Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Capitolul 53: Tatăl şi fiica

Nu am vrut să mai postez azi dar v-am vazut reactiile! Trebuie sa va calmati asa ca delectati-va cu acest capitol

După ce Jeff a părăsit casa nu dură mult timp iar paralizia din toți începu să dispară treptat. Prima care simți efectele libertății fu Alice. Își mișcase câteva degete la început ca mai apoi să își poată mișca și corpul. Prima și prima dată privi fata de lângă ea. Avea pielea ciocolatie și un ten frumos și curat. Părul ei era negru iar felul în care fusese paralizată, împietrită, semăna cu al unei războinice. Avea brațul drept ridicat deasupra capului și împins mai în față asemenea unui blocaj. În mână avea un flacon de sticlă de dimensiuni mici care la capăt era spart. O văzu și pe ea dezmorțindu-se și zâmbindu-i.

- Ai venit exact la timp, se auzi o voce de femeie de undeva din fața lor.

Alice își îndreptă privirea spre locul de unde venise vocea. Ceea care vorbise era femeia care îl ținea pe Christopher de mijloc și avea o mână de a lui petrecută pe după gâtul ei. O văzu cum se mișcă ușor și lasă tot mai jos corpul iubitului ei.

- Aș fi venit mai repede dar am avut pană la o roată.

- Nu trebuia să vi mai repede. Dacă o făceai eram toți morți.

De îndată ce Alice se putu mișca mai bine și își recăpătase pe deplin controlul corpului nu mai stătu pe gânduri să se întrebe dacă Jeff se va întoarce sau la faptul că fata de lângă ea îi salvase pe toţi. Sări dincolo de zidurile mov și ieși de sub protecția acestora. Locul în care se oprise nu fu deloc de mirare. Alergase cei câțiva pași până în dreptul lui Camy și se așezase lângă Chris. În timp ce vedea cum întregul ei câmp vizual se încețoșează din cauza lacrimilor îi prinse capul și cu gingășie îl așeză în poala ei. Chris al ei nu se mișca deloc, părea cuprins într-un somn lung și odihnitor în timp ce ea îl mângâia și îl striga de nenumărate ori. Îl scuturase uşor dar el nu se trezise deloc.

Lângă trupul iubitului ei apăruse o femeie. Cea care îl ținuse în brațe pe Chris și îl apărase îngenunchie de partea cealaltă și își așeză palma peste fruntea lui. Alice privi degetele ei lungi și frumoase ce poposeau mai mult decât era necesar ca mai apoi să o privească pe ea. Spre surprinderea ei avea un chip foarte asemănător cu cel pe care îl vedea în oglindă în fiecare dimineață și extrem de cunoscut. Chipul femeii era trist și obosit. Oftă iar ea se sperie.

- Nu ai de ce să îți faci griji, îi spuse femeia privind-o cu blândețe, își va reveni după un somn odihnitor.

- Ești sigură? întrebă ea.

- Foarte sigură.

Alice dădu din cap. Lângă ea apăru persoana care o salvase și venise lângă ea cu scutul din plante. Se așeză pup și o privi cu simpatie de parcă ar cunoaște-o de un car de ani. Îi zâmbi fără a înțelege de ce o face și o analiză în treacăt. Avea buze cărnoase și frumoase în timp ce părul îi încadra fața. Și chipul ei i se părea cunocut dar nu se compara cu cel al femeii care îi salvase iubitul.

- Trebuie să te odihnești și tu, ai trecut prin multe, îi spuse femeia cu un aer de îngrijorare.

- Nu vreau să îl părăsesc!

Alice își strânse mai bine brațele în jurul iubitului ei. După cele întâmplate nu avea de gând să îi mai dea drumul nici când avea să se trezească și să meargă la baie. Îi era teamă că dacă l-ar elibera, dacă nu l-ar mai atinge, el va dispărea și va muri. Nu își dorea ca el să pățească una ca asta.

- Nici nu trebuie, îi vorbi din nou femeia care îl salvase. O să stați împreună.

- Ba nu, negase ea cu lacrimi în ochii. Tata nu o să mă lase.