Apelul || H.S

›»33«‹

“Mi-ai adus o curvă?!”
***

Drumul era practic liniștitor, asta dacă nu băgai de seamă tensiunea persistentă din aer. După cearta noastră, Harry a urcat în mașină mai mult decât nervos, dar nici eu nu m-am lăsat mai prejos. Însă nu aveam ce comenta, deocamdată, având în vedere că a acceptat să mă ducă la Austin, și nu a fost nevoie să mă reîntorc la gașca mea pentru a ruga pe unul dintre ei să mă ducă la el, mai ales că acum toți sunt ori panicați de faptul că am plecat așa, ori triști din cauza a ceea ce simt acum. Cu toții au fost acolo și m-au înțeles când aveam nevoie, ei fiind totodată și primii mei prieteni, pe lângă Austin.

Îl vedeam cu coada ochiului le Harry, era încordat, mâinile strângând puternic volanul în timp ce privirea lui încruntată era în față. Nu știam de ce enervase așa, când am pomenit de Austin și de faptul că vreau să-l văd și mai ales când i-am spus, pe scurt, ce legătură am eu cu el. Parcă tocmai își dăduse seama de ceva, sau asta era doar în imaginația mea.

Vrând să caut telefonul, mi-am dat seama că geanta mea se află în mașina Corei, telefonul cât și cheile de la vilă erau în ea. M-am înjurat mintal, se pare că aveam să-l rog pe Harry să mă ducă și până la Elissa, deoarece eram sigură că ea avea să-mi i-a geanta din mașină și mai ales că nu aveam unde să dorm, ori dormeam la ea, ori avea să-mi dea geanta și să mă întorc înapoi acasă, dar varianta asta a picat datorită orei târzii.

-Dacă doarme? l-am întrebat răgușită pe Harry, din cauza plânsului.

A început să râdă amar.

-Nu doarme l-a ora asta. a pufnit nervos, uitându-se la ceas.

Deja era aproape 2 a.m iar eu mă miram cum de nu-mi era deloc somn. Poate erau de vină și emoțiile în legătură cu 'revederea' noastră. Nu știam cum avea să reacționeze când mă v-a vedea, iar faptul că Harry mi-a spus clar că o să fie prezent când îl v-oi vedea pe Austin, mi-a amplificat teama pe care o simt. A spus-o într-un fel ciudat... care prevestea numai lucruri rele. Dar mă bazez în mare parte pe relația mea cu Austin când eram în orfelinat. După cum am spus, el mă proteja, și-mi spunea de multe ori că niciodată n-ar putea să se comporte urât sau agresiv cu mine. Însă acele promisiuni acum mi se par egale cu zero, datorită cuvintelor spuse de Brianna cât și de Harry.

Oare, a devenit chiar așa de rău cum spun ei că este? S-a schimbat așa de mult încât să-și încalce promisiunile sau doar ceilalți nu-l cunosc cum îl cunosc eu... sau cum se presupunea că-l cunosc?

Eram confuză, tristă și... mă simțeam atât de vinovată cu toate că încă nu l-am văzut cu ochii mei... Chiar el spunea să nu cred niciodată în ceva până nu văd eu, dar într-un fel acele vorbe nu-și au rostul în cazul ăsta. Știu că prietenii mei nu m-ar minții... Nu?

Cu siguranță n-ar face-o. Cu toate că am plecat în urmă cu câțiva ani, lăsându-i cel mai probabil confuzi și triști, știu că nu ar putea să mă mintă. Pentru că nici eu nu aș face-o, decât dacă ar fi ceva foarte grav și nu aș vrea să-i rănesc spunându-le adevărul, dar în ultima vreme am aflat că oricum îi rănesc cu sau fără voia mea.

Dacă îmi spunea cineva în urmă cu câteva săptămâni ca aveam să mă 'încurc' cu unul din cei mai periculoși oameni din Londra, Harry fiind aproape la fel de 'popular' ca Austin, aveam să-i râd în față, dar dacă îmi mai spunea că aveam să aflu că cel mai periculos din Londra este 'băiatul de la orfelinat', ei bine de dată asta sigur aveam să-i dau cu ceva în cap. Încă nu realizam cum mi se schimbase viața încă o dată atât de brusc, în doar trei-patru săptămâni. Devenise chiar o obișnuiță treaba asta, dar de fiecare dată eram la fel de nepregătită.