Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Capitolul 40: Dezvăluiri şocante (partea III)

Inainte sa cititi capitolul vreau sa va rog sa ignorati cuvintele care nu au diacritice. Am avut o problema iar tot capitolul a fost scris fara diacritice, l-am rescris si am pus diacritice dar este posibil sa fi uitat cateva cuvinte fara. Acesta e motivul pentru care postez la ora asta si nu mai de dimineata.

Lectura placuta!

Christopher o privea încercând să o liniştească cât de mult putea cu simpla privire. Când Alice se aruncă pentru a doua oară în braţele lui încercă să îşi amintească ce anume îi putuse afecta inima atât de tare încât o durea.

- Fă-o să se oprească, plângea ea pe umărul lui. Te rog fă-o să se oprească.

Îşi derula cu repeziciune fiecare moment pentrecut alături de ea in aceea zi. Ştia că este imposibil ca durerea să fie cauzată de ceva ce s-a întâmplat cu câteva zile în urmă, ar fi ştiut. Când ajunse la momentul în care pătrunseseră amândoi în casă se încruntă. Deşi el fusese prins in aceea luptă cu lupul gri auzise foarte clar sunetul metalic care îi oferise şansa de a scăpa. În timp ce o mângâia şi o ţinea strâns în braţe derula de mai multe ori momentul în minte până când îşi dăduse seama de ce o durea inima. Ştia ceea ce păţise Alice a lui şi de ce îl respinse, ştia cauza durerii ei spontane. Ştia că dacă ar fi fost o altă persoană în locul lui ar fi ieşit de îndată afară pe uşă şi nu s-ar mai fi întors să o liniştească. Când ea i-ar fi zis de durerea ce o simţea în inima un alt Christopher nu ar fi crezut-o pe cuvânt şi ar fi spus că ea inventează totul ca să nu îl sărute şi ca sa îl dea afară. Dar el nu era un alt băiat, un alt Christopher, era Chris al ei şi ştia ceea ce păţise.

O prinse de umeri şi o depărtă cu blândeţe. Când mâinile ei persistaseră în jurul lui şi refuzaseră detaşarea zâmbi în sinea lui ştiind ca ea îl dorea aproape. Se forţa să o privească în ochii plini de lacrimi care îi rupeau inima încetul cu încetul şi se folosi de ceea ce ştia că o va face să fie iarăşi cum a fost la început. Se folosi de puterea lui de supunere, se folosi de constrângerea atât de caracteristică si de puternică vampirilor dar necunoscută şi aproape lipsită de putere vârcolacilor.

- Nu tu eşti vinovată, îi spuse el calm şi serios.

Văzu efectul produs pe chipul ei. Trăsăturile schimbate de plâns aproape dispăruseră până când rămăseseră doar ochii roşii.

- Nu tu l-ai ucis pe acel lup, eu am făcut-o.

Alice oftă iar el zâmbi imperceptibil. Incepea să aibă tot mai multă putere asupra ei, ceea ce era un lucru bun. Auzi soneria de la intrare si tresări. Sperietura lui forţase ruperea contactului dintre privirile lor si îi acceleră bătăile inimii. Când o privi cu o nuanţă mai palid la faţa îşi dăduse seama că oricine ar fi fost cel care sunase la sonerie îi stricase aproape de tot planul.

- D-dar l-am lovit.

Vocea ei era stinsa dar el reuşi să o audă perfect.

- M-ai salvat pe mine. Dacă nu interveneai m-ar fi ucis.

Vorbele lui declanşaseră ceva în interiorul ei iar chipul pe care îl privea îşi schimbase trăsăturile. Nu mai erau cele triste care aproape te făceau să plângi ci devenisera pline de îngrijorare si interes sporit. Simţi cum mâinile ei îi ating bărbia şi se bucură de atingerea produsa. Îşi lasase capul întors pe ambele părţi în timp ce ea îi cerceta gâtul. Când îşi întoarse capul ca să o privească îi văzu ochii frumoşi şi mari cercetându-i pieptul şi abdomenul. Încercă să nu se lase prea afectat de privirea ei atentă şi nici de vârfurile degetelor ce îl atingeau în treacăt în dreptul inimii.

- N-nu înţeleg, spuse ea încruntându-se.

- Ce anume?

- Am vazut cum te-a muşcat până la sange şi...