Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Capitolul 41: Dezvăluiri şocante (partea IV)

După mai multe minute trecute Alice se liberă de nevoia acută de a plânge. Deși îi era teamă să nu fie considerată drept o plângăceaosă nu se putea opri din vărsatul lacrimilor. Ea nu era așa de obicei și considera că totul era din cauza șocurilor resimțite în aceea zi. Aflase că Eroul, lupul ei credincios, nu era nimeni altul decât băiatul de care era îndrăgostită, fusese la un pas de moarte și aproape ucise un lup, un vârcolac ca mai apoi să leșine să se trezească lângă un Christopher gol. Ca totul să pună capac descoperise că și el îi împărtășea sentimentele și ținea la ea la fel de mult pe cât îl iubea ea. Deși visase de multe ori la acest moment nu îi venea să creadă că în cele din urmă se întâmpla. Ei încă i se părea un vis.

Văzu cum un zâmbet apare pe chipul lui iar ochii verzi i se luminaseră.

- Ce? întrebă ea încercând să își dea singură seama de ce reacționase el astfel.

Îi alanizase chipul cu ochii verzi frumoși și pomeții ridicați dar nu descoperise nimic.

- Ești atât de frumoasă când visezi cu ochii deschiși!

Alice se ridicase brusc în șezut. Văzu pe chipul lui o umbră de surprindere iar ochii îi transmiseseră teama ce o simțea în interiorul smaraldelor. Îl liniștii din priviri și se așeză turcește lângă el.

- Nu pot să cred că încă mai visez cu ochii deschiși!

Christopher se ridicase și el în șezut dar nu se așeză turcește. Deși îl lăsau pantalonii extrem de largi să poată face și un șpagat nu își dorea să arate carghios.

- Am spus ceva greșit?

- Nu, nu ai spus nimic greșit doar că nu mă pot opri din visatul ăsta cu ochii deschiși. Nu mă pot controla.

În timp ce vorbise văzu cum privirea lui coboară în jos pe trupul ei. Încercă să nu se lase prea afectată de felul în care era mângâiată de privirea lui. Când văzuse ochii lui coborând mai jos de abdomen se înroșii și își dăduse seama de ce o privise atât de mult și de intens. Era îmbrăcată într-o rochiță iar felul în care stătea nu o avantaja deloc în ciuda faptului că se simțea foarte comfortabil. Își schimbase de îndată poziția nevrând să îl lase să o privească și mai mult. Când el o privi din nou încercă să parcă cât mai relaxată în ciuda fapului că se simțea stânjenită.

- Îmi place când visezi, ești mult mai frumoasă.

Alice avea chef de glume și, după ce trase aer în piept îl privi cu o falsă expresie de iritare.

- Adică sunt urâtă?

Chris râse.

- Știi că nu asta am vrut să spun.

Alice îl privi încercând să îi spună că nu îl crede printr-o minciună gogonată. Sub privirea ei pielea lui se făcu ca și de găină iar el se scutură traversat de un frison puternic. O atrăgea felul în care arăta înfrigurat și considera că era un punct în plus pentru aspectul lui demențial. Îi stătea bine cu pielea de găină iar chipul său ușor palid era mult mai frumos în această combinație demențială.

- Ți-e frig, constată ea.

- Ba nu, mi-e bine.

- Minți.

Ochii lui verzi nu o contraziseseră iar ea se mobiliză de îndată. Se ridică de pe pat și îl prinse și pe el de braț. În ciuda faptului că îl trase ușor el nu se ridicase. Doar se întoarse după ea și ajunse să stea pe marginea patului îl timp ce o privea de jos.

- Nu îmi este frig, vorbi el încercând să pară cât mai convingător.

Alice se apropiase dintr-un pas de el lipindu-și cât mai mult trupul de al lui. Își aplecă ușor capul și îl ridicase pe al lui cu două degete de bărbie. Buzele ei îi atinseseră de îndată fruntea și persistaseră mai mult decât fusese necesar pentru o astfel de acțiune. Apăsă puțin mai tare iar atunci când se depărtă văzu o pată de culoare mai roșiatică pe fruntea lui palidă.