Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Capitolul 34: Doi prieteni şi o fată

Alice era obosită când se trezi a doua zi dimineața. Îi era somn iar tot ceea ce dorea era să rămână închisă între cei patru pereți ai camerei sale. Dormi mult și bine și se relaxă după noaptea cu peripeții dar nu putea să nu își aducă aminte de o imagine care îi frânse inima deja distrusă. Visase încontinuu la Aylin de pe canapea și la Chris fără tricou. Ceea ce o durea cel mai tare era pasiunea ce se iscase între cei doi și felul în care se sărutatu chiar dacă ea era de față. O durea felul în care Aylin îl atingea parcă făcându-i în ciudă și îl săruta de parcă ar fi vrut să îl înghită pe tot ca să îl țină pentru ea. Când visul se transformase în mult mai mult decât simple îmbrățișări și săruturi ea se trezi udă de la transpirație și lacrimi.

Când coborâse în bucătărie Angela era uimită de trezirea ei matinală. Faptul că ea era îmbrăcată în hainele de școală le spuse tuturor intenția ei. 

- Nu mai bine te întorci în pat și își iei ziua liberă de la școală? o întrebă ea.

Alice se așeză la masă unde un bol plin cu cereale o aștepta.

- Nu vreau să chiulesc.

- Am să îți fac motivare scrisă. Nu ești obligată să mergi.

- Nu este nevoie.

Alice mâncă fără a mai spune nimic altceva și îi uimi pe cei de la masă cu decizia ei. James era plecat dar Justin și Jennifer își aruncau priviri pline de înțeles.

- Ești sigură că vrei să mergi? Ai pierdut deja trei ore din zi.

Alice o privi peste marginea bolului pe Angela. Ochii ei nu doar că erau secătuiți de lacrimi dar erau reci. În spatele ochilor căprui nu se vedea nici o urmă de sentimente, nici o urmă din sufletul energic și fericit de copil care fusese cândva. 

- Vreau să merg la școală, spuse ea.

Angela îi respectă decizia și ca să nu o supere și să îi agraveze starea nu mai continuă să încerce să îi schimbe decizia. Când mezina ajunse acasă o lăsase să meargă în camera ei dar Justin și Jennifer îi spuseseră tot ceea ce se întâmplase cu ea. Îi era milă de ea iar faptul că o vedea rănită și cu inima frântă o afecta la fel de mult. Nu putea face nimic ca să o îmbuneze iar faptul că avea mâinile legate o deranja.

Când, câteva zeci de minute mai târziu ajunseseră la școală era pauza de prânz. Alice coborâse, ca niciodată, prima din mașină și porni prin parcare. Își lăsase frații vampiri în urmă și nu privi înapoi după aceștia. Știa că dacă doreau să o ajungă o puteau face în nici o secundă și știa de asemenea că nici un pericol nu era la acea oră în parcare ca să poată fie rănită sau aproape de a fi accidentată. 

În timp ce mergea încercă să se liniștească dar nu putu. Era rece și dură ca să își poată reface inima și puterile ce le pierduse cu o seară în urmă. Aves nevoie de o activitate, fizică sau psihică care să îi ţină mintea ocupată. Ştia că dacă ar fi rămas acasă acum ar fi plâns încontinuu iar ea se săturase să tot plângă. Duritatea pe care o afişa, chiar dacă era o mască, o proteja de ceea ce este în jur. În zadar încercase să se mențină astfel căci de îndată ce trecu de mijlocul parcării își dădu seama că îi este imposibil. Spre ea îl văzu pe Christopher alergând cât putea de repede iar faptul că îl vedea atât de grăbit îi încălzise inima. Își îmblânzi trăsăturile iar inima începuse să i se încălzească puțin câte puțin pe măsură ce el înainta spre ea. Fiecare pas îl aducea tot mai aproape iar gândul că nu avea unde să scape, că el venea într-adevăr spre ea o încânta.

Când Chris ajunse în dreptul ei ea era mult mai bine și aproape zâmbea.

- Ce faci aici? o întrebă el cu respirația întretăiată.