Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Capitolul 35: Dușmanul din familie

- Ei bine? o întrebă Jennifer.

Alice stătea relaxată pe locul din faţă al maşinii. Jennifer, era la volan şi conducea maşina preţioasă a lui Justin. Fratele lor plecase de la şcoală de îndată ce vorbise cu Chris şi le lăsase maşina ca ele două să se poată întoarce acasă. Deşi Jennifer avea carnetul de şoferi şi maşina proprie îi era mult mai comod să fie doar un simplu pasager şi nu şoferul. Acum, când Justin le părăsise ea se urcase la volan şi conduse fără nici un reproş până la intrarea în pădure. Aici, parcă ştiind că pădurea era populată de un lup ce în trecut atacase o maşină, merse încet cu mult sub limita de viteză. Pe Alice nu o deranja sub nici o formă cine era șoferul sau felul în care acesta conducea atâta timp cât era dusă acasă. Deşi o surprinse modul ei de a şofa, mult mai încet şi mai precaut ca data trecută, nu spuse nimic.

- Ei bine ce? o întrebă ea.

- Ce te frământă atât de tare încât nu mai auzi nimic în jurul tău?

Alice își întoarse privirea de la drum ca să își privească sora. Avusese grijă să nu mai viseze cu ochii deschiși de față cu cineva și nici nu o făcuse dar în liniștea mașinii îi fusese imposibil. Se gândise fără să se poată controla la Chris și la Aylin "lucrând" pentru proiectul de la biologie. Ceea ce vedea era doar o multitudine de săruturi și atingeri care explorau și tot explorau. Își făcea singură rău, o știa prea bine dar nu se putea opri deloc. Se gândea numai la ei doi, într-un pat, sărutându-se și atingându-se. Imaginile continuau până când ea ajungea să se lupte cu lacrimile iar ea nu avea chef să plângă de față cu cineva. Se săturase de luptă și ajunse să își dorească să predea armele.

- Nu mă frământă nimic, îi răspunse surorii ei după o perioadă.

În realitate nu dorea ca să se știe ceea ce o deranja sentimental. Nici un alt membru al familiei sale nu o putea înțelege iar ea nu avea de gând să se lupte cu ei și să le explice. Se simțea obosită și își dorea mai mult ca niciodată să se ducă acasă și să doarmă. Pentru prima dată de când se împrietenise cu Eroul avea de gând să anuleze întâlnirea lor și să meargă să se închidă în camera ei. Îşi dorea nespus de mult să îl vadă şi avea multe întrebări de pus şi explicaţii de primit. El o salvase noaptea trecută şi tot el o părăsise pe acea alee. Voia să ştie ce se întâmplase şi cum ajunse el acolo dar mai important de unde ştiuse pe unde să meargă. Era curioasă ce se întâmplase după dar era la fel de deranjată de faptul că nu va primii nici un răspuns concret ci doar mişcări ale capului sau a lăbuţei.

- Nu te juca cu mine, Alice. Cu Justin și Angela îți poate merge dar nu și cu mine.

- Ce vrei să spui?

- Știu ce te frământă și știu ceea ce te doare. Eu pot să te ajut.

Alice căscă ochii de uimire. Primul ei impuls fu ce de a se destăinuii întru totul lui Jennifer dar se opri înainte de a face ceva ce ar fi regretat mai târziu. Se gândi că sora ei blufează, că joacă la cacealma și vrea ca ea să îi spună tot creându-i iluzia că știe ceea ce are. Dar Alice nu avea chef să se lase așa de ușor păcălită de jocul ei fals.

- Spune-mi ce crezi că mă frământă, îi ceru ea.

Când o privi văzu pe chipul ei o crispare care nu dură mai mult de o secundă. Alice zâmbi în sinea ei știind că o prinse cu garda jos. Îi păru bine că nu îi spuse nimic chiar dacă încă nu îi auzise părerea.

- Cred că te deranjează prea tare comportamentul colegilor tăi față de tine. Cred că te gândești încontinuu la o metodă prin care ai putea să ieși din umbră și încerci să le aplici cât mai repede fără ca eu sau Justin să ne dăm seama.