Apelul || H.S

› »15« ‹

-Kim! vocea Jessicai se auzea se la parter, insa totul era deja prea vag, eram depasita de situatie.-Kim! Am venit cu cineva, nu ne fa sa asteptam. din nou, vocea ei se auzea din ce in ce mai incet.

Oh, cat as vrea sa-l cunosc pe cel care mi-a luat-o si pe ultima persoana mai importanta din viata mea...

-Kim?! puteam sa jur ca urca scarile, panicata.

Simtea. Simtea ca ceva este neinregula, insa era prea tarziu.

-Scump... deja nu o mai auzem, eram intr-o cu totul alta lume.

-Jess... am soptit suspinand, inchizandu-mi ochii.

Nu mai simteam nimic. Eram, intr-un final, in largul meu. Era perfect.
***

*Perspectiva lui Jessica*

-Scumpo? Unde esti? am strigat din nou, simtind o apasatura groaznica in piept.

-Iubito, pana vii tu cu Kim, sa pregatesc ceva? vocea lui mi-a invadat urechile, facandu-ma sa ma opresc.

-Da! Ai cate ceva in frigider, poti sa faci ce vrei. i-am spus ajungand intr-un final la etaj.

Ma simteam... ciudat. Eram nelinistita.

Am renuntat sa mai strig, gandindu-ma ca poate Kim doarme. Trecuse aproape o saptamana de cand nu am mai vazut-o, ma simteam groaznic ca am parasit-o... si eu. Ea nu merita asta. Nu merita ca singuratatea s-o loveasca atat de puternic. De atatea ori.

Inaintam incet spre camera ei. Eram atat de entuziasmata, vrand neaparat sa-i vad fata cand ma va vedea, si cand il va vedea. Imi parea rau ca noi nu fusesem niciodata atat de apropiate. Nu eram genul acela de fete care isi spun absolut tot. Nu. Dar nici nu eram atat de departate. Eram... la mijloc. Iar eu d-abia acum imi dadeam seama ca, amandoua aveam nevoie una de alta la fel de mult. Insa acum, era prea tarziu. Aveam sa-mi fac o viata noua, cu barbatul pe care-l iubesc.

Incet, am apasat pe clanta camerei ei. Usa s-a deschis, lasand o camera fara ea la iveala. Nu... nu era aici? Cum? Cand venisem, usa de la intrare era descuiata semn ca ea ar fi trebuit sa fie acasa. Usa de la baie mi-a atras atentia, fiind un pic deschisa. Am pasit in camera ei, analizand fiecare mic detaliu. Kim era o fata ordonata inca de cand am cunoscut-o. Imi placea ca nu s-a schimbat. Aceeasi fire copilaroasa, tupeista, dragalasa, linistita - destul de rar, ce-i drept - si bineinteles, aceeasi fire iubitoare. Iar eu doar acum mi-am dat seama ca fata asta avea nevoie de toata dragostea din lume, pentru ca, chiar o merita si nu si-ar fi batut joc de ea.

Cu o ultima privire, am impins usa baii.

Socul m-a cuprins imediat, ca mai apoi groaza si teama sa puna stapanire pe mine.

-Kim... am spus lacrimile curgand siroaie pe obrajii mei in timp ce mi-am lasat corpul sa cada langa trupul ei fara viata. Nu... nu ma lasa... te rog... plangeam in hohote, dandu-i parul, de pe fata pentru a o vedea.

Avea ochii inchisi, iar fata ei era atat de palida. Fetita pe care voiam s-o apar de orice rau,  era intinsa pe jos, cu ambele incheieturi pline de sange.

-Dustin! Dustin... am spus sperand sa ma auda.

Eram deja complet distrusa. Nu puteam sa cred ce se intamplase. Un inger facuse pact cu diavolul. Renuntase la propria-i inocenta, se distrusese singur, pentru ce? Pentru propria-i fericire. Propria-i fericire in iad, unde totul este de fapt un chin continuu, exact cum avusese ea mereu, insa acum acceptase asta cu zambetul pe buze.

Mi-am dus degetele la gatul ei, incercand sa-i gasesc pulsul. Era... era acolo, insa foarte slab. Ea acum, se lupta intre viata si moarte. Iar eu stiam ce voia sa aleaga...

-Dustin! am tipat din nou, de data asta dandu-mi toata puterea pe care o mai aveam.

-Iubito? Iubito sunteti bi... s-a oprit imediat ce ne-a vazut.

Nu a mai stat pe ganduri si a venit spre noi, cu lacrimi in ochi. Poate nu o cunoscuse niciodata pe Kim, insa ii povestisem atat de multe despre ea incat o considera prietena lui de o viata. Iar acum o vedea aproape stinsa... se stingea incet, incet, se stingea cu totul, caci pe exterior era deja de mult fara viata.

-Te rog... nu r-renunta...i-am spus sperand ca ma aude. -Te iu-iubesc...nu-mi fa asta... am suspinat.
***

*Perspectiva lui Michael*

-Hei lume! i-am salutat pe toti, dand mana cu ei.

-'Neata.

-Hei, frate.

-Oooo, Mike!

Toti m-au salutat la randul lor, incepand deja sa rada ca niste prosti ce sunt. Numai unul, ca deobicei, era total pe langa tot ce era in jurul lui. Statea rezemat de capota masinii lui, cu bratele incrucisate, uitandu-se in gol. M-am pus langa el, imitandu-i pozitia.

-Harry... i-am spus dandu-i un cot.

S-a uitat imediat la mine, incruntat.

-Ce-ai omule? l-am intrebat serios.

-Nimic. a spus, uitandu-se din nou in fata.

-Nimic pe naiba! Stii ca poti sa-mi zici orice. am rostit sperand ca-mi va spune ceva, ce naiba are.

Aveam o oarecare banuiala, insa nu cred ca este adevarata. El nu poate sa iubeasca. Nu a facut-o niciodata.

-Nu-i asta... doar ca e ciudat. Ma simt ciudat... Tu ai vazut-o in dimineata asta? m-a intrebat, stiind la cine se referea.

-Doar nu incepi sa tii la o fa...

-Doar taci! Spune-mi ce te-am intrebat iar dupaia poti sa pleci dracului de langa mine. a marait nervos.

-Nu, n-am vazut-o. Linisteste-te, nu e ca si cum s-ar fi intamplat ceva. am spus razand fortat.

-Nu pe naiba... a spus nervos, plecand de langa mine.
***

A/N: Gata si capitolul asta. Chiar sunt curioasa cum vi se pare...
Necorectat.

*lla