Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Epilog

În timp ce o liniște ciudată domnea în casă pe holurile de la etaj ale locuinței se auzeau sunete de pași. Cel care tropăia se grăbea să ajungă cât mai repede în camera cea mai îndepărtată. Avea înfășurat în jurul taliei un prosop alb care de altfel era destul de scurt, dar pe el nu în interesa acest lucru. Pentru Benjamin Clark cel mai important lucru era să ajungă să pătrundă pe ușa de la dormitor, să ajungă să poată să își liniștească inima și sufletul zbuciumat. Chiar și dacă ar fi fost gol pușcă nu l-ar fi interesat nici dacă avea să fie văzut de toate persoanele de sex feminin din casă.

Într-un final reuși să ajungă în dreptul ușii. Drumul până la cameră fusese pe cât de lung pe atât de infernal. Sufletul lui nu era deloc liniștit, nici măcar nu se calmase cu puțin în ultimul timp.

Deschise ușa cu putere și pătrunse în dormitor. În fața ușii, în fața lui, era un pat mare și pufos. Camera era una de oaspeți iar acest lucru se vedea foarte bine în fiecare detaliu. Perdelele albe și proaspete de la geamuri, televizorul HD din colțul camerei care mai mult decât imens, ușa care ducea la baia separată de restul casei și mobila frumoasă și asortată. Culoarea predominantă era cea albă dar nu se compara deloc cu fețele și gândurile celor din încăpere.

În jurul patului erau mai multe persoane, mai multe suflete chinuite și înnegrite de tristețe. Le cunoștea pe toate la fel de bine cum cunoștea și motivul tristeții de pe chipurile lor. Era imposibil să nu facă și el parte din aceea adunare întunecată.

Închise ușa în urma lui cu o mișcare înceată. Nu făcuse nici un pic de zgomot dar știa nu avea să fie auzit nici dacă intra cu un tanc în cameră. Se duse de îndată lângă singura persoană de care era cel mai apropiat. Se duse lângă Camy și o îmbrățișă de la spate. Soția lui tresări de îndată nesimțindu-l deloc până în acel moment. Ben nu se simți afectat de faptul că nu fusese băgat în seamă, știa că și el ar fi făcut același lucru dacă ar fi fost în locul ei.

Își trase soția mai aproape nu numai ca să o îmbrățișeze și să îi arate sprijinul lui dar ca să se și ascundă. Știa că nu este politicos și nici deloc un lucru de lăudat faptul că stătea aproape gol în fața persoanei de pe pat.

Camy își lăsase capul pe umărul lui și oftă. Durerea era vizibilă în fiecare gest al ei.

- Și acum ce facem? întrebă Ben.

Vocea lui păruse un strigăt comparativ cu liniștea mormântală din dormitor. Nu strigase deloc, nici nu vorbise prea tare, doar vorbise.

Privirea lui se plimbă pe fețele tuturor celor de față. Dylan și Aylin ridicaseră din umeri, era de așteptat ca ei să nu știe nimic. Jennifer și Justin făcuseră același lucru, erau ei vampirii dar nu erau în măsură să știe ce aveau de făcut. James și Angela priviseră țintă persoana din pat și pe cel care stătea așezată lângă.

Ben le urmări privirea. Pe patul unde un trup era întins se afla un altul aflat într-o stare mult mai gravă decât fiecare dintre ei. Christopher Smith era nu doar rănit din punct de vedere fizic dar avea și sufletul sfâșiat în două. I se făcuse milă de el privindu-l atât de distrus cum încearcă să se refacă. Rănile lui fizice nu erau mari, mai mult erau doar zgârieturi și tăieturi ușoare. Rana lui sufletească era cea care sângera puternic iar nici un pansament din lume nu o putea opri.

- Acum așteptăm.

Ben își ridică privirea de la pat spre persoana care vorbise. Katherine era la fel de puternică și de sigură pe ea cum fusese mereu. Îl privise spunându-i să aibă încredere în ea iar el dădu ușor din cap.

Își lăsase încă o dată privirea spre pat. De această dată privirea lui nu mai poposi asupra lui Christopher care stătea în șezut pe margine, ci merse direct spre persoana din mijlocul patului, spre persoana care crease întreaga stare din încăpere. Ochii săi trecură pe lângă brațele palide și bandajul de la mâna dreaptă. Trecuse mai departe de cele câteva pete de sânge de pe bandaj și urcase mai mult. Așa cum era de așteptat pieptul ce îl întâlni era acoperit de mai multe bandaje. Aici petele de sânge erau mai mari și mai pronunțate. Mirosul lor era complet acoperit de un strat de ierburi menit să îi grăbească vindecarea.

Privirea lui urcase spre chipul angelic. Mezina lui avea pielea palidă, mai palidă decât era a unui vampir, dar în rest totul părea a fi normal. Buzele îi erau incredibil de roșii comparativ cu tenul său. Petele de sânge ce le avuse în jurul gurii fuseseră șterse iar ea rămase doar cu o expresie de relaxare întipărită pe chip.

Alice părea că doarme, în timp ce toți ceilalți erau treji.

Alice se odihnea în timp ce toți ceilalți o vegheau.

Alice era calmă în timp ce ceilalți nu erau.

Alice era liniștită, ceilalți erau îndurerați și întristați.

Alice... Alice... Alice... ai văzut ce te-a așteptat? Știi tu oare dacă s-a terminat totul? Ești pregătită să o reiei de la capăt?

SFÂRȘITUL VOLUMULUI II