearele sale se retrăseseră de îndată. Simțea cum ochii îi redevin căprui, transformarea se inversa. Mârâi amenințător, ceva nu era în regulă. Nu se putea controla deloc, transformarea era pierdută.

- Liniștește-te, nu vrem luptă, se auzi o voce de femeie.

Dylan o recunoscu de îndată. Așteptă ca praful să se mai domolească dar acest lucru nu se întâmplă. Totul persistă asemenea unei ceţe dense şi grele. Auzi cum geamul se deschide ca în secunda următoarea întreg praful să părăsească încăperea. Tuşi. În fața lui apăru o siluetă feminină cu măsuri de model de podium. Nu avea nevoie să îi privească fața ca să își dea seama cine este, vrăjitoarea haitei, unul dintre membrii consiliului, Katherine în persoană. Privi dincolo de ea și văzu ușa mare din lemn lăcuit doborâtă la pământ.